Fraţii Buzoianu mută Feleacul la Sibiu

Fraţii Buzoianu mută Feleacul la Sibiu
Fraţii Călin şi Octavian Buzoianu vor transfera liniile tehnologice de producţie ale fabricii Feleacul la Sibiu, în cadrul combinatului de produse zaharoase Amylon, parte a grupului de panificaţie Boromir. Aceştia au renunţat la mutarea fabricii în judeţul Cluj datorită costurilor mari ale terenurilor şi materialelor de construcţii.

“Costurile pe care le-am fi avut cu relocarea în judeţul Cluj au crescut foarte mult şi atunci ne-am orientat spre zone cu costuri mai mici. Liniile de producţie vor fi relocate la Sibiu, în cadrul unei firme din grupul Boromir. Urmează să stabilim dacă vom vinde liniile de producţie sau vom alege o altă variantă de colaborare. Brand-ul Feleacul va funcţiona în continuare în oricare dintre variante”, a precizat Octavian Buzoianu, acţionar majoritar al Feleacul. Societatea clujeană a anunţat ieri că a închiriat pe o perioadă determinată liniile de producţie către Amylon.

“Cei de la Sibiu vor produce două luni la Cluj, timp în care continuăm demersurile pentru obţinerea autorizării de demolare şi a celei de construcţie (pentru proiectul imobiliar de pe terenul fabricii – n. red). Este foarte probabil să vindem, nu doar să relocăm liniile de producţie, însă acest lucru trebuie stabilit în Adunarea Acţiona-rilor. Construirea unei noi fabrici ne-ar fi costat patru milioane de euro, bani pe care i-am fi recuperat în 50 de ani”, a precizat Călin Buzoianu, director general al societăţii.

 

După ce au decis să demareze proiectul rezidenţial pe str. Henri Barbusse, fraţii Buzoianu au anunţat relocarea producţiei în comuna Jucu, dar au renunţat la această variantă. “Vom încerca, în paralel cu producţia care se va mai desfăşura două luni la Cluj, să începem săpăturile pentru proiectul imobiliar, fără a afecta producţia”, a menţionat Octavian Buzoianu.

“în funcţie de rezultatele pe care le vom înregistra în cele două luni în care vom produce la Cluj, vom hotărî varianta de colaborare între noi şi Feleacul. Cu toţii suntem mânaţi de un singur gând: cota de piaţă şi profitabilitatea”, a specificat Constantin Tudor, directorul general al Amylon. Producătorul sibian de materie primă zaharoasă face parte din grupul Boromir.

 “Oamenii vor lucra atât timp cât cei de la Amylon vor produce la Cluj, apoi va fi un timp necesar pentru transferul echipamentelor. Ei vor primi şi după aceea oferta de a continua. Opţiunile pe care le vor lua angajaţii vor depinde de fiecare în parte. Toţi sunt doriţi”, susţine Octavian Buzoianu.

 

“Feleacul are 124 de angajaţi, iar cei care lucrează pe marketing sau vânzări vor putea activa în acelaşi domeniu, însă bombonăresele, a căror medie de vârstă este de 45-50 de ani, nu vor putea lucra pe un post similar în Cluj”, a precizat Lucia Lup, lider de sindicat la Feleacul. Sindicaliştii se întâlnesc azi cu conducerea Feleacul pentru a discuta asupra condiţiilor în care producţia va fi relocată.

 “Sunt persoane care lucrează de 30 de ani ca bombonărese, ele vor fi nevoite să lucreze acum ca muncitoare necalificate. Nu vor putea să meargă să lucreze la Sibiu, deoarece au familiile aici”, afirmă Stanca Maria Constantinescu, preşedinte al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România Cluj.

 

înfiinţată în 1918, fabrica Feleacul s-a profilat pe caramelaj, drajeuri şi fondante, iar după zece ani a intrat în patrimoniul Băncii de Credit Cluj. După naţionalizare, a preluat o secţie de halva, rahat şi turtă dulce. După ce statul a vândut-o în 1997, avea doi acţionari semnificativi: Florian Haus, cu 51%, şi Asociaţia Salariaţilor - 9%. Investiţia de 1,5 milioane de dolari trebuia să fie gata până în 2002, dar nu s-a realizat.

 Florian Haus, controlată de omul de afaceri sirian Omar Hayssam, a luat un credit bancar garantat cu acţiuni la Feleacul, dar nu a mai rambursat banii. Ulterior, societatea a fost preluată de către fraţii Buzoianu de la Banca Ion Ţiriac, unde a fost gajată. Ei au transformat sediul de pe str. Traian Moşoiu, mutând administraţia la fabrica de pe str. Henri Barbusse, iar pe vechea locaţie au ridicat hotelul Opera Plaza.

“Date fiind relaţiile strânse între Hayssam şi Fathi Taher, care deţinea fabricile de dulciuri Kandia şi Excelent, scopul a fost cel de a scoate Feleacul de pe piaţă”, susţinea directorul tehnic, Emil Racolţa. De la o producţie de 4.700 de tone în 1997, Feleacul a ajuns în 2002 în pragul falimentului.

Loading...
Comenteaza