Raport: Lipsa aptitudinilor tehnice şi a capacităţii de decizie, principale obstacole în calea fondurilor UE

Raport: Lipsa aptitudinilor tehnice şi a capacităţii de decizie, principale obstacole în calea fondurilor UE
Lipsa aptitudinilor tehnice sau a capacităţii decizionale reprezintă principalele obstacole întâmpinate în pregătirea marilor proiecte eligibile pentru cofinanţare din fonduri europene în România şi Bulgaria, potrivit unui raport al instituţiilor financiare internaţionale.

De asemenea, pregătirea proiectelor pentru cofinanţare UE este îngreunată de întârzieri şi tergiversări administrative repetate în procesul de avizare a proiectelor, se arată într-un raport transmis de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), Banca Mondială (BM) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Problemele au fost depistate în România şi Bulgaria după extinderea prezenţei teritoriale a proiectului JASPERS în cele două ţări.

JASPERS este un proiect de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor mari eligibile pentru cofinanţare din fonduri europene, destinat statelor UE care au aderat în perioada 2004-2007. Facilitatea este oferită în parteneriat de Comisia Europeană, BEI, BERD şi banca germană de investiţii KfW.

Raportul instituţiilor financiare internaţionale relevă că Bulgaria, Cehia, Ungaria, România şi Slovacia au rate relativ scăzute de absorbţie a fondurilor europene, principalele motive fiind probleme în procesul de pregătire şi documentare, dar şi în ceea ce priveşte cofinanţarea proiectelor.

Identificarea implicaţiilor fiscale ale proiectelor cu fonduri UE, inclusiv necesarul de cofinanţare, este unul dintre criteriile de referinţă structurale prevăzute în programul economic din noul acord preventiv negocait cu FMI, aprobat pe 27 septembrie de Consiliul Director al instituţiei.

România, alături de Slovacia, ar putea beneficia de un an în plus pentru a cheltui fondurile disponibile pentru perioada 2007-2013, potrivit unei propuneri a Comisiei Europene ce oferă o mai mare libertate de a cheltui şi de a solicita bani de la UE, precum şi reducerea riscului de pierdere a sumelor. Propunerea a fost aprobată de Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European şi urmează votul în plen.

Rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 23,77% în luna septembrie, faţă de 21,89% în august, ceea ce reprezintă o creştere de 1,88%, potrivit datelor publicate de Ministerul Fondurilor Europene.

Loading...
Comenteaza