Economie
Războiul de patru ani de la BT s-a încheiat
de Ziua de Cluj, 08 februarie 2012, 22:58
Ioan Cuzman, preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare Banat Crişana, a renunţat la toate litigiile, dând astfel undă verde pentru cotarea băncii clujene la Bursa din Viena.
-
Ciorcilă şi Cuzman au îngropat securea războiului declanşat în 2009 / foto ZIUA de CLUJ
Directorul adjunct al Băncii Transilvania (BT), Nicolae Tarcea, a anunţat că Societatea de Investiţii Financiare Banat Crişana (SIF 1) a închis litigiile pe care le avea pe rol. Lupta dintre cele două companii dura din 2009, cu atacuri dure din ambele părţi, arbitrate de justiţie şi sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
"BT şi SIF 1, prin tranzacţiile judiciare încheiate, au convenit stingerea irevocabilă a litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată", a informat Tarcea. Aceste litigii sunt dosarul nr. 1.258/2010, de la Curtea de Apel Cluj, pentru constatarea nulităţii hotărârilor adoptate de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA) BT; dosarul nr. 1.754/2010, de la Tribunalul Comercial Cluj, cu solicitare de constatare a nulităţii deciziilor de la Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) BT; respectiv dosarul nr. 2.023/2009, pentru anularea suspendării drepturilor de vot ale BT în cadrul AGOA a SIF 1. "Am convenit să renunţăm la aceste procese. Dacă se rezolvau acum doi ani, era altceva, ajungeau la o finalitate, a trecut prea mult timp. Am pierdut prea multă energie şi ne-am plictisit. Aşa, şi BT scapă de o anumită stare, şi SIF 1", a declarat Ioan Cuzman, pentru ZIUA de CLUJ. El a spus că SIF 1 nu a stabilit o strategie pentru ieşirea sau nu din acţionariatul BT.
Cuzman s-a referit şi la bilanţul financiar contabil al băncii. "În 2011, atât BT, cât şi SIF 1 nu au avut rezultate foarte mulţumitoare deoarece situaţia economică a fost dificilă. A existat şi o anumită politică la BT legată de provizioane", a menţionat preşedintele SIF 1. El a precizat că BT deţine sub 1% din capitalul social al SIF 1, în vreme ce societatea de investiţii a ajuns la aproape 5% din acţionariatul băncii. BT şi SIF 1 au decis să stingă trei litigii vechi de aproape patru ani. La şedinţa AGEA din aprilie 2009, acţionarii BT au aprobat majorarea capitalului social al societăţii bancare cu 391 de milioane de lei cu ajutorul a trei surse de finanţare, tranzacţionarea drepturilor de preferinţă, pentru o perioadă de 15 zile, şi listarea băncii la Bursa din Viena. Conflictul cu SIF 1 a amânat listarea, programată în maximum şapte luni. Acţiunile de la Viena urmau să fie tranzacţionate în euro. "Ne adresăm şi altor investitori, mai sofisticaţi. Listarea este un proiect fezabil, am fost încurajaţi de mai mulţi intermediari. Vom analiza aceste riscuri. Acolo sunt cerinţe de transparenţă mai mari decât la Bursa de Valori din Bucureşti", spunea Ciorcilă.
"Momentul ales pentru listarea la Viena nu este potrivit. Să aşteptăm să se îmbunătăţească situaţia economică şi cea a băncii, care are încă un rating negativ. Există riscul prăbuşirii acţiunilor BT şi al SIF-urilor", avertiza Cuzman. Ciorcilă a informat la finele lunii ianuarie că administratorii băncii au luat act de demisia directorului general Robert Rekkers din toate funcţiile deţinute în societăţile din grupul financiar BT. Consiliul de Administraţie (CA) l-a desemnat pe Peter Franklin ca administrator delegat interimar, pentru coordonarea activităţii BT şi a Comitetului Executiv de Management, de la 1 februarie. Capitalizarea bursieră a BT era ieri de 1,83 miliarde de lei. Banca din Cluj are un capital majoritar românesc, cu participaţii importante deţinute de societăţile de investiţii financiare şi de preşedintele BT. BERD deţine 14,6%, iar Bank of Cyprus, 9,7%. BT are 550 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru. În 2010 a avut venituri de 5,35 miliarde de lei şi un profit net de 97 de milioane de lei.
Cuzman a făcut primul pas
SIF 1 a dat în judecată BT, cerând anularea hotărârilor din AGA referitoare la alegerea CA şi la respingerea metodei votului cumulativ pentru membri. SIF 1 şi acţionari minoritari ai BT, printre care SIF Oltenia, au cerut alegerea CA prin vot cumulativ, respinsă de bancă. În urma alegerilor, Gabriela Grigore, director adjunct al SIF 1, a ieşit din CA, societatea pierzând poziţia în conducerea BT. În 2009, SIF 1 a suspendat 20% din drepturile de vot ale unor investitori despre care spunea că acţionează concertat cu BT.
Intervine Comisia Valorilor Mobiliare
În august 2010 CNVM obliga "grupul Banca Transilvania" să îşi reducă participaţia la SIF1 de la 17,28 la 1%, iar pe omul de afaceri Cătălin Chelu să îşi diminueze deţinerea la aceeaşi societate la 1%. "Grupul Banca Transilvania" era format din instituţia de credit cu acelaşi nume, preşedintele băncii, Horia Ciorcilă, soţia acestuia, Simona Ciorcilă, 12 persoane fizice, 13 firme şi trei fonduri de investiţii, potrivit CNVM.
S-a ajuns la executare silită
După ce SIF 1 a atacat în instanţă decizia acţionarilor BT de a majora capitalul social, banca a făcut demersuri de blocare a conturilor acesteia. Demersurile de executare silită vizau recuperarea a 5.297 de lei, respectiv cheltuielile de judecată în dosarul în care SIF 1 cerea strămutarea dosarului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea SIF 1 şi a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.
(D.E.)