Preşedintele BT: "Avem peste 28.000 de ac­ţio­nari români persoane fizice, iar aproape 55% din capital e românesc"

Preşedintele BT: "Avem peste 28.000 de ac­ţio­nari români persoane fizice, iar aproape 55% din capital e românesc"

Horia Ciorcilă, preşedintele Băn­cii Transilvania, spune că în acest moment prioritatea este inte­grarea Bancpost în banca din Cluj paralel cu gestionarea businessului Grupului Financiar BT, care este foarte dinamic.

Banca nu are în acest moment alte prio­ri­tăţi de achiziţie, dar este atentă la evoluţiile pie­ţei şi la alte oportunităţi care ar putea apărea. Ciorcilă, reales ca preşedinte al băncii pentru a cincea oară, spune că poziţia numărul 1 în pia­ţă nu este un obiectiv direct, dar dacă „rea­liză­rile noastre şi tendinţele din piaţă ne vor duce pe primul loc, sunt sigur că vom livra rezul­tate foarte bune în continuare“.

Cota de piaţă a fost pentru noi un obiectiv pentru că strategia şi ambiţia a fost să devenim un jucător important naţional, să atingem masa critică şi volume care să ne asigure suc­cesul ca bancă universală, a menţionat el. În 2002, când Ciorcilă a preluat poziţia de pre­şedinte al Consiliului de Administraţie, cota de piaţă a băncii din Cluj era de 1,8%, iar va­loa­rea bursieră era de 55 milioane euro. În acest mo­ment, cota de piaţă este de aproape 14%, iar va­loarea bursieră a băncii este 2,48 miliarde euro.

Ciorcilă spune că era greu de imaginat acest succes atunci când banca s-a fondat într-un apartament din Cluj, dar spune că acest succes i se pare irepetabil în condiţiile de astăzi, când România şi economia sunt total diferite faţă de acum două decenii.

Într-o discuţie cu ZF, Ciorcilă vorbeşte des­pre punctele tari şi punctele slabe ale băn­cii, despre cele mai bune decizii pe care le-a luat în calitate de preşedinte, despre criza din 2009 când banca a trebuit să se reinventeze şi să se adapteze la condiţiile pieţei, dar şi despre cele două achiziţii de bănci care au adus-o în pos­tura de a fi numărul 2 în România şi chiar de a ajunge numărul 1.

Ciorcilă spune că banca este pregătită să sus­­ţină economia şi businessul din poziţia de li­der, fiind puternic capitalizată, cu acces la fi­nan­ţări şi cu susţinerea şi încrederea acţio­na­ri­lor. „Mă bucur să văd că avem peste 28.000 de ac­ţio­nari români persoane fizice, iar aproape 55% din capitalul BT este românesc.“

Ciorcilă conduce banca din poziţia de preşedinte de 16 ani, iar în această perioadă a avut numai doi CEO, ceea ce explică şi această creştere, respectiv transformarea dintr-o bancă regională într-o bancă naţională. Pentru că el crede în această bancă, este şi principalul acţionar individual, deţinând 4,93%. În orice situaţie ar fi, Ciorcilă este legat direct de Banca Transilvania.

Loading...
Comenteaza