de Ziua de Cluj, 14 iunie 2010, 13:54
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor companiei Someş Dej a hotărât în şednţa de joia trecută majorarea capitalului social al firmei cu până la 20,59 milioane de lei, prin aport în numerar şi emiterea a aproximativ 9.800 de acţiuni, cu valoare de 2,1 lei fiecare. Cea mai mare parte din bani urmează să fie folosiţi în investiţii.
Capitalul social al producătorului de celuloză şi hârtie este în prezent de 26,46 mil. lei, iar prin majorarea de capital va ajunge la 47,05 mil. lei.
O sumă de 16,46 milioane de lei (circa 4 mil. euro) vor fi folosiţi pentru investiţii, iar 4,11 mil. lei (circa 1 mil. euro) vor fi utilizaţi drept “capital de lucru”, a informat compania, într-un comunicat de presă transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).