Euro, în scădere. Moneda europeană a atins un nou minim al acestui an

Euro, în scădere. Moneda europeană a atins un nou minim al acestui an

Potrivit Băncii Naţionale a României, săptămâna începe cu un curs euro - leu aproape de cel anunţat vineri când leul a atins cea mai ridicată valoare din ultimele trei luni în faţa monedei europene.

Cotaţia oficială afişată luni de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,6289 lei/euro, un nou minim al anului 2018 după cel din 15 ianuarie (4,6256 lei/euro).

Leul s-a apreciat sensibil în ultima săptămână faţă de euro, cotaţiile evoluând sub pragul de 4,65, iar acum chiar sub 4,63, pe fondul unei cereri în creştere de lichidităţi. Cerere care, de altfel, a condus şi la creşterea ROBOR într-o perioadă (început de lună) în care de obicei indicatorul respectiv stagnează.

În ianuarie, după cotaţia minimă de 4,62 lei, euro a urcat brusc la maximul istoric de 4,6679 lei (în 23 ianuarie), pe fondul unor tensiuni politice interne.

Loading...
Comenteaza