Economie

Lucian Croitoru ne ia prin surprindere: România nu a fost în criză economică

România nu a trecut printr-o criză, ci printr-o recesiune, spune consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru. Dacă se prăbuşeau băncile şi se confiscau economiile populaţiei atunci am fi putut vorbi de criză, adaugă Croitoru.

"Trebuie făcută o distincţie între criză şi recesiune în România. După părerea mea, România a fost într-o recesiune profundă în 2010, această recesiune s-a aprofunat şi sperăm că se elimină încet-încet cu 2011. Am văzut o depreciere a leului, să confişte economiile în lei ale populaţiei? Nu am văzut. Am văzut cădere de bănci în România care să-i facă pe deponenţi să stea la coadă...panică în România, astfel încât să fie devalorizate bănci sau case de schimb valutar? Nu am văzut. După părerea mea, o criză are mai multe componente pe lângă recesiune. A fost o recesiune, nu o criză. Ferească Domnul de o criză", susţine consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, cel care a fost nominalizat ca premier de Traian Băsescu în 2009.

Publicitate

Comentarii

Criza sau recesiune?

thumb down thumb up
duminică, 3 aprilie 2011, 10:30
de greg

Ca o fi fost criza, ca o fi fost recesiune din punct de vedere a rezultatelor economice si impactului asupra populatiei este indiferent. Daca Lucian Croitoru doreste sa-si lustruiasca profesionalismul economic prin afirmatiile, aceste teorii "sofisticate" nu schimba cu nimic datele si efectele problemei.
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.