Economie

Parcurile industriale atrag investitori. AdePlast îşi deschide fabrică la Cluj

Producătorul de materiale de construcţii îşi caută un teren de 4-5 ha pentru a-şi amplasa noua sa fabrică din Cluj. Principala ţintă o reprezintă chiriaşii din parcurile industriale Tetarom.
  • AdePlast va produce la Cluj ambalaje de polistiren pentru chiriaşii Tetarom

    AdePlast va produce la Cluj ambalaje de polistiren pentru chiriaşii Tetarom

Publicitate

Cel mai mare producător de materiale pentru construcţii din România controlat de un antreprenor din ţara noastră a anunţat că îşi va extinde producţia în Craiova, Cluj, Oradea şi Ploieşti, unităţi care vor completa reţeaua AdePlast din localitățile Roman, Ploiești și Oradea. Fabrica din Craiova va facilita exporturile spre Bulgaria și Serbia.
 
Societatea are în vedere deschiderea unei noi facilităţi de producţie la Cluj, pentru care a început căutările unui teren de 4-5 ha. Aceasta va produce aici inclusiv ambalaje de polistiren pentru fabricile din Tetarom. Piaţa din Transilvania şi Banat era una dintre cele mai dinamice pentru AdePlast, având una dintre cele mai mari creşteri din România pentru societate în 2015.
 
Compania îşi va extinde facilităţile de producţie printr-o nouă platforma industrială la Craiova şi va construi până în 2018 la Işalniţa o nouă fabrică de mortare şi una de polistiren. În paralel cu investiţia de la Craiova, AdePlast intenţionează să construiască o nouă hală de producţie a polistirenului la Oradea, pe un teren de 2.800 mp amplasat pe locul fostei fabrici Chimprestor. 
 
„Am demarat o noua faza de dezvoltare industrială, întrucât este un moment propice pentru ca tehnologiile de ultima generaţie pe care noi le adoptăm să ajungă să producă efecte pozitive în toată piaţa. Am decis ca la Oradea să deschidem o nouă linie de producţie a polistirenului dedicat construcţiilor speciale, cum ar fi acoperişurile în pantă, şi pentru încălzirea în pardoseală. 50% din producţie este programată să fie livrată către Ungaria şi Austria”, a declarat proprietarul AdePlast, Marcel Bărbuţ
 
Producătorul cu sediul în Ploieşti a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 346 de milioane de lei. În primele şase luni din 2017, AdePlast a înregistrat o urcare de 20% a afacerilor, în timp ce exporturile au avansat cu 136% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

AdePlast deţine trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti, Roman şi livrează materiale de construcţie la export către Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Cipru, Marea Britanie, Germania sau Austria. În acelaşi domeniu mai activează în România companii precum Polistiren Austrotherm, Hirsch, Swisspor (polistiren), Baumit, Ceresit Henkel (mortare/adezivi), Fabryo, Köber, Deutek, Policolor (vopsele).

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.