Editorial

Apocalipsa demografică

În anul 2016, peste 200.000 de români au părăsit meleagurile natale, căutându-și binele pe cărările străinătății. Ei se adaugă celor peste trei milioane de români care se află deja acolo.
Publicitate

O adevărată apocalipsă, o apocalipsă ale cărei instrumente nu sunt focul și pucioasa, ci microbuzul, autoturismul sau avionul. O apocalipsă tăcută și lentă, care roade zi de zi din carnea, și așa slăbită, a poporului român. Dar imaginați-vă că cei 200.000 de români care au părăsit țara anul trecut ar fi strânși undeva laolaltă, ocupând o suprafață de 20 de hectare (spre comparație, un teren de fotbal are doar o jumătate de hectar), și că o forță misterioasă îi face să dispară subit. Înfiorător spectacol, nu-i așa? Oricât nu ne vine să credem că așa ceva se poate întâmpla, este ceea ce s-a petrecut în realitate anul trecut, fără surle și trâmbițe, fără foc și pucioasă.

După Siria, România este al doilea stat furnizor de migrație. Dar migranții români nu sunt alungați de război, oprimare sau teroare. Ei sunt atrași de prosperitate, bunăstare și viața lipsită de griji pe care ți le pot oferi acele democrații împlinite, unde legile sunt echilibrate și respectate, unde aparatul de stat funcționează ca uns, unde grija statului pentru cetățenii săi îmbracă forme care în România pot părea doar nebuloase utopii.

Această adevărată hemoragie a început imediat după acceptarea României în marea familie europeană. Întrucât era vorba cu precădere despre munci sezoniere, lipsite de complexitate, prestate de către simpli pălmași, putem spune că România a fost în câștig, fiindcă au intrat în țară resurse valutare pe care nu le puteau mobiliza nici exporturile sărăcăcioase, nici investițiile străine aflate la început.

Între timp, situația s-a schimbat semnificativ. Au început să părăsească țara persoane din ce în ce mai calificate și într-un număr atât de mare, aşa încât România a ajuns să se facă remarcată într-un alt clasament îngrijorător: este pe locul 3 în lume la dificultățile de a găsi lucrători calificați. Cu o singură, uriașă, diferență: dacă Japonia sau Hong Kong trebuie doar să facă un semn discret și vor găsi personal calificat pe alese, România, chiar dacă se dă de ceasul morții, tot va fi ocolită de toată lumea. În timp ce toții migranții extra-europeni tânjesc cu disperare să ajungă în Germania sau Marea Britanie, ei evită țara noastră ca pe o leprozerie care nu are de oferit decât sărăcie și suferință.

Desigur, dacă această țară nu a putut fi atractivă pentru cei patru milioane de români porniți pe calea bejeniei economice, cum ar putea fi atractivă pentru cei pe care războiul și teroarea i-a alungat de peste mări și țări? Deci, românii care pleacă sunt buni plecați și nu avem nici o șansă de a-i înlocui, asigurând dezvoltarea accelerată de care țara are disperată nevoie. Ei și-au găsit cu toții, care mai pe față, care mai „la negru", locuri de muncă mulțumitoare și se încadrează cu succes în comunitățile unde s-au instalat. Colac peste pupăză, cei rămași sunt tot cu ochii pe afară, hotărâți să plece, la prima ocazie credibilă care se ivește, sau râvnind la slujbe în multinaționalele locale, singurele care „plătesc bine". 

Situația este extrem de îngrijorătoare pentru viitorul României. Sumele trimise acasă de către expatriați se ridică la aproximativ patru miliarde de euro pe an, ceea ce înseamnă că fiecare dintre ei dirijează către țară în jur de 1000 de euro. Cândva, aceste sume însemnau ceva. Acum, ele nu pot fi decât prețul hranei zilnice a unui copil abandonat în grija familiei sau străinilor, sau prețul medicamentelor unei bunicuțe rămasă de capul ei, cu întreaga familie instalată pe alte meleaguri. Dacă mai adăugăm și „investițiile" în case halucinante în care nu locuiește nimeni și în autoturisme de alții răblăgite, constatăm că România - privită ca o țară în care este nevoie disperată de investiții în infrastructură, în producție, în învățământ și sănătate - nu este mai cu nimic câștigată!

În ciuda creșterii de moment a prosperității, care dă greutate cărămizii cu care guvernanții se bat în piept, clamându-și merite și recompense, trebuie să dăm fața cu un adevăr crud. Cele patru milioane de expatriați, care egalează ca număr masa de angajați ai momentului în economia românească, contribuie cu doar 2,5% la formarea PIB românesc. Dacă ei ar fi în țară, ar fi contribuit la o creștere de minim 30% (estimare personală) a respectivului PIB, ceea ce ar fi garantat o prosperitate mult mai consistentă a națiunii române, și nu prosperitatea găunoasă întemeiată pe datorii externe care nu se mai termină niciodată. Pe de altă parte, întrucât ei sunt în majoritate adulți în putere, rămânerea lor în țară ar fi dat o altă dinamică natalității și echilibrului demografic al poporului român. Dar ei preferă să contribuie la creșterea populației din o seamă de țări occidentale, la fel cum munca lor harnică și serioasă aduce prosperitate acelor națiuni. Iar România se alege cu o seamă de firimituri.

Oricât de tristă ar fi constatarea aceasta, ei nu sunt aici. La această lipsă, care ciuntește însăși inima acestei națiuni, trebuie să adăugăm faptul că românii sunt campionii europeni ai nemuncii, fiindcă 35% dintre ei nu sunt implicați în nici un fel de activități economice. Un procent inacceptabil de mare, dublu față de cele mai avansate națiuni europene. Dacă acest nedorit record se adaugă penuriei de forță de muncă și prăbușirii libere din punct de vedere demografic, avem tabloul unei țări aflată la răscrucea dureroasă de unde se întrezărește drumul lent al degradării și decăderii.

Vi se mai pare deplasat să vorbim despre apocalipsă?

 

Publicitate

Taguri

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.