Economie

Noul program de guvernare: Statul va înfiinţa o bancă de dezvoltare şi investiţii

"Cel târziu la 1 ianuarie 2018 vom înfiinţa o Bancă de Dezvoltare şi Investiţii", prevede, între altele, noul program de guvernare, scrie Ziarul Financiar.
  • Foto:mediafax.ro

    Foto:mediafax.ro

Publicitate

La rândul său, CEC Bank îşi va extinde aria de acţiune pentru IMM-uri şi în domeniul agriculturii, astfel încât instituţia să poată să susţină programele naţionale dezvoltate în parteneriat cu Guvernul României, dar şi pentru a putea finanţa mult mai mult întreprinderile mici şi mijlocii din IT, turism, construcţii, servicii, industria prelucrătoare, meşteşuguri etc precum şi fermierii sau pe cei care doresc să investească în agricultură, potrivit zf.ro.

În acest sens, mai prevede programul, "CEC-ul îşi va extinde reţeaua astfel încât la 1 ianuarie 2020 să aibă o reţea reprezentativă de filiale la nivel rural".

Concomitent, statul român va simplifica procedurile pentru obţinerea garanţiilor date de către fondurile de garantare existente în prezent. Aceste fonduri de garantare, la rândul lor, vor fi capitalizate pentru a putea susţine programele publice incluse în programul de guvernare.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.