Tinerii şi şomerii de peste 45 de ani, condamnaţi la sărăcie: nu-i angajează nimeni. Care e situaţia la Cluj

Tinerii şi şomerii de peste 45 de ani, condamnaţi la sărăcie: nu-i angajează nimeni. Care e situaţia la Cluj

Angajatorii din România fug de două categorii de căutători de joburi: şomerii cu vârsta de peste 45 ani, precum şi tinerii absolvenţi ieşiţi de pe băncile şcolilor.

Şomerii de peste 45 de ani sunt condamnaţi să nu îşi găsească un job în România. În 25 de judeţe din România, niciun şomer cu vârsta de peste 45 de ani nu şi-a găsit un loc de muncă în primele trei luni ale anului, potrivit celui mai recent raport ANOFM.

Situaţia gravă a şomerilor trecuţi de 45 de ani se vede în datele statistice din 2018: în primele trei luni ale anului doar 6% din totalul angajărilor programate de ANOFM pentru acest an a fost realizat. Mai precis, au fost angajaţi 1.150 de şomeri de peste 45 ani în intervalul ianuarie - martie 2018, dintr-un total de 17.000 de şomeri.

La Cluj situaţia e ceva mai bună, judeţul aflându-se în topul celor mai multe angajări de şomeri trecuţi de 45 de ani: Pe locul 1 se clasează Iaşiul (178 şomeri), Harghita (145 şomeri), apoi Clujul (143 şomeri) şi Bacăul (137 şomeri).

Tânăr absolvent, tânăr şomer

Şi angajarea tinerilor absolvenţi fără experienţă este o misiune imposibilă în România. Firmele nu vor să semneze contracte de angajare, chiar dacă primesc de la stat subvenţii pentru salariile absolvenţilor.

În primele trei luni ale anului agenţiile judeţene de forţă de muncă au reuşit să încadreze doar 392 de tineri prin acordarea de subvenţii angajatorilor, 7% dintr-un total programat pentru anul în curs.

De asemenea, ANOFM a obţinut angajarea a 89 de tineri, prin acordarea de prime de inserţie absolvenţilor de învăţământ, 4% din totalul programat pentru 2018.

Loading...
Comenteaza