Economie

Turism cultural de Cluj: patru muzee de 180 vizitatori/zi

Peste 80% din piaţa locală de turism aparţine călătoriilor realizate în scop de afaceri, potrivit specialiştilor, iar muzeele figurează ca obiective de vizitat, alături de pietonala Eroilor sau de malluri.

Cele patru muzee din subordinea Consiliului Judeţean (CJ) şi a Consiliului Local (CL) au adunat în medie, anul trecut, 180 vizitatori/zi, potrivit datelor transmise de instituţii. în primele şase luni din 2009, 30.000 de vizitatori au trecut pragul celor patru muzee: de Artă, de Speologie, Etnografic şi O. Goga.

 

Cei mai mulţi vizitatori s-au înregistrat la Muzeul de Artă, 16.324 în primele şase luni, dintre care 3.900 au beneficiat de intrare gratuită. Anul trecut au fost 30.100 vizitatori, dintre care 2.950 au beneficiat de gratuitate. Veniturile au fost, în primul semestru, de 768.523 lei, iar cheltuielile- de 649.731 lei. în 2008, veniturile (subvenţii, venituri proprii, sponsorizări) au fost de 1,22 milioane de lei, iar cheltuielile, de 1,18 milioane. Oficialii muzeului au menţionat că, anul trecut, s-au organizat 50 de evenimente: expoziţii de pictură, artă decorativă, grafică, ceramică, sculptură, fotografie sau caricatură. Până în august au avut loc alte 37 de evenimente: concerte, lansări de carte, conferinţe, proiecţii film, prelegeri, seminarii, degustări de vinuri sau ceai.

 

Pe locul doi se află Muzeul Etnografic, cu secţia pavilionară de pe Memorandumului, dar şi cea în aer liber, de pe Tăietura Turcului (deschisă doar în perioada mai – octombrie). în primele şase luni, 12.119 persoane au vizitat secţiile muzeului. Cu bilet întreg au intrat 3.617, 5.232 au beneficiat de bilete cu preţ redus (copii, studenţi, pensionari), iar 3.350 au avut intrare gratuită. Conducerea instituţiei a explicat că aceste gratuităţi s-au oferit pentru vernisaje, copii instituţionalizaţi sau sub cinci ani, studenţii la facultăţile cu care muzeul are protocoale, persoanele care au participat la Noaptea Muzeelor, elevi. Acesta stă mai bine la încasări: veniturile pe 2008 au fost de 2,7 milioane de lei, iar cheltuielile, de 2 milioane. Până în august 2009, veniturile au fost de 1,45 de milioane, iar cheltuielile, de 1,33 de milioane. Anul acesta, instituţia a organizat 10 expoziţii şi două simpozioane, o tabără etnografică de vară, un târg al creatorilor populari.

 

Muzeul memorial Octavian Goga de la Ciucea a fost vizitat, în primele şase luni, de 2.952 de persoane, din care 1.004 au avut gratuitate. în 2008, numărul vizitatorilor a fost de 5.916, dintre care 2.120 nu au beneficiat de gratuitate. Instituţia a fost susţinută de CJ, anul trecut, cu 1,45 milioane de lei şi a avut venituri proprii de 32.340 lei. CL patronează doar Muzeul de Speologie Emil Racoviţă, deschis numai vara. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a informat că, anul trecut, instituţia a fost vizitată de 4.808 persoane, iar anul acesta, din luna mai, instituţia a fost vizitată de 1.447 de persoane. “Avem în plan să investim în reabilitarea clădirii. Acum se pune la punct licitaţia pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic de reabilitare. Intenţionăm să amenajăm parterul ca spaţiu expoziţional, vrem să punem centrală termică. La anul sperăm să ne apucăm de lucrare”, a explicat viceprimarul Radu Moisin.

 

Specialiştii din turism arată că astfel de obiective culturale au nevoie de promovare mai eficientă, mai ales că, în Cluj-Napoca, turismul de afaceri ia cea mai mare felie din piaţă. “Dacă sunt spectacole sau anumite evenimente, sunt interesaţi şi turiştii de business. De obiective, clădiri, monumente, muzee se interesează turiştii de leisure, dar aceştia sunt foarte puţini, sub 20% din piaţa de turism la Cluj. Peste vară, abia se mai animă lucrurile. Noi am mai fost întrebaţi despre Muzeul Farmaciei sau despre cel Etnografic, dar şi de palate”, a menţionat Camelia Silveşan, directorul hotelului Capitolina.

 

“Numărul acesta de vizitatori la muzee într-un an (63.671, n. r.) mi se pare mic dacă îl împărţim la 365 de zile, faţă de ce se întâmplă la muzeele din oraşe din afara ţării şi raportat la populaţia pe care o avem. Aceşti vizitatori nu sunt doar turiştii, ci şi clujeni, elevi, studenţi. E nevoie de infrastructură pentru a face oraşul mai uşor accesibil turiştilor străini şi de promovare a muzeelor, prin agenţii de turism, organizatori de tururi, în târguri de specialitate, dar şi online”, a amintit Silveşan. Conform datelor primăriei, ce are în subordine Centrul de Informare Turistică, muzeele apar pe lista obiectivelor de interes. Cele mai vizitate de către străini sunt centrul istoric, Biserica Romano-Catolică Sf. Mihail, Catedrala şi Mitropolia Ortodoxă, Bd. Eroilor pietonal, muzeele, Zidul Cetăţii, Bastionul Croitorilor, P-ţa Muzeului, Grădina Botanică, Cetăţuia, mallurile şi magazinele de suveniruri.

 

 

Mai puţini turişti străini

 

în primele şapte luni din 2009, unităţile de turism în funcţiune din judeţ au oferit turiştilor 2.789 camere cu 6.278 locuri, potrivit Direcţiei Regionale de Statistică. Au fost cazaţi 166.405 turişti, dintre care 27.854 străini (16,7%). Faţă de aceeaşi perioadă din 2008, numărul turiştilor străini a scăzut cu 31%. Cei mai mulţi provin din Ungaria (5.073) şi Italia (3.625), Germania (3.392), Franţa, Anglia, Austria. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în iulie 2009 a fost de 22,2%, cu 11,6% mai mic faţă de iulie 2008.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.