Economie

Marea asfaltare din Turda: 30 de milioane de euro

Administrația locală din Turda are în intenție modernizarea tuturor străzilor principale din municipiu. Este vorba de toate arterele pe care circulă sau vor circula mijloacele de transport public în comun.
Publicitate
 

În acest sens, Primăria Turda a depus patru proiecte de finanțare în valoare totală de 143 de milioane de lei. Fiecare proiect a fost scris pentru a finanța un așa numit „coridor de mobilitate urbană”, după cum urmează: coridorul central, coridorul de vest, coridorul de est și coridorul industrial, conform InTurda.

Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a declarat că „toate cele patru cereri de finanțare europeană pentru cele patru coridoare de mobilitate urbană au fost admise după verificarea administrativă și a eligibilității”. 

În cadrul proiectelor se vor moderniza traseele de transport public urban, stațiile de transport în comun, se vor delimita piste de biciclete (pe traseele a căror lățime permite), se vor achiziționa autobuze electrice, se vor monta stații de alimentare pentru autobuzele electrice, se vor moderniza trotuarele, se vor asigura spații verzi în aliniament, acolo unde este posibil.

Se va prevedea, de asemenea, implementarea componentelor de e-ticketing, bike-sharing si sistem inteligent de management al traficului, care vor fi dezvoltate la nivelul intregului municipiu. În unele zone este prevăzută și modernizarea infrastructurii rutiere cu benzi dedicate pentru transportul în comun.

Străzi cuprinse în cele patru proiecte

1. Proiectul „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona industrială a municipiului Turda”: str. 22 Decembrie 1989 (foto).

2. Proiectul „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona centrală a municipiului Turda”: str. Libertății, Piața 1 Decembrie 1918, str. Andrei Șaguna, str. Gheorghe Lazăr, str. Axente Sever, str. Avram Iancu, str. Andrei Mureșanu.

3. Proiectul „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona de vest a municipiului Turda”: str. Alexandru Ioan Cuza, str. Clujului, str. Simion Bărnuțiu, str. General Dragalina, str. Dr. Ioan Rațiu.

4. Proiectul „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona de est a municipiului Turda”: Piața Romană, str. Ștefan cel Mare, Calea Victoriei.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.