Economie

Endava integrează ISDC și caută spații de extindere

Cumpărarea companiei informatice ISDC de către grupul Endava duce la migrarea angajaților acesteia spre brandul britanic, iar ulterior mutarea salariaților în alte spații de birouri.
Publicitate

"Ne așteptăm să continuăm să ne desfășurăm activitatea în birourile existente până la împlinirea termenelor contractelor de închiriere curente. Ne vom extinde în spațiile disponibile din aceste birouri, acolo unde este posibil, însă pe termen lung, pe măsură ce ne continuăm expansiunea, este posibil să fie nevoie să ne mutăm în noi spații de birouri.

Brandul ISDC a fost instrumental pentru succesul companiei, iar procesul de integrare va continua să valorifice acest lucru. Ca parte din procesul de integrare, se va produce o migrare spre brandul Endava, cu o tranziție graduală atât pentru clienți, cât și pentru cele două piețe reunite", au transmis reprezentanţii celor două companii, pentru ZIUA de CLUJ. 

Ca urmare a fuziunii dintre Endava și ISDC va rezulta o organizație cu 3.300 de angajați aflați în centre de dezvoltare software și suport din România, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Columbia, Republica Moldova şi în birouri de vânzări din Marea Britanie, Olanda, Germania şi SUA. Operaţiunea vine în continuarea unor alte fuziuni și achiziții realizate de Endava în ultimii trei ani în Europa și în America de Nord.  

Endava a ajuns la Cluj prin cumpărarea societăţii locale Alfa Global Solutions. Grupul britanic s-a format în urma fuziunii dintre companiile Brains Direct, Concise şi INSL, alături de centre de dezvoltare plasate în Cluj, Bucureşti şi Chişinău. Brains Direct era furnizor de IT şi dezvoltator de software pentru Europa de Est, iar Concise, organizaţie de consultanţă şi servicii IT. Endava Cluj şi-a dublat, după preluare, efectivul de angajaţi.  

ISDC va contribui la consolidarea prezenței Endava pe piața locală și în regiune, având în vedere că în urma fuziunii numărul de angajați va ajunge la 1.000 de persoane doar la Cluj. Endava mai are centre de dezvoltare de software în București și Iași. Capitala Bulgariei, Sofia, va deveni o nouă locație unde Endava se va extinde.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.