Editorial
Arhitecţii
de Ziua de Cluj, 01 iunie 2009, 22:02
Ţin să-i felicit public, prin rândurile de faţă, pe mai tinerii mei colegi de breaslă de la acest ziar, pentru dragostea pe care o manifestă faţă de oraşul nostru şi, mai ales, pentru modul în care au ştiut să provoace o adevărată mişcare civică pornind de la “cazul” stâlpilor de afişaj amplasaţi pe Bd. Eroilor!
Vreau să spun, cu toată
sinceritatea, că prin acţiunea lor de amploare au reuşit să suplinească pe
deplin şi bine argumentat, Societatea Civilă, absolut inexistentă, ca
manifestare publică, în oraşul nostru. Aceasta, în ciuda faptului că oraşul
este “populat” cu mii de intelectuali, mulţi dintre ei aflaţi în prima linie a
profesionalismului pentru care s-au pregătit.
Revenind însă la arhitecţi,
şi ei o “breaslă” de elită în Cluj-Napoca, situată în eşalonul de avangardă al
intelectualităţii clujene, rămâi, totuşi, siderat de ceea ce se întâmplă în
oraş în materie de urbanism şi zestre imobiliară, de apariţia unor rupturi ale
stilurilor arhitectonice din perimetrul istoric al Cetăţii, care, de fapt,
urâţesc urbea.
Să dau cîteva exemple. Să
luăm, de pildă, clădirea albastră a Romtelecom, acum sediul Groupama - BT de pe
Bd. Regele Ferdinand, colţ cu str. Bariţiu. Ei bine, frumoasă în sine,
interesantă ca sistem volumetric şi tratare plastică, prin materialele
folosite-mai mult sticlă şi metal - amplasarea ei acolo a stricat tot farmecul
unei artere comerciale de centru. Nimic din noua construcţie nu se potriveşte
cu arhitectura veche din jur, cu plastica faţadelor, atât de frumoase,
moştenite; şi, mai ales, ea a fragmentat simetria formată de casele cu turn din
cele patru colţuri ale acestei intersecţii mari. Iar dacă priveşti atent imobilul de vizavi, rămâi uimit de frumuseţea
lui, de “podoabele” decorative ale faţadei şi de concepţia arhitectonică
tradiţională, stilulul gotic fiind pregnant etalat, ne- lipsind frumoasele
coloane ce pleacă din balcon şi susţin, parcă, zona de sus a clădirii, de
asemenea decorată cu un “medalion” extrem de bogat în stucaturi decorative ....
Ei bine, prin
comparaţie, dintre cele două clădiri-
una veche şi alta nouă, aşezate faţă - n faţă, ca într-un duel al stilurilor,
“clădirea albastră” este “înfrântă”. Privind-o, te întrebi mirat: unde a fost
comisia de urbanism a primăriei şi cum de a permis amplasarea unor astfel de
clădiri în centrul istoric al oraşului?! Pentru că nu e, din păcate, singura
amplasată între clădiri vechi, cu alură istorică. Astfel de construcţii găsim
şi în Piaţa Mihai Viteazu, şi pe str. Bariţiu, toate lansate sub semnul
“arhitecturii moderne”, dar într-un context urbanistic ce nu li se potriveşte
deloc... Iar mai nou, priviţi ce a ieşit din Magazinul Central - pe care şi
arhitecţii, şi constructorii din vremea comunismului au ţinut să-l aducă mai aproape de arhitectura străzii Regele
Ferdinand- şi observaţi că nu se încadrează deloc în această ambianţă a unei
artere comerciale vechi, şi ea de mare frumuseţe prin plastica faţadelor
moştenite!
Cu toate acestea, nimeni n-a
protestat, n-am auzit glasul revoltat al nici unui arhitect, nici chiar al
şcolii superioare de arhitectură pe care o avem în oraş. Ca să nu mai vorbim de
primărie, care tace mâlc chiar şi când se înalţă construcţii fără autorizaţie,
cum a fost cazul hotelului Cristian din Piaţa Mihai Viteazu, despre care fostul
vice Adrian Popa mi-a declarat, la vremea sa, “mâine nu-l vei mai vedea, îl dăm
jos”. Aiurea... Şi atunci nu e firesc să
crezi că, de fapt, aceşti oameni, arhitecţii, cu mare responsabilitate pentru
viitorul oraşului, se acoperă, din interese meschine, probabil, unul pe altul
?!!...
N-am auzit ca vreun arhitect
să ceară, oficial, primăriei ca toate construcţiile noi din perimetrul
centrului istoric să se alinieze, pentru faţade măcar, prin ancadramentele
geamurilor şi portalurilor la stilurile existente, abordând o plastică potrivit
restaurărilor fidele. Aşa cum s-a făcut în vest, în timpul reconstrucţiei oraşelor
distruse de război, şi chiar pe str. Horea când, cu tot comunismul, s-au construit blocurile distruse
de bombardament, ţinându-se seama de tot ceea ce a fost mai frumos înainte. Dar
pentru aceasta trebuie să-ţi iubeşti oraşul, iar viitorul lui urbanistic să-l
pui înaintea oricăror interese egoiste de câştiguri mari, cu orice preţ. Eu,
însă, cred în vorba poetului: “speranţa nu moare”. Mai ales că Primăria are
acum un arhitect-şef în persoana unei Doamne. S-o vedem însă la treabă...