Economie

Extremele pieţei imobiliare din România. Clujul, cel mai scump oraş. Care sunt cele mai ieftine

Deși locuitorii marilor orașe trebuie să scoată din buzunar peste 1.000 de euro pe metru pătrat pentru un apartament, alții pot face o achiziție cu mult mai puțin.

Potrivit indicelui Imobiliare.ro, prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (atât noi, cât și vechi) ajungea, la finele lunii iulie, la 1.141 de euro pe metru pătrat util. Un raport de piață publicat recent relevă însă că, în cele mai accesibile reședințe de județ ale țării, o locuință poate fi achiziționată cu puțin de jumătate din această sumă.

Prețuri de sub 600 euro/mp

Astfel, cele mai ieftine apartamente pot fi găsite în Reșița și Giurgiu - în cel de-al doilea trimestru din 2017, pretențiile proprietarilor ajungeau aici la 440 și, respectiv, 450 de euro pe metru pătrat util. Prețuri accesibile, sub pragul de 600 de euro pe metru pătrat, sunt practicate însă și în Drobeta Turnu-Severin (520 de euro pe metru pătrat), Alexandria (530 de euro pe metru pătrat) și Sfântu Gheorghe (550 de euro pe metru pătrat).

Pe de altă parte, cele mai scumpe apartamente, cu valori de peste 1.000 de euro pe metru pătrat util, pot fi găsite în Cluj-Napoca (1.330 de euro pe metru pătrat în trimestrul al doilea), București (1.240 de euro pe metru pătrat), Timișoara (1.080 de euro pe metru pătrat) și Constanța (1.020 de euro pe metru pătrat).

O evoluție interesantă a avut-o piața rezidențială din Craiova - după un salt de 8% în ultimul trimestru, apartamentele din capitala Olteniei au ajuns la un preț mediu de 980 de euro pe metru pătrat util, reușind astfel să surclaseze Brașovul și Iașiul.

Sfântu Gheorghe și Vaslui, la poluri opuse

În ceea ce privește evoluția prețurilor în al doilea trimestru din 2017, cele mai mari scumpiri au avut loc în Sfântu Gheorghe (+8,5%, până la 550 de euro pe metru pătrat util), Oradea (+8,3%, până la 840 de euro pe metru pătrat util) și, desigur, Craiova (+8%, până la 980 de euro pe metru pătrat util).

De remarcat este situația orașului Oradea, unde locuințele s-au apreciat cu 10% și în trimestrul anterior. Spre deosebire de primele trei luni din an, când pretențiile vânzătorilor s-au diminuat în câteva dintre orașele analizate, doar Vasluiul a mai consemnat o scădere în perioada aprilie - iunie - este vorba, mai exact, de un declin de 3,3%, până la 600 de euro pe metru pătrat).

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.