Război pe toate fronturile la Broker Cluj

Război pe toate fronturile la Broker Cluj
Consiliul de Administraţie l-a dat afară pe director, acţionarii cer înlocuirea administratorilor, iar fostul preşedinte îi acuză pe toţi de înşelarea clienţilor.

Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii de servicii de investiţii financiare (SSIF) Broker Cluj ar putea fi revocat în întregime după ce administratorii l-au concediat pe directorul general. Decizia va fi luată în următoarea adunare generală a acţionarilor (AGA) din noiembrie, la cererea unuia dintre investitorii principali, Societatea de Investiţii Financiare (SIF) 4 Muntenia.

SIF 4 deţine 11,69% din capitalul social al Broker şi a cerut introducerea mai multor puncte pe ordinea de zi a AGA: revocarea membrilor CA, alegerea unui nou CA pentru următorii patru ani, stabilirea indemnizaţiilor acestora. În acest moment CA este format din preşedintele Anton Ionescu - care are 4,16% din titlurile companiei, vicepreşedintele Miron Martin - 6%, Vasile Pop - 1,25%, Adrian Mercean şi Tiberiu Stratan, ultimul fiind reprezentantul SIF 4 în CA. "La AGA se poate întâmpla orice, inclusiv revocarea CA. Cererea SIF Muntenia a fost depusă legal, oricine poate cere această chestiune", a menţionat Ionescu.

El a adaugat că societatea are deja trei variante pentru ocuparea funcţiei de director, după demiterea lui Grigore Chiş, însă a refuzat să le divulge. Este cert însă că printre ele nu se numără şi fostul preşedinte-director general şi fondator al Broker, Petru Prunea. "Dânsul nu poate ocupa această funcţie pentru că e scos complet de pe piaţa de capital pentru cinci ani". Ionescu se referă la faptul că în urmă cu trei ani Prunea a fost îndepărtat din toate funcţiile pe care le deţinea la Broker şi a primit interdicţia de a mai activa pe piaţa de capital după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a sesizat nereguli grave în activitatea societăţii.

"Mă aşteptam să se întâmple asta pentru că semnele erau evidente de mai demult", ne-a declarat fostul preşedinte. Prunea îl acuză pe directorul general de furt, precum şi de înşelarea clienţilor şi acţionarilor prin faptul că ar fi vândut acţiuni şi le-ar fi răscumpărat ulterior în mod speculativ. În privinţa cererii SIF Muntenia de demitere a întregului CA, susţine că preşedintele şi vicepreşedintele şi-ar fi însuşit mai multe active ale societăţii. Prunea nu mai deţine nici o acţiune la Broker. "Am vândut tot când acţiunile erau cotate la 0,8 lei. Acum costă 0,1 lei. Ştiam că aici se va ajunge", a explicat Prunea.

Chiş se află deja în preaviz, după ce contractul său de muncă a fost desfăcut disciplinar în 20 octombrie. El spune că va ataca decizia CA, dar că aşteaptă mai întâi ca aceasta să fie depusă la Oficiul Registrul Comerţului. "Sunt în preaviz, îmi fac treaba. Voi contesta decizia doar când va fi depusă", a explicat Chiş. Acesta a fost concediat după ce CA i-a reproşat că ar fi încălcat regulile societăţii, între care plecările în mod repetat în delegaţii fără a le raporta. AGA va avea loc pe 28 noiembrie la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice.

CNVM a suspendat în 2009, timp de două săptămâni, activitatea Broker, după ce le-a interzis directorului general, Petru Prunea, şi adjunctului Adrian Ceucă să mai activeze pe piaţa de capital timp de cinci, respectiv trei ani, în urma unui control. Comisia l-a amendat cu 25.000 de lei pe Prunea şi cu 10.000 de lei pe Ceucă. CNVM a efectuat atunci un control la Deva, unde a depistat o fraudă de 870.000 de lei: angajaţii sucursalelor din Deva şi Baia Mare au păstrat în casierie mai mult timp sume mari de bani încasate de la clienţi, în loc să-i depună în conturi bancare.

Brokerii au realizat unele tranzacţii fără acordul clienţilor şi au existat cazuri în care clienţii nu ştiau de existenţa unor debite în cont, iar unele chitanţe nu au fost înregistrate în contabilitate. Compania clujeană a încheiat anul trecut cu un profit de 6,6 milioane de lei, având venituri de 16,2 milioane de lei şi cheltuieli de 9,6 milioane. Din profit, o parte din bani au ajuns la salariaţi, echipa de management şi CA, respectiv 627.764 de lei, iar 6 milioane a reprezentat profitul de repartizat. Pentru acest an, Broker a bugetat venituri de 53,1 milioane de lei şi un profit de 8,4 milioane, dar şi investiţii de 2,18 milioane. Broker are 3.000 de acţionari.

Frecuşurile din firmă

"La Broker sunt tot felul de frecuşuri între acţionari şi administratori, mai ales cu SIF Muntenia, iar situaţia din firmă este acum asemănătoare celei de pe timpul scandalului cu Prunea. SIF a vrut să schimbe CA cam în acelaşi moment în care administratorii au anunţat că îl dau afară pe Chiş. E drept, el a făcut şi greşeli, dar şi operaţiuni reuşite. Adevărul este că e foarte greu să te descurci în prezent pe piaţa românească de capital, aşa cum se prezintă ea, în plină criză globală", ne-a mărturisit un fost angajat al Broker.

 

 

Loading...
Comenteaza