Editorial

Autostrada și politica. Dus și întors l Editorial de Doru Radosav

Tot mai mult și tot mai intens se conturează o hartă „culturală” a politicii românești în care diferențele, defazările, diversitatea în plan social, cultural, economic și de mentalitate devin din ce în ce mai evidente.
Publicitate
 

În egală măsură, se retușează conflictual structurile „tribale” sau regionale ale partidelor în special ale partidului de guvernământ. Acest fenomen se petrece, paradoxal, din ce în ce mai alert pe măsură ce ne apropiem de Centenarul Marii Uniri. Se fisurează de către unele partide , mai ales de PSD, tot mai multe mituri legate de unitatea efectivă și afectivă de factură politică și culturală dintre regiunile sau provinciile care compun și recompun spațiul etnic românesc.

Se produce un tot mai pronunțat dezechilibru politic și cultural în trialismul teritoriului românesc din sintagma „spațiul carpato-danubiano-pontic”, în sensul că se centrează tot mai mult în viziunea statului-partid PSD zona danubiano-pontică, mai apăsat, zona giurgiuveano-teleormăneană cu extensii spre Oltenia craioveană și slătineană, zonă de tristă memorie ceaușistă.

Această zonă din periferia metropolitană bucureșteană a confiscat epicentrul deciziei politice românești. Nu ar fi chiar atât de rău dacă acest „trib” politic nu ar avea tendința de a tranzacționa cu UDMR, din motive de aritmetică parlamentară dezgustătoare, spațiul intracarpatic transilvănean. Mai exact, să decidă pentru noi, fără noi.

Nu punem la socoteală faptul că în actualul guvern pesedisto-aldist există doar 1, 1 1/2 miniștri din spațiul transilvănean. Tot așa după cum acest guvern de Vlașca și Teleorman nu ar fi atât de rău dacă nu ar fi marginalizat Moldova voievodală și a cavalerismului aristocrat din istoria noastră est-carpatică. In contextul acelorași dezechilibre, vizita președintelui Klaus Iohannis în zona secuiască are semnificațiile unei reechilibrări și rearmonizări nu doar a diferențelor etnice, cât mai ales a rămânerii în urmă a zonei secuiești.

Cert este că linia unită a politicii românești de după 1 decembrie 1918 a fost întreruptă de cauze externe sau de decizii ale „marii istorii” venite din afara țării. Comunismul a secționat acest flux istoric și a produs scoaterea din istorie a României.

Dar niciodată un om politic din istoria democratică a unității noastre politico-statale nu a tranzacționat această unitate așa cum s-a întâmplat nu cu mult timp în urmă, când un lider danubian și unul dâmbovițean din vârful senatului, aflați într-o disperată nevoie de majoritate parlamentară, au secretat planuri tranzacționiste ce urmau să afecteze articulațiile unității noastre politice.

Dacă cineva se mai îndoia de procesul alchimiei politice din laboratoarele pesediste, acum a avut proba aberației supreme. Este vorba de continuatorii celor care, în urmă cu 27 de ani, țipau că Proclamația de la Timișoara determină secesiuni în interiorul țării anulând rolul eliberator real și simbolic al acestui oraș în prăbușirea comunismului din România. 

În antiteză cu Proclamația de la Timișoara, ei au produs proclamația monstruoasă de la Podul Înalt (Vaslui) ca „flacără” a întreținerii unității naționale. Ei, feseniștii de atunci, au produs și ulterior au întreținut antagonismele cultural-politice din teritoriul României, așa cum Băsescu a cultivat, în modul cel mai urât, antagonismele socio-culturale din societatea românească. Dacă se va scrie istoria acestor „alchimii” politice se vor releva pagini înspământătoare ce transcriu mizerabilismul politic românesc. 

Nu ar fi de prisos a analiza tema unității politice românești aplicată pe un subiect restrâns, și anume, subiectul autostrăzilor. Ne văicărim istorvitor că nu avem autostrăzi ca expresii reale și simbolice ale infrastructurii unitare a statalității românești. Lipsa lor care să lege pământul românesc din cele patru zări este un decont negativ al unității noastre centenare. Autostrăzile sunt rețeaua „sanguină” a corpului istorico-geografic românesc, dar ele astăzi lipsesc în chip lamentabil.

Cred că este vorba, însă, de o lamentație mincinoasă, falsă și deopotrivă cinică. Mai exact, „vârful” metropolitan, dâmbovițeano-giugiuvean  nu are nevoie în mod real de o autostradă magistrală a teritoriului românesc. „Vârfurile” sunt interesate, în mod exclusiv, de Autostrada Soarelui București-Constanța care să-i ducă vara la „baltă” și de autostrada Comarnic-Brașov care să-i ducă la cabana „Trei Brazi”, iarna.

Ei se plasează într-o autosuficiență a plăcerilor de la sfârșit de săptămână. Nici mai mult, nici mai puțin. Ei nu sunt capabili să străpungă vecinătatea desfătărilor minimale spre orizontul clar și tonifiant al unității românești prin intermediul marilor autostrăzi. Ei se mulțumesc cu o Românie de weekend minimală și autosuficientă cu acces spre baltă și cabana de la sfâșit de săptămână.

Ei nu au nevoie de o Românie mare, o Românie de „munci și zile”, o Românie efectivă prosperă, lucrătoare. Vom asista, probabil, la o tensiune sau confruntare culturală tot mai evidentă între România de weekend și România de zi cu zi, deschisă, europeană, laborioasă, animată de fidelitatea față de integralitatea și integritatea spațiului românesc.

Aceeași gândire limitată și autosuficientă s-a dezvoltat politic în jurul Autostrăzii Transilvania percepută ca și canal de alimentare a ținuturilor secuiești din lacul panonic al patriei mamă. S-a dezvoltat în jurul acestei autostrăzi sensibilități etnice prin filtrul politic udemerist.

Turul și returul, dusul și întorsul pe această autostradă are rațiuni eminamente electoriste din partea UDMR și mai puțin rațiuni economice și de prosperitate a unui teritoriu pe care, pe de altă parte, țin morțiș să-l enclavizeze tribal și medieval. Nu bunăstarea locuitorilor zonei secuiești trebuie să primeze, cât mai ales, traseul electoralist dinspre Budapesta și Harghita, dus-întors, cu destinația preferată a școlii de vară de la Balvanyos unde se reproduce pe sine limitativ și îngust, adică dus-întors, Viktor Orban.

Tocmai de aceea  pentru acei weekendiști și etnico-electorialiști autostrada este doar un drum dus-întors la propria bătătură fără deschiderea spre orizonturile mărețe ale unității pământului românesc.

Doru RADOSAV

Publicitate

Comentarii

Povestea patimirii noastre

thumb down thumb up
sâmbătă, 22 iulie 2017, 15:43
de ioan

Bun articol, bine scris. Dar cui foloseste ? Ne luptam cu funarioti pe de-o parte si cu nostalgici imperiali pe de alta parte. La mijloc se pun acum turcitii din sud. O sa murim de foame cu pita si cutitul in mana...Cand a fost bine in Ardeal ? Intre plecarea ungurilor si venirea romanilor...
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.