Economie

EUROPA LA CLUJ. Corina Crețu: „Bugetul UE va fi tăiat cu până la 15%”

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a avertizat România că trebuie să accelereze absorbția banilor europeni, mai ales în condițiile în care, după 2020, bugetul UE va fi mai mic cu 12-15%, după Brexit. Transporturile, deșeurile și chiar cercetarea din țara noastră sunt ameninţate să piardă sume serioase din cauza deficiențelor de gestionare de la nivel național.
Publicitate

„România este una dintre țările care a beneficiat foarte mult de fondurile europene, 60% dintre investițiile de aici s-au făcut din aceste fonduri. Este nevoie de mai multă asistență tehnică pentru zonele mai sărace din țara noastră; am fost în Sălaj și am văzut care este situația acolo. Până la urmă, în România s-a ajuns la o absorbție de 90% în exercițiul financiar 2007-2013, în actualul Program Operațional Regional (POR) se prevăd bani pentru spitalul regional de la Cluj. 

Regiunea Nord-Vest (RNV) a reușit să atragă 407 milioane de euro, aici dinamica sectorului privat este foarte avansată, dar și inovarea reprezintă un atu. Este o regiune care a acumulat experiență, s-au făcut foarte multe contractări, iar la întreprinderile mici și mijlocii (IMM) s-au depășit alocările de șapte ori. Am lansat inițiativa regiunilor mai puțin dezvoltate prin apelarea la specializările inteligente în cazul României, care se va concretiza printr-o cooperare între regiunile Nord-Vest și Nord-Est, prin două proiecte pilot. 

Recunoaștem că s-au acumulat întârzieri pe actualul exercițiu financiar, 2014-2020, dar am intrat pe un făgaș normal. Am început să plătim facturi de 95 milioane de euro pentru România, mai avem de plătit încă 350 de milioane. Din păcate, în domeniile transporturi, achiziții publice, cercetare și inovare, deșeuri pot să fie impuse condiționalități care trebuie evitate de către țara noastră.

România nu tratează corespunzător problema deșeurilor: avem 300 de depozite ilegale și riscăm sancțiuni. La fel, Spania, Italia, Grecia vor primi scrisori de suspendare, țările respective au două luni ca să le îndeplinească. Sper că România nu va ajunge acolo, nu ne mai permitem luxul de a pierde bani. 

România este printre țările care suprareglementează foarte mult, de aceea s-au solicitat explicații de la nivelul Comisiei Europene, iar această atitudine de suspiciune nu ne ajută. Un raport al Băncii Mondiale arată că trebuie simplificate procedurile în proiectele pe fonduri europene. La Bruxelles se discută acum bugetul UE de după 2020 care va fi unul mai mic în urma ieșirii Marii Britanii, care va însemna un minus de 12-15% la bugetul european. 

Practic, din 100 de euro pe care un român îi produce, 50 de euro se duc pe taxe și impozite și din aceştia doar 1 euro merge spre bugetul UE, echivalentul unei sticle de apă, bani din care noi trebuie să facem școli, spitale în Europa.

În consecință, noi trebuie să ne luptăm pentru un buget european adecvat. Doar o treime din europeni au auzit de politica de coeziune, deși oamenii se plimbă pe holurile spitalelor modernizate din banii UE. Fiecare țară trebuie să facă eforturi susținute pentru a arăta că gestionează eficient aceste fonduri europene”.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi Comisia Europeană organizează, în perioada 18-20 septembrie, Zilele REGIO. Conferinţa Smart Regional Development are ca teme dezvoltarea regională, conceptul de smart city, dezvoltarea urbană inteligentă şi adună cei mai relevanţi vorbitori de la nivel european şi naţional în domeniu.   

Numeroși lideri ai Parlamentului European, reprezentanţi ai direcţiilor generale ale Uniunii Europene, ai ministerelor româneşti şi ai organizaţiilor româneşti şi străine implicate în dezvoltare regională şi urbană dezbat modul în care proiectele de investiţii finanţate prin Programul Operațional Regional - REGIO construiesc inteligent prosperitate la nivelul comunităţii regionale şi ale comunităţilor locale.

În această perioadă are loc şi vizita comisarului european pentru politică regională, Corina Creţu, la Cluj-Napoca, Zălau, Jibou şi Dej. Ea susţine un dialog cu cetăţenii şi vizitează mai multe proiecte finanţate prin REGIO.  

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.