Salariu minim pe 2011: 700 de lei. Vezi noul Contract Colectiv de Muncă

Salariu minim pe 2011: 700 de lei. Vezi noul Contract Colectiv de Muncă
La sediul Consiliului Economic şi Social s-a semnat vineri noul Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional, pentru anii 2011-2014, care prevede că salariile muncitorilor vor înregistra o creştere mai mare decât cele ale absolvenţilor de studii superioare.
Pentru 2011, sindicatele şi patronatele au stabilit un salariu minim în mediul privat de 700 de lei, cu 30 de lei mai mare decât cel adoptat de executiv pentru sistemul bugetar şi cu 100 de lei mai mult decât valoarea actuală a salariului minim în plată. Contract Colectiv de Muncă (CCM) Unic la Nivel Naţional, semnat astăzi la Consiliul Economic şi Social între toate confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional şi toate federaţiile sindicale la nivel naţional, prevede că, până în 2014, salariul minim se va renegocia în fiecare an, ca şi grila de salarizare aferentă necalificaţilor, calificaţilor, ca şi celor cu studii superioare.

Potrivit noului CCM la nivel naţional, "salariul de bază minim brut pe oră, negociat, va fi de 4,118 lei/oră, respectiv 700 de lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore pe lună".

Loading...
Comenteaza