Editorial
Arsenicul şi bloggerul
de Ziua de Cluj, 20 iulie 2007, 23:10
Face-lift-ul pe care îl propune Adrian Năstase este spectaculos. Profitând de fleşcăiala, dorită probă de virilitate, pe care o demonstrează Mircea Geoană în fiecare secundă a preşedinţiei sale, fostul prim-ministru punctează minusuri în dreptul adversarului, după reţeta devenită clasică.
Picătura
chinezească îl loveşte ritmic în moalele capului pe Geoană. Ameţit şi paranoid,
cel din urmă se răsteşte la cine apucă, uitând complet care sunt partenerii,
care duşmanii. Adrian Năstase tace şi face. Pipeta responsabilă cu picătura
pare să fie în mâna sa.
Blogul este o armă
selectă, cu rezultate interesante. Graţie lansării, Năstase s-a văzut pe sticlă
cât laolaltă în ultimul an, şi nu pe treptele parchetului, ci în faţa
computerului, ca un elev conştiincios dornic de alfabetizarea 2.0.
Postările
ating zone tematice discutate în spaţiul public, dar încearcă să nuanţeze şi să
rafineze orice poziţie, astfel ca vocea emitentului să apară drept distinctă.
Mai mult, printr-o curgere fluentă a
cuvintelor şi un simţ bun al textului, Năstase devine tot mai credibil.
Săgeţile pe care le trimite unuia sau altuia pot fi astfel letale.
Aflăm de pe blogul
lui Năstase că, de comun acord cu Mircea Geoană şi cu Petre Roman, se stabilise
o întâlnire în trei, la sediul PSD din Kiseleff, pentru a se discuta despre un
eventual pact naţional în domeniul educaţiei.
încercându-şi subtilitatea,
Mircea Geoană l-a trimis la plimbare pe Năstase, spunându-i apoi celui de-al
treilea că nu înţelege de ce lipseşte fostul prim-ministru.
Datul reciproc la
gioale a devenit principala preocupare a oamenilor politici. Doar textele de
politologie au mai rămas să vorbească idilic despre sensul nobil al politicii
în slujba cetăţii.
Nici măcar
mass-media nu mai crede în asemenea basme şi relatează cu lux de amănunte
bălăcăreala nesfârşită. Ascuns în podul virtual, Năstase îşi lansează muniţiile
de calibru mic cu multă acurateţe şi la intervale tot mai mici.
Elita politică din
România noastră are o singură calitate prin care se deosebeşte de grosul
trepăduşilor din viaţa publică: a avut puterea şi cinismul de a-şi faulta mai
abitir adversarii la gioale.
Selecţia elitelor
prin mecanismele de excludere de acest tip a fost generalizată în anii ’50,
când perdanţii ajungeau în zarca Aiudului la un singur semn. Ceea ce trăim din
1990 este şlefuirea şi rafinarea metodei, iar Adrian Năstase reprezintă una
dintre cheile de boltă ale sistemului.
întâi l-a învăţat,
apoi l-a aplicat, mai târziu l-a simţit pe pielea lui. Acum vrea să-l aducă la
rangul de artă – a patra etapă a unui ciclu de viaţă politică sinusoidală.
Ceea ce nu a
înţeles încă este că nu mai e de ajuns să-l dobori pe celălalt pentru a ajunge
înapoi sus. Şi încă ceva: manipularea neglijentă a arsenicului poate fi fatală
ambelor personaje, chiar şi în spaţiul septic al electronilor jucăuşi.