Economie

Înghesuiala locativă, prezentă în rândul tinerilor

Institutul Român de Sondare a Opiniei Publice (IRSOP) a efectuat o cercetare pe clienţii a două bănci de economisire-creditare care au economisit timp de cinci ani, dar nu au apelat până în prezent la un credit.
Publicitate

Datele statistice care arată că acolo unde sunt mai mulţi locatari adulţi decât camere de locuit, neînţelegerile şi certurile sunt mai frecvente. „Înghesuiala locativă e una dintre problemele cele mai dramatice cu care se confruntă românii. Îi implică în mod special pe cei care locuiesc la bloc şi familiile numeroase cu membri care nu se pot separa pentru că nu au venituri disponibile. Oamenii care trăiesc la înghesuială sunt mai nefericiţi. 
 
Acolo unde sunt mai mulţi locatari adulţi decât camere de locuit, neînţelegerile şi certurile sunt mai frecvente, iar oamenii sunt mai nervoşi şi mai deprimaţi, probabil şi datorită lipsei de intimitate. Orice om care are probleme cu locuinţa se află într-o situaţie de risc social. Familiile sărace, cu un venit sub media naţională a venitului pe gospodărie, au în proporţie mai mare probleme locative decât cele cu venit peste medie. Deci locuiesc mai rău şi au şi resurse mai puţine de a-şi îmbunătăţi calitatea locuirii“, a declarat Petre Datculescu, directorul IRSOP.
 
„În blocurile de locuinţe, unul din patru clienţi trăieşte în locuinţe unde numărul persoanelor este mai mare decât numărul camerelor de locuit. Conform unei cercetări IRSOP făcute pentru Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România, se observă o densitate mai mare în rândul clienţilor tineri (18-34 ani). Există cazuri în care, într-un apartament de 2-3 camere trăiesc împreună trei generaţii”, afirmă Lucian Anghel, preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe. 
 
Cercetarea IRSOP a fost efectuată pe un eşantion de 1.040 de clienţi a două bănci de economisire-creditare care au economisit timp de cinci ani, dar nu au apelat la un credit. Recenta s-a lansat „Ghidul condiţiilor de confort”, document ce are ca scop îmbunătăţirea calităţii locuirii în România. 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.