Economie

O importantă companie aeriană din Marea Britanie şi-a anulat zborurile. Operatorul aerian intră în insolvenţă

Una dintre cele mai mari companii aeriene independente din Marea Britanie, a depus cererea pentru insolvenţă, lăsând în seama guvernului returnarea a 110 000 de turiști, marcând astfel, cel de-al treilea eșec al unui operator european în ultimele cinci luni, scrie Bloomberg.
Publicitate

Grupul Monarch Travel, care funcţionează sub aceeaşi administraţie cu Monarch Airlines, a anulat de asemenea concediile rezervate. Cele două au împreună aproximativ 2.100 de angajaţi.

Certificatul de operare aeriană a Monarch Airlines, cu sediul în Luton, a fost suspendat ca urmare a cererii de intrare în insolvenţă.

Insolvenţa Monarch vine după ce alte două companii aeriene, Alitalia şi Air Berlin, şi-au depuns actele pentru insolvenţă, după ce concurenţa pe piaţa europeană pe distanţele scurte a crescut.

De asemenea, rivalul său Ryanair a anulat peste 20.000 de zboruri pe 34 de rute, în perioada noiembrie-martie, decizie care va afecta 400.000 de pasageri. Evenimentul devine mai problematic pe fondul anunţului recent făcut de companie conform căruia transportatorul are în plan să anuleze 50 de zboruri pe zi până la data de 31 octombrie, motivând printr-o „harababură" în planificarea zilelor libere ale piloţilor.

 

Citiţi continuarea articolului pe zf.ro.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.