Economie

Hotelierii clujeni, tentaţi de nişa “economic”

Fostul proprietar al Rimini şi francezii de la Accor consideră segmentul ca unul insuficient exploatat pe piaţă şi plănuiesc hoteluri de două stele la Cluj.

Companii din afara ţării şi investitori locali încep să se orienteze spre segmentul economic din domeniul hotelier. După ce au fost anunţate o serie de proiecte de unităţi de 4-5 stele la Cluj, hotelierii iau în vizor şi nişa celor de 2 stele.

 

După ce a vândut, pentru 6 milioane de euro, hotelul de 4 stele Rimini, Gheorghe Fatol a decis să se reorienteze către un alt segment. El vrea ca, în acest an, să demareze două proiecte de două stele. Primul va avea 60 de camere şi va fi realizat în zona Gării, iar următorul, 25 de camere, în zona Clinicilor.

 

 “Este un segment neexploatat; piaţa de azi cere aşa ceva, cu atât mai mult că, în această perioadă, toată lumea face economii”, a explicat Fatol. Lanţul francez Accor are în proiect un hotel Etap la Cluj, au confirmat responsabilii de comunicare ai companiei. “în ceea ce priveşte planurile pentru Cluj-Napoca, studiem posibilitatea unui proiect Etap”, a precizat Sandrine Guendoul, director de comunicare externă pentru Nordul, Centrul şi Estul Europei al Accor Hospitality.

 

Etap este brandul de pe segmentul hotelurilor de două stele din portofoliul Accor. Acestea sunt plasate în zone centrale ale oraşelor sau lângă aeroporturi, iar în Europa există 370 de astfel de unităţi. “Clujul este văzut ca parte a strategiei noastre globale în România. Oferta pe segmentul de hoteluri “economic” este aproape inexistentă în oraş şi Accor consideră că Etap poate să umple acest gol”, a explicat Guendoul. Grupul operează în 100 de ţări şi are 150.000 de angajaţi. Acesta deţine 4.000 de hoteluri, acoperind de la segmentul economic până la cel premium.

 

“în Cluj-Napoca nu cunoaştem nicio intenţie concretă de a se construi un hotel de 2 stele. Grupul Continental Hotels a anunţat, în trecut, dezvoltarea unui lanţ hotelier de 2 stele, Hello Hotels: pentru început vor fi 10 unităţi în oraşe cu peste 80.000 de locuitori. Deocamdată nu sunt investiţii certe. Tendinţa hotelierilor ar fi, mai degrabă, de a reclasa hotelurile de 2 stele la 3-4 stele. Românii vor continua să aleagă hoteluri cu o calitate superioară a serviciilor, în locul celor de 2 sau chiar 1 stea”, consideră Adriana Bodron, director executiv IBC Focus, societate ce a lansat un Raport al Hotelurilor şi Pensiunilor din România.

 

 în Cluj-Napoca erau înregistrate, în 2008, cinci hoteluri de două stele (Zimbru, Sport, Cristian, Beta şi Pax), cinci vile şi şapte pensiuni. Pe segmentul de 4 stele există 10 hoteluri, iar patru au fost anunţate pentru acest an (Beyfin, Ramada, Golden Tulip Ana, Akantus). Mai mult, au fost lansate intenţii şi pentru 5 stele – un hotel se află în construcţie în Bună Ziua (Grand), unul în curs de avizare pentru strada Moţilor, iar un Sheraton a fost anunţat pentru primul turn Sigma din cartierul Zorilor.

 

 

Mai puţini străini

 

Potrivit Direcţiei Regionale de Statistică, în ianuarie 2009, unităţile de turism în funcţiune au oferit turiştilor 2.659 camere cu 6.011 locuri. Au fost cazaţi 23.398 turişti, din care 2.783 străini (11,9%). Comparativ cu ianuarie 2008, numărul străinilor a scăzut cu 21,43%. Indicele de utilizare a locurilor de cazare în ianuarie 2009 a fost de 22,6%, cu 0,2% mai mare faţă de ianuarie 2008.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.