Economie

Milionarii Clujului: generaţia următoare

La două decenii de la Revoluţie, moştenitorii imperiilor de afaceri create la Cluj sunt pregătiţi să preia administrarea acestora după ce s-au instruit în aceste companii sau au studiat în străinătate.
Publicitate

Mulţi dintre oamenii de afaceri clujeni şi-au trimis copiii să înveţe capitalism în Anglia, Germania, Austria sau SUA sau îi pregătesc în companii. Chiar dacă îşi conduc încă afacerile estimate la 1 miliard de euro, milionarii clujeni pregătesc în paralel noua generaţie. Juniorii trebuie să aducă viziune nouă, experienţă străină, să aplice lecţiile învăţate în Occident. Şi să sporească averile. Cu universităţi şi cursuri străine în CV, tinerii se întorc la afacerile demarate de părinţi.

Proaspăt absolvent de facultate, Andrei Timofte apare deja în topurile milionarilor români, alături de tatăl său, Mircea Timofte. Tânărul director general - funcţie preluată la 23 de ani - se află în conducerea uneia dintre cele mai importante companii din domeniul din Ardeal, Transilvania Construcţii. Acolo lucrează de şase ani alături de părinţii săi, Gabriela şi Mircea Timofte, cei care controlează compania. "Am început să lucrez în firmă încă din facultate, la început asistând la activitatea părinţilor. M-am ocupat şi de partea de marketing. Am avut oportunitatea aceasta, aşa că mi s-a părut firesc să profit de ea şi să învăţ. Mie îmi place munca de aici: Transilvania Construcţii e o firmă complexă, care are mai multe activităţi. Mergem nu doar pe construcţii, avem investiţii în zona de logistică, pe care o vom dezvolta, avem în derulare un important proiect rezidenţial", aminteşte Andrei.

Acesta se află aproape zilnic pe şantierul blocului de pe Calea Dorobanţilor; o spun chiar responsabilii de lucrări. Şi-a făcut studiile universitare la Cluj, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, absolvită în 2009, şi a învăţat înainte la Şcoala Americană din Bucureşti. Urmează un MBA, undeva în Europa", spune directorul general. La inevitabila întrebare legată de emigrare, Andrei răspunde prompt cu "Absolut mă întorc!". "Mie îmi place în România", explică Timofte. Ce zice tata: "E mai sever decât mine". "Are şase ani vechime în activitate, încă de când era la facultate a venit la firmă. A vrut să lucreze, nu l-am adus noi. Îi place munca de aici", spune preşedintele Consiliului de Administraţie despre directorul său general.

În zona construcţiilor, de altfel, mai mulţi copii de manageri şi proprietari sunt pregătiţi să intre în lumea afacerilor sau chiar să preia gestionarea acestora. Andra Gânscă, fiica lui Gicu Gânscă studiază la Stanford University, în California, iar Andrei Aschilean, fiul lui Ioan Aşchilean, este student in anul 2 la Universitatea Tehnică din Viena, potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ. În familia fraţilor Buzoianu, cu afaceri în domeniile hotelier, imobiliar, agricultură şi energie, tocmai se pregăteşte o întoarcere. Bogdan, fiul lui Octavian Buzoianu, termină în acest an studiile de business la Universitatea din Essex (Marea Britanie) şi cu proaspăt acumulata experienţă urmează să debuteze în afacerile familiei.

"Vine înapoi şi va intra în pâine. De jos. Va începe activitatea în domeniul hotelăriei, în marketing şi comunicare", spune unchiul său, Călin Buzoianu. O altă nepoată a sa a studiat managementul turismului la Köln şi s-a stabilit cu familia în Germania. Fiica de 16 ani a lui Călin Buzoianu se află deocamdată la liceu, în Cluj. "Dacă va dori să studieze medicină sau drept, poate să rămână în ţară. Dacă vrea să meargă pe linia de business, cel mai bine ar fi să facă studiile în afara României. Cel mai bine este să înveţi de la cei care fac capitalism dintotdeauna, nu de la cei care acum doar 20 de ani predau socialismul ştiinţific", a punctat Călin Buzoianu. Fiul cel mic, Andrei, e încă la grădiniţă şi negociază deocamdată doar achiziţia de dinozauri din fondurile părinţilor.

Fiul proprietarului Napoca Construcţii Ştefan Dimitriu, Dragoş, a absolvit facultatea de Telecomunicaţii a Universităţii Tehnice din Cluj, în 2003, şi deţine şi o diplomă de master, tot în telecomunicaţii, studii absolvite doi ani mai târziu.

Călin Mitică jr., fiul industriaşului Călin Mitică, proprietar al Remarul 16 februarie, Metalurgica Aiud, Transferoviar Grup, SIRV Braşov şi Feroviarul Caransebeş, studiază, de la 14 ani, la unul dintre cele mai bine cotate colegii din Europa, Le Rosey în Elveţia, lângă Geneva, locul unde a studiat actualul preşedinte al Coreei de Nord, şeicul Dubaiului, precum şi Kilian Hennessy, strănepotul fondatorului grupului LVMH. Este coleg cu unul dintre moştenitorii imperiului Hermes, Starbucks şi cu fii ai unor oligarhi ruşi sau miliardari japonezi ori chinezi. Are un program extrem de strict, cazon şi se pregăteşte să urmeze Universitatea Tehnică din München, una dintre cele mai renumite din Europa, urmând ca apoi să preia afacerile familiei.

Bogdan Căpuşan, parte a unei familii cu activitate intensă pe piaţa imobiliară şi de construcţii din Cluj, a renunţat la urmărirea visului american pentru a gestiona afaceri imobiliare în capitala Transilvaniei. După ce a studiat business în Los Angeles (SUA), s-a întors pentru a sprijini demersurile familiei pe piaţa locală. "Am revenit în ţară la insistenţele părinţilor. Nu regret această decizie. Sigur că ei vedeau lucrurile cu alţi ochi, visul american se îndeplineşte pentru zero virgulă ceva la sută dintre cei plecaţi. În plus, la vremea respectivă lucrurile începeau să se mişte şi aici. M-am întors, deşi aveam perspective destul de bune şi în State", îşi aminteşte Bogdan. Cât despre munca de business în familie (alături de părinţii Ani şi Chimu), tânărul subliniază că "nimeni nu e şef". "Colaborăm în toate lucrurile. Suntem toţi vicepreşedinţi. Seniorul are un cuvânt mai greu de spus, dar dacă greşeşte flagrant, îl convingem să îşi schimbe părerea", explică Bogdan. Acesta are însă activitate şi în afara domeniului "tradiţional" de familie: criza l-a determinat să investească, în paralel, în tehnologia informaţiei. "E un domeniu de viitor", adaugă Căpuşan.

Patrick Ciorcilă, fiul preşedintelui Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, urmează cursurile Şcolii Internaţionale din Cluj şi este campion naţional de tenis la categoria sa de vârstă. Ciorcilă junior este considerat unul dinte cei mai talentaţi tineri tenismeni ai României.

Aviva Vita, fiica proprietarului grupului Vitacom Electronics, studiază business la Regent's College din Londra. Familia a preferat Regatul Unit ca destinaţie de şcoală nu doar datorită sistemului de învăţământ, ci şi statutului capitalei britanice în lumea financiară. "Acolo se pune un accent foarte puternic pe studii reale. Pe lângă asta, Marea Britanie e şi o putere economică, unde sunt şi şcolile aferente pentru a susţine afacerile. Şcoala e serioasă, iar teoria nu e ruptă de practică; fiica mea are oportunitatea să înveţe în companii importante acolo. Acum se află la un exchange în Madrid. Cu experienţa acumulată acolo poate să aducă idei noi şi acasă, nu doar teorie, ci şi practică", explică Vasile Vita. "Încă nu ştim sigur dacă va intra în afacerea noastră, dorinţa mea este ca ea să decidă ce linie de business va dori să abordeze. Ea spune acum că doreşte să se întoarcă în ţară, dar încă mai e timp să aleagă pe ce segment se va axa", completează Vita.

Cu funcţie de director general, Roxana Ghiran conduce, alături de tatăl său, Ioan, afacerile unuia dintre cele mai mari hoteluri ale Clujului. La nici 30 de ani gestiona renovarea de câteva milioane de euro a unităţii de pe malul Someşului. "Când aveam doi ani mama mă înregistra pe casetofon cu ce vorbeam. «Cum te cheamă pe tine?», «Roxana Andada Ghiran», «Şi unde stai tu?», «La hotel Sport», răspundeam. Tata a fost hotelier de când eram noi copii. Eram tot timpul la hotel. Când a cumpărat Napoca, veneam mai rar, fiindcă eram la şcoală atunci, dar am ştiut de la început că mi-ar plăcea să fac treaba aceasta. Facultatea a fost în domeniul bănci-burse de valori, dar mi-a plăcut segmentul hotelier. Tata avea o cunoştinţă la Bucureşti care făcuse şcoala la Lausanne şi ne tot povestea despre asta. Am făcut un master la ei. Cursurile se ţineau la Bucureşti, cu profesorii de acolo, care veneau pe rând în România, pe programa lor, cu examenele date la Lausanne, cu studii de caz de acolo", povesteşte Roxana.

În grupul EnergoBit, unul dintre cele mai puternice afaceri clujene, noua generaţie se află deja în focuri. Tudor Socea, fiul unuia dintre cei trei vicepreşedinţi ai companiei, Ioan Socea, a preluat deja conducerea uneia dintre societăţile din grup: este director al EnergoBit Esco. Cei doi băieţi ai lui Ştefan Gadola, Raul şi Sorin, ambii cu studii la Universitatea Babeş-Bolyai, s-au alăturat şi ei activităţii companiei. "Aşteptăm să crească şi să ne dea pensii", glumeşte Gadola. "Suntem foarte mulţumiţi de ei. Dacă nu am fi fost, i-am fi dat afară! Am mers pe ideea unei creşteri sănătoase: au pornit cu munca de jos, nu direct în funcţii executive. Noi suntem mândri şi de fiica lui Peter Pal (al treilea vicepreşedinte - n. red.), care face arhitectură la Londra, chiar dacă este în alt domeniu", a specificat Ştefan Gadola.

Fiul omului de afaceri Sorin Dan, proprietarul hotelului City Plaza, Horaţiu Dan, care a studiat la o universitate italiană în Milano, a intrat în activitate în domeniul managementului cultural. La nici 23 de ani era responsabil de un nou lansat festival de film, Comedy Cluj, al cărui director este acum. Băieţii lui Liviu Turdean conduc acum Farmec: Mircea este director general, iar Horea, director de marketing. Ştefan Cristea, fiul Adrianei Cristea (Arc Parc Industrial Dej), Liviu Florian jr, copiii oamenilor de afaceri Nicolae Pop Baldi, Radu Şter, Călin Stoia sau Valentin Nicola sunt pregătiţi să intre în lumea afacerilor, unii dintre ei preluând deja parţial business-urile de familie.

 

 

Publicitate

Comentarii

Bravo

thumb down thumb up
miercuri, 21 martie 2012, 16:53
de Evergrey

Frumos articol, pare bine documentat. Felicitari!
raspunde

Anda

thumb down thumb up
joi, 29 martie 2012, 18:09
de Ileana

Felicitari Anda Gansca! Imi amintesc cu drag de intalnirea noastra de la Stanford. Vreau sa stii ca te-am admirat, ti-am admirat curajul, implicarea, dorinta de a fi mereu printre primii, puterea de adaptare la o viata cu totul noua intr-o lume noua. Iti doresc succes in viata. Sa fie asa cum o vrei tu. O meriti.
raspunde

o rusine

thumb down thumb up
miercuri, 18 aprilie 2012, 10:23
de elf

toti fosti securisti si imbogatititi peste noapte de caritas.macar nu le mai laudati progenutirile ca nu merita nici macar amintiti.bani furati...
raspunde

daaaar

thumb down thumb up
luni, 23 iulie 2012, 19:20
de Secu-lecu

... Copiii nostr,i vor fii sefi copiilor vostri,,asa cun noi am fost sefi vostri..))! Proverb romanesc. PRIETENI STIU DE CE ..))
raspunde

jiji

thumb down thumb up
sâmbătă, 21 septembrie 2013, 19:54
de hue

da, puii lu' jiji unde-s? cum care jiji?.gunoiul din spatele garii...
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.