Economie

Veşti bune pentru cei cu credite. Indicele ROBOR la trei luni s-a micşorat

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a scăzut miercuri la 1,79%, faţă de nivelul de 1,80% înregistrat cu o zi înainte, datorită intervenţiei Băncii Naţionale a României (BNR), conform informaţiilor publicate de instituţie.

Publicitate

De asemenea, indicele ROBOR la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, s-a micşorat la 1,87%, de la 1,89% cât a fost cotat pe 3 octombrie. La începutul lunii septembrie, ROBOR la trei luni era cotat la 0,92%, iar la începutului acestui an la 0,87%.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat marţi că deciziile privind ROBOR se iau dimineaţa, la ora 11:00, pentru a doua zi, astfel că miercuri se vor vedea efectele deciziilor de marţi. Creşterea de marţi a ROBOR (care a ajuns la 1,8% pentru trei luni) este efectul deciziilor de luni, de aceea nu a scăzut marţi.

„Au fost mai mulţi factori care s-au suprapus accidental, dar am mai spus şi anterior că creşterea dobânzilor este inevitabilă. Mişcările acestea bruşte vor fi evitate, prin asigurarea de lichiditate de către banca centrală. Veţi vedea că aceste creşteri se vor atenua la fel de repede cum au apărut dobânzile se vor plimba în jurul a 1,75%", a mai spus Isărescu, despre ROBOR.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a participat, marţi, la o şedinţă cu directorii executivi din BNR, nu la şedinţa Consiliului de Administraţie al băncii centrale, a precizat Isărescu, în cadrul conferinţei de presă.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.