Economie

Funcţionarii Publici, decişi să dea în judecată Ministerul Muncii, dacă nu primesc ce au negociat

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) anunţă că va da în judecată Ministerul Muncii dacă instituţia nu va promova o ordonanţă de urgenţă prin care fondul de salarii pe 2018 să fie suplimentat.
Publicitate

"Vor fi şi acţiuni de protest, dar ministerul va fi şi dat în judecată dacă nu va fi promovată o ordonanţă care să suplimenteze fondul de salarii pe 2018, astfel încât salariile în plată să rămână nemodificate şi să poată fi aplicată legea salarizării aşa cum a fost negociată. În condiţiile în care nu va fi suplimentat fondul de salarii, acea creştere de 25% va fi absorbită de trecerea contribuţiei angajatorului pe angajat. (..) Legea salarizării prevede o creştere de 25% anul viitor, iar în lipsa unei ordonanţe care să aducă o creştere de 23%, automat acei 23% vor fi luaţi din creşterea de 25%. Dacă nu se face acest lucru până la data la care se elaborează legea bugetului, degeaba se face ulterior. Am înţeles că în luna noiembrie trebuie terminat bugetul. Noi avem două acţiuni: de instanţă şi de protest", a declarat Sebastian Oprescu, liderul sindicatului.

Guvernul a adoptat, săptămâna trecută, ordonanţa de urgenţă prin care este modificat Codul Fiscal, prevederile urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Ordonanţa de urgenţă modifică şi completează Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal şi prevede mutarea CAS de la angajator la salariat cu reducerea cotei totale de contribuţii sociale de la 39,25% la 37,25%, splitarea plăţii TVA, ridicarea plafonului pentru microîntreprinderi la un milion de euro şi instituirea contribuţiei asiguratoare pentru muncă de 2,25% din fondul de salarii, dar şi scăderea de la 16% la 10% a impozitului pe venituri şi creşterea salariului minim pe economie de la 1.450 la 1.900 de lei.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.