Az RMDSZ hatalam véget ért

Az RMDSZ hatalam véget ért
Liderii UDMR simt pentru prima dată serios în ultimii 17 ani fiori reci pe spate. “Umbrela lalelei” nu mai acoperă întreaga comunitate maghiară din România. Tot mai mulţi dintre cei 1,6 milioane de maghiari care beneficiază de cetăţenia română, din care peste 300.000 se află la muncă în afara graniţelor, au din ce în ce mai multe suspiciuni cu privire la reprezentativitatea Uniunii.

Cauzele acestei căderi accentuate în dizgraţie a celor care s-au constituit timp de 17 ani în “unica opţiune politică a maghiarilor din România” de a participa efectiv şi partizan la viaţa publică sunt fără îndoială multiple. Dorinţa unor lideri maghiari de a fi permanent sub reflectoare. Diferenţe de opinie în ceea ce priveşte temele principale de interes ale maghiarimii, cum ar fi autonomia ţinutului secuiesc al celor trei scaune, forma legii privind statutul minorităţilor naţionale, scindarea Universităţii

“Babeş-Bolyai”, apartenenţa euro-observatorilor UDMR, iar din toamnă a viitorilor euro-parlamentari la un grup sau altul din punct de vedere al orientării doctrinare din Parlamentul European. Modul în care Uniunea a reuşit să susţină, să apere şi să promoveze interesele maghiarimii în politica naţională din România.

Cert este că în acest moment situaţia UDMR aduce izbitor cu situaţia PSD-ului din 2004. Dacă, însă, social-democraţii lui Geoană - Hrebenciuc - Rus şi Iliescu au scăpat, cel puţin până acum, de pericolul scindării formaţiunii, după ieşirea în decor din iarna lui 2004, fosta formaţiune umbrelă a maghiarimii s-ar putea spulbera instantaneu în cazul în care UDMR ar pierde alegerile pentru Parlamentul European sau pe cele de la sfârşitul anului viitor pentru Parlamentul României.

în afara problemelor serioase de ordin intern pe care le are UDMR şi a problemelor de reprezentativitate din ce în ce mai parţială a comunităţii maghiare, din cauza apariţiei unor opţiuni alternative serioase şi reale, maghiarimea din România este împărţită şi pe plan extern. Practic, în acest moment lupta de pe scena politică maghiară s-a transferat şi în afara ţării. Stânga şi dreapta maghiară, reprezentată de către premierul Ferencs Gyurcsany şi liderul opoziţiei, fostul premier Viktor Orban, se bat politic şi în afara teritoriului Ungariei, respectiv pe cel al Transilvaniei.

Socialiştii aflaţi la putere au riscat chiar şi un scandal diplomatic, implicându-se făţiş în treburile interne ale României, criticând deciziile privind cercetarea juridică a doi lideri UDMR marcanţi, Verestoy Attila şi Nagy Zsolt. Se poate traduce simplu ca o încercare disperată de a ajuta Uniunea să-şi recâştige parte din “teritoriile pierdute” în cadrul simpatiei populaţiei maghiare, îndepărtată vizibil de politicile şi liderii acesteia.

 Pe de altă parte, Orban şi ai lui sprijină nu doar declarativ, de ani buni, alternativa la UDMR, reprezentată de către Uniunea Civică Maghiară (UCM) condusă de către primarul de Odorhei, Szasz Jeno, Blocul Reformist reprezentat de către Toro Tibor şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) condus de către fostul preşedinte de onoare al UDMR, episcopul reformat Laszlo Tokes şi Szilaghy Zsolt.

Candidatura susţinută cu peste 165.000 de semnături a lui Laszlo Tokes, pentru europene în concurenţă cu lista UDMR - Nagy Zsolt - Winkler Gyula - Korody Attila - Sogor Csaba reprezintă prima scindare cu repercusiuni sigure pentru reprezentarea maghiarimii. Lucrurile s-au complicat enorm deja pentru UDMR, care este din ce în ce mai contestată chiar de către propriul electorat, deoarece, în timp ce liderii Uniunii s-au îmbogăţit peste noapte în urma poziţiilor de putere şi influenţă dobândite cu ajutorul UDMR, masa electorală nu a primit mai nimic pe lângă promisiuni neonorate.

 Deşi se află la putere, într-o formă sau alta, de aproape 11 ani, UDMR nu a reuşit să impună nici măcar direcţionarea de fonduri pentru reabilitarea infrastructurii absolut dezastruoase din Covasna-Harghita-Mureş.

în timp ce Hrebenciuc & Sechelariu au reuşit să-şi atragă simpatia celor de acasă pentru că au reuşit să împingă bani spre zona Moldovei, în timp ce Boc a reuşit să anuleze aproape total handicapul lipsei în mod repetat din Cluj, prin atragerea unor fonduri istorice către capitala Ardealului în ultimii doi ani şi jumătate, liderilor UDMR li se reproşează că nu au făcut mai nimic, nici politic, dar nici administrativ şi economic pentru zona unde trăiesc cei mai mulţi maghiari din România.

Chiar şi acum, când la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice se află Borbely Laszlo, traseele rutiere de trecere spre Moldova sau care brăzdează doar judeţele Harghita - Covasna - Mureş se află într-o stare de ţară de lumea a treia. Şoselele Tg. Mureş - Reghin - Topliţa - Borsec - Tg. Neamţ sau Praid - Gheorgheni - Bicaz - Tg. Neamţ, Gheorgheni - Tg. Secuiesc şi Sovata - Odorhei - Miercurea Ciuc - Comăneşti nu reprezintă cu siguranţă un câştig de imagine pentru liderii UDMR, care au avut principalul bazin electoral în regiune.

 în acest moment se poate afirma, dacă analizezi plusurile reale de pe agenda maghiarimii, că Uniunea nu a vândut decât iluzii. UDMR este în cea mai gravă criză dacă facem o analiză rece şi a stării în care se află platformele politice şi civice care compun Uniunea, precum şi a crizei de legitimitate fără precedent a principalilor lideri ai UDMR, Verestoy - Frunda - Borbely - Hunor şi chiar Ekstein şi Bella.

Toate datele ne îndeamnă să credem că epoca UDMR a apus. Pe lângă toate acestea, principalele partide din România vor arunca în lupta pentru europene şi parlamentare în zonele calde din Covasna, Harghita, Mureş candidaţi credibili de etnie maghiară.

Loading...
Comenteaza