Economie

TVA defalcată, respinsă de agențiile de turism

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) respinge proiectul de ordonanță privind defalcarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și avertizează că o astfel de măsură va afecta grav agențiile de turism și management al călătoriilor.
Publicitate

Eventuala aplicare a ordonanței va aduce costuri suplimentare agențiilor care se vor traduce prin pierderi de clienți, iar acest lucru va fi determinat de alocarea de resurse umane suplimentare,  creșterea numărului de tranzacții bancare, majorarea prețurilor din cauza creșterii costurilor agenției, închideri voluntare de companii și faliment în lanț, conform ANAT.

Patronatele din turism afirmă că există riscul major de eroare dat de sistemul extrem de complicat, ce va genera amenzi și penalități foarte mari, dar și riscul de pierdere a clienților în favoarea agențiilor cu sediul în afara României, care nu vor avea proceduri atât de complicate.

”Această măsură ar leza grav tocmai activitatea contribuabililor corecți, cu precădere a IMM-urilor românești. Defalcarea TVA va afecta atât plățile realizate de companie, cât și încasările de la client. Agențiile vor face două plăți în loc de una singură, în două conturi diferite, astfel timpul necesar gestionării și contabilizării facturilor de furnizor va crește”, explică Alin Burcea, președinte ANAT.

Asociația susține că va crește și numărul de operațiuni și documente de procesat și de verificat, iar activitatea firmelor se va îngreuna, mai ales că viramentul TVA trebuie efectuat în trei zile lucrătoare de la data încasării. ”Să nu uităm plățile prin card, la care trebuie determinat zilnic TVA încasată pentru efectuarea viramentului, în aceleași trei zile lucrătoare de la data încasării”, completează Burcea.

Implementarea unui astfel de sistem, în lipsa unei analize de impact, va avea efecte negative majore. ANAT a susținut întotdeauna lupta pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, însă cere guvernului consultarea cu mediul de afaceri pentru o mai bună înțelegere a activităților companiilor înainte de luarea și implementarea unor decizii pripite care vor afecta direct firmele românești. 

”Vom plăti comisioane suplimentare băncilor. Mai mult, în mare, din contul special de TVA se pot face plăți doar pentru plata TVA la furnizori și buget. Pentru orice alte situații este nevoie de aprobarea ANAF. Dacă într-o anumită perioadă TVA ce trebuie plătită pentru achiziții este mai mare decât TVA încasat ajungem în situatia în care companiile vor plăti TVA la furnizori din alte conturi. 

Ulterior, când vom încasa TVA de la clienții noștri, banii pentru acel TVA sau o parte din ei vor fi blocați în contul de TVA. Pot rămâne astfel blocate resurse ale firmei, bani pe care i-am utiliza în mod normal pentru alte plăți”, subliniază Burcea.

Un alt impact al defalcării este presiunea pusă pe responsabilii cu efectuarea plăților, din cauza amenzilor între 10 și 50% din valoarea TVA neachitată corect în contul de TVA. Astfel vor fi afectați și angajații agențiilor de turism, nu doar clienții finali. ANAT avertizează că vor exista blocaje majore în activitatea companiilor și autorităților dacă proiectul va fi aprobat.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.