ECONOMIC. Cum se cheltuie banii din Fondul Social European la Cluj

ECONOMIC. Cum se cheltuie banii din Fondul Social European la Cluj
Problemele cu care se confruntă organismele care monitorizează alocarea banilor europeni din Fondul Social European în Nordul Ardealului vor fi disecate miercuri şi joi la Cluj, în cadrul unui seminar organizat de Organismul Intermediar POS DRU din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest.
La seminarul „European Social Fund in Romania – Challenges in the North West Region” participă experţi din statele membre ale Uniunii Europene, care vor prezenta legislaţia comunitară aplicabilă acestui domeniu şi vor împărtăşi experienţa lor în domeniul implementării Fondului Social European.

Agenda seminarului cuprinde expuneri despre Fondul Social European şi aspecte privind scrierea, evaluarea şi selectarea unei cereri de finanţare, privind contractarea, implementarea şi monitorizarea proiectelor finanţate prin acest fond.
Loading...
Comenteaza