Economie
Şantierele lui Paszkany
de Ziua de Cluj, 02 iunie 2008, 01:16
Arpad Paszkany este implicat în Cartierul Tineretului, o investiţie de o jumătate de milion de euro, urmează să obţină autorizaţia pentru primul turn de la Sigma, iar pentru al doilea planurile sunt şi mai mari. Proiectul mixt care se va dezvolta în Piaţa Abator trece prin procesul de autorizare, iar anul viitor continuă dezvoltarea pe terenul de lângă Polus Center Cluj (PCC).
Lucrările la primul turn ce se va ridica în Zorilor încep în această vară, estimează conducerea Sigma. Acesta va avea 86.000 mp şi va necesita o investiţie de 120-140 de milioane de euro, a precizat Paszkany. La prezentarea proiectului, investiţia era estimată de proiectanţi la 150 de milioane de euro, pentru întregul complex. Suprafaţa desfăşurată a complexului de turnuri în prima variantă era de 120.000 mp.
Primul turn va avea 27 de etaje, în concordanţă cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, faţă de 35 de etaje iniţial. Avizul Autorităţii prevede o înălţime de 90 de metri de la sol. “Al doilea imobil va fi mai înalt şi va avea o suprafaţă desfăşurată de 120-130.000 mp. Demararea lucrărilor pentru acest turn este preconizată pentru 2011”, spune Paszkany. Costul mare raportat la suprafaţa desfăşurată la Sigma, în comparaţie cu investiţiile vehiculate de dezvoltatorii din Cluj, este explicat de acesta prin sumele pentru anumite funcţiuni.
“Pentru un hotel de cinci stele investiţia poate ajunge şi la 4.000 euro/mp, în funcţie de dotări şi de brand-ul sub care va funcţiona”, spune Paszkany. Nagy Zsolt, responsabil al proiectului Sigma Towers şi general manager al Sigma Hotels, susţine că hotelul de minim patru stele va ocupa 21.000 mp din primul turn, inclusiv serviciile conexe. Spaţiile de cazare vor ocupa cinci etaje, dar hotelul va beneficia şi de alte servicii, gen spa. “Suntem în discuţii cu mai multe companii hoteliere”, a precizat Nagy. Hotelul va avea 170 de camere.
Sandor Nyul, director de operaţiuni la TriGranit, a declarat pentru ZIUA de Cluj că, după PCC şi Tineretului, următorul proiect alături de Paszkany va fi complexul mixt Riverfront din Piaţa Abator, ce va include locuinţe, birouri şi comerţ. “Nu suntem implicaţi în Sigma Towers, dar evaluăm şi această posibilitate. Noi avem o politică de investiţii legată de suprafeţe, profilul acesteia şi de risc.
Există deja clădirea Sigma (imobilul de birouri existent inclus în noul proiect - n. red.), aşa că structura proprietarilor nu este atât de clară”, a explicat Nyul. Riverfront este închiriat 35% pe partea de retail, conform discuţiilor. “Chiriaşii sunt interesaţi să ni se alăture în proiect.
Vom avea un hypermarket pe două niveluri, o companie franceză, şi unităţi importante de modă. Am decis să mai facem 180 de apartamente, fără hotel”, a completat Nyul. Paszkany spune că hypermarket-ul pe 8.500 mp de la Riverfront va fi Carrefour sau Auchan.
Documentaţia pentru avizarea planurilor de zonă şi de dezvoltare pentru centrul de afaceri, comercial şi rezidenţial Riverfront are ca beneficiari companiile DNP Invest şi Baucom. Prima este administrată de Florin Ciorca, administrator şi la Cartierul Tineretului, şi controlată de compania off-shore DNP Invest LLC. Baucom îi are ca asociaţi pe Mentor Development şi pe Karoly Szekernyes, asociat alături de Paszkany în Sigma Center Developments, beneficiar al proiectului cu turnuri din Zorilor.
“Din primăvara viitoare continuăm dezvoltarea pe terenul de 9 hectare rămas disponibil lângă PCC. Vom aduce trei unităţi independente, cu profil gen bricolaj şi mobilier”, a precizat Paszkany. Bricostore ar putea fi una dintre primele. Cel mai amplu proiect imobiliar din Cluj în care este implicat Paszkany este Cartierul Tineretului, de 510 milioane de euro. Cartierul se va întinde pe 203 ha, va include 6.000 de locuinţe şi va finalizat în cinci ani.