Economie

Taxe pentru localurile cu jocuri de noroc sau care vând alcool noaptea

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) propune, în contextul dezbaterilor privind Codul Fiscal, posibilitatea stabilirii de politici fiscale adaptate fiecărei localităţi, dar şi introducerea de taxe speciale pentru vânzarea de alcool pe timpul nopţii şi pentru localurile cu jocuri de noroc.
Publicitate

AMR a prezentat, luni, o serie de propuneri pentru modificarea Codului Fiscal, precizând că adoptarea acestora ar duce la creşterea autonomiei locale, la crearea condiţiilor pentru o bună guvernare la nivel local şi la creşterea rolului oraşelor.

Preşedintele executiv AMR, Ilie Gavril Bolojan, a declarat că, în ceea ce priveşte creşterea autonomiei locale, există un interes privind modul în care o autoritate locală poate stabili impozitele în mod independent, dar şi privind transformarea veniturilor locale, în dauna transferurilor de la nivel guvernamental, în prima sursă de venit.

"Din punct de vedere al asigurării condiţiilor pentru o bună guvernare, AMR susţine ca resursele să rămână în proporţie mai mare în localitatea de unde ele se generează, dând astfel posibilitatea adoptării de măsuri fiscale pentru politici publice eficiente", a arătat preşedintele executiv al AMR, primarul Oradei.

Acesta a mai precizat că, prin propunerea legată de impozitul pe clărdiri, Ministerul de Finanţe schimbă filozofia sistemului. "Până acum, impozitele se plăteau în principal funcţie de calitatea proprietarului, persoană fizică sau persoană juridică. Prin noua propunere se schimbă această formulă şi impozitul urmează să se plătească în funcţie de destinaţia imobilului. AMR susţine forma de impozitare în funcţie de folosinţa clădirii, rezidenţial sau nerezidenţial.

Ministerul a propus iniţial ca această valoare, pentru persoanele fizice care folosesc imobilul în scop nerezidenţial, să fie stabilită de către persoana fizică. AMR propune ca valoarea să fie stabilită de autoritatea locală. Propunerea noastră este mai corectă pentru că în prima variantă cetăţeanul trebuie să contacteze o firmă care să facă evaluarea, în al doilea caz această prestaţie se face de către autoritatea locală. Un alt avantaj este că valorile stabilite de autoritatea locală ar fi relativ unitare, funcţie de cartier sau zonă, pe când, dacă am lăsa ca persoanele să negocieze cu evaluatori, am avea două imobile identice la valori diferite", a spus Bolojan.

În ceea ce priveşte supraimpozitarea imobilelor, AMR solicită un cadru legal care să permită impozitarea suplimentară de până la cinci ori pentru terenurile şi imobilele părăsite şi aplicarea acestuia începând cu 1 ianuarie 2016, odată cu intrarea în vigoare a Codului Fiscal, considerând că proprietarii au avut deja suficient timp pentru a-şi rezolva problemele. Bolojan a mai spus că o altă chestiune importantă este cea legată de veniturile autorităţii locale, apreciind că impozitele care se colectează ar trebui să rămână în principal la autorităţile locale.

AMR mai solicită instituirea unor taxe speciale locale care ar viza localurile care vând alcool pe timp de noapte sau cele unde se organizează jocuri de noroc, Bolojan explicând că această măsură ar fi necesară pentru a îndepărta aceste servicii de aglomerările urbane.

"Avem foarte multe localuri care vând alcool pe timp de noapte. Alcoolul, întunericul înseamnă vandalizări. Sunt foarte multe situaţii de tulburare a ordinii publice. Introducerea unei taxe speciale care să îi pună la plată pe cei care vând alcool noaptea în localităţile din România ar urma modelul anglo-saxon şi atunci primăriile pot dirija funcţionarea lor. În cartierele de locuinţe, unde ai la parter câte un bar, printr-o taxare corespunzătoare ai descuraja interferarea acestor activităţi cu zona de linişte şi zona de locuit. De asemenea, la jocurile de noroc.

Dacă veţi urmări parterul blocurilor, veţi vedea că aproape pe fiecare stradă avem jocuri de noroc. Considerăm că fiecare autoritate locală trebuie să aibă posibilitatea de a gândi o formă de taxare fiscală pentru a putea să concentreze aceste servicii în anumite zone, ori să limiteze activitatea. Deci noi nu dorim să încasăm bani în plus, ci dorim să dirijăm anumite dezvoltări", a explicat preşedintele executiv al AMR.

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, vicepreşedinte al AMR, a declarat că propunerea a fost făcută pentru a exista posibilitatea limitării "acestor cârciumi, multe dintre ele cu program prelungit", întrucât provoacă discomfort locuitorilor din zonă. Acesta a explicat că jumătate dintre plângerile făcute la primării vizează tulburarea liniştii publice şi este jenant să le spui cetăţenilor că nu poţi schimba nimic din cauza legislaţiei.

AMR a mai propus revenirea la stabilirea cuantumului taxei hoteliere de către consiliile locale, în cadrul unui interval 0,5-5% şi aplicarea taxei pentru fiecare noapte de cazare şi în cazul staţiunilor turistice, majorarea plafonului de îndatorare alocat municipiilor şi includerea în legislaţie a posibilităţii acordării din bugetul local de împrumuturi instituţiilor publice subordonate care implementează proiecte cu finanţare europeană (spitale, şcoli) pe bază de convenţie.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.