Realitatea TV Cluj LIVE

Editorial

Barack Obama

Altfel spus, politicianul cultivat este, din păcate, rar. în fapt, câţi politicieni pot proceda precum Helmut Schmidt, care, fiind ministru de finanţe sau cancelar al Germaniei, îşi putea susţine deciziile prin apel la literatura de specialitate? Câţi reeditează cultura lui Georges Pompidou sau, recent, Al Gore, câţi au lecturile lui de Gaulle sau Shimon Perez? Se poate spune însă justificat că noul preşedinte ales al S.U.A., Barack Obama, aparţine speciei politicienilor reflexivi. Iar cartea care îl reprezintă acum, The Audacity of Hope. Thoughts on Reclaiming the American Dream (Vintage Books, New York, 2008), este concludentă.

 

Citim rareori cărţile politicienilor, căci bănuim retorica de circumstanţă şi formalismul din astfel de cărţi. M-am apropiat de cartea publicată de Barack Obama spre a verifica dacă ascensiunea sa politică are suportul unei concepţii relevante. Ştiam că succesul senatorului s-a datorat, iniţial, mobilizării, în alegerile preliminare de pe coasta de est, a studenţilor din colegii şi a altor grupuri care nu se interesează, de obicei, de alegeri. Fiecare am observat atragerea televiziunilor americane în spatele mesajului candidatului la nominalizare Barack Obama. Toţi ne-am dat seama de susţinerea financiară fără precedent de care candidatul prezidenţial Barack Obama s-a bucurat. S-a sesizat devreme înclinaţia electoratului american, stimulată de criza financiară izbucnită în ultimele luni, spre a încredinţa preşedinţia S.U.A. unei personalităţi noi, cu un program axat pe ideea schimbării.

 

Este însă programul lui Barack Obama diferit? Tânărul senator venit din Chicago şi-a pus campania sub deviza „schimbarea de care avem nevoie (the change we need)”. Campania, graţie desigur şi clarviziunii lui Daniel Axelrod, a luat anvergura celei mai bine organizate campanii electorale din istorie şi a dus la succesul vizat. Este însă ceva substanţial în programul lui Barack Obama, dincoace de spectaculoasa lui reuşită? Nu avem, deocamdată, din partea preşedintelui ales, măsuri precise, ce ar ţine de un program; una din opţiunile strategiei campaniei părea să fi fost intensificarea devizei „change”, lăsându-se pentru mai târziu concretizarea în măsuri. Găsim însă o nouă abordare în exprimările, oratoric strălucite, ale lui Barack Obama?

 

Cartea “The Audacity of Hope” oferă raţiuni pentru a răspunde afirmativ la această întrebare. Cartea nu este doar autobiografia, în cea mai mare măsură politică, a lui Barack Obama. Pe acest fundal, cartea este mai ales expresia unei concepţii asupra a ceea ce ar fi de făcut în America – a unei concepţii înalt competitive. Să-i observăm succint opţiunile, oarecum premonitorii pentru deciziile noului preşedinte american.

 

Barack Obama vorbeşte, mai energic decât oricare lider contemporan, de „un nou fel de politică”. în Europa, mai ales în ţările cu practici democratice carente, promisiunea unui „nou fel de a face politică” este de obicei demagogică, iar Norberto Bobbio (“Il futuro della democrazia”, 1995) avea dreptate să-i stigmatizeze pe promotori. Dimpotrivă, este de spus, de la început, că Barack Obama face plauzibil, în “The Audacity of Hope”, un nou fel de a face politică, pe terenul tradiţiilor şi realităţilor din S.U.A. „Noul fel de a face politică” el îl echivalează cu politica „ce poate excava şi construi pe acele înţelegeri împărtăşite ce ne ţin laolaltă ca americani” (p. 13). El se revendică din tradiţii ale democraţilor şi ale republicanilor (Madison şi Lincoln sunt reperele de bază) şi cheamă la repunerea Americii în mişcare pe linia idealurilor alternative la „conservative mouvement”, de fapt, la neoliberalismul lansat de Ronald Reagan şi dus la capăt (şi la o înfrângere majoră) de George W. Bush.

 

„Realismului”, uneori socotit cinic, al neoliberalismului, Barack Obama îi opune o viziune articulată în jurul „speranţei (hope)”. Este interesant de observat, fie şi numai în treacăt aici, că două personalităţi ce-şi asumă în ultimii ani răspunderi la scara umanităţii, Benedict al XVI-lea, cu “Spe Salvi” (2007), şi Barack Obama, cu “The Audacity of Hope”, restabilesc, oarecum împotriva crizelor din jur, „speranţa” (Va trebui oare să-l recitim, cu noi ochi, pe Ernst Bloch, cu “Das Prinzip Hoffnung?”). Autorul cărţii “The Audacity of Hope” echivalează „îndrăzneala speranţei” cu „spiritul american” (p. 421) şi pledează, pe urmele lui John F. Kennedy, pentru „însuşirea curajului” (p. 161), ţinând seama mereu de ceea ce spunea Louis Brandeis: „într-o democraţie cel mai important oficiu este oficiul cetăţeanului” (p. 161).

 

O particularitate a „schimbării” pe care Barack Obama o propune Americii este revenirea, după perioada de neoliberalism, inevitabil dominată de economie, concurenţă şi profit, la afirmarea valorilor fondatoare ale S.U.A. El cheamă democraţii americani să reia dezbaterea asupra valorilor, care i-a particularizat în istoria S.U.A. „Eu cred” – scrie autorul cărţii The Audacity of Hope – „că democraţii greşesc distanţându-se de o dezbatere asupra valorilor, precum greşesc acei conservatori care văd valorile doar ca o modalitate de a colecta voturile răzleţe ale clasei lucrătorilor, din baza democratică. Limbajul valorilor este cel pe care îl folosesc oamenii pentru a-şi configura lumea. Este ceea ce îi poate inspira să acţioneze şi îi poate scoate din izolarea lor” (p. 64).

 

Se poate spune că una dintre ideile conducătoare din “The Audacity of Hope” este înlocuirea partizanatului politic – devenit, între timp, mecanică a disciplinei electorale, care mai mult împiedică adoptarea soluţiilor raţionale – cu o nouă abordare, integrativă în orice caz, a problemelor societăţii. „Etichetele politice de liberal sau conservator urmează rareori atributele personale ale oamenilor” (p. 62). Pe de altă parte, Barack Obama se revendică explicit din moştenirea anilor şaizeci (p. 36).

 

Opţiunea cea mai caracteristică concepţiei cu care Barack Obama vine la preşedinţia S.U.A. este favorabilă corectării (nu înlocuirii!) individualismului relansat de neoliberalism, în favoarea reevaluării comunităţii. El critică, de altfel, răspicat confuzia, eminamente ideologică, dintre integrativa detaşare de socialismul răsăritean şi recunoaşterea importanţei comunităţii. Barack Obama îşi asumă teza lui Abraham Lincoln: „vom face colectiv, prin guvernul nostru, acele lucruri pe care nu le putem face deloc în mod individual şi privat” (p. 188). în această optică, el pretinde evoluţia de la individualismul exclusivist la punerea în valoare a comunităţii: „Individualismul nostru a fost totdeauna legat de un set de valori comunitare, liantul de care depinde orice societate sănătoasă” (p. 67).

 

Barack Obama este adeptul formulei lui Jefferson şi Leland a libertăţii religioase. Pe de altă parte, reflecţiile sale recente asupra religiei intervin pe scena unui popor mai religios decât multe altele, într-o perioadă de resurgenţă a religiei. în plus, prin istoria familiei din care s-a înălţat, el a fost în contact cu religii diferite (p. 242-243). Din aceste raţiuni, religia beneficiază de o abordare amplă în reflecţia sa. Barack Obama se ataşează acelor curente intelectuale de astăzi (în S.U.A. teologia pragmatică a lui Anderson, iar în Europa abordarea comprehensivă datorată lui Habermas, din “Zwischen Naturalismus und Religion”, 2005) care promovează patru teze legate: libertatea religioasă este indicator al libertăţilor; orice credincios este solicitat să-şi „traducă” vederile în valori capabile de universalizare (p. 259); diferitele forme ale spiritualităţii au a conlucra plecând de la „scopuri comune” (p. 260); „reconcilierea dintre credinţă şi pluralismul democratic” trebuie făcută pe fondul recunoaşterii nevoii proporţionării continue între „doctrina religioasă” şi nevoile de „acomodare la viaţa modernă” (p. 261).

 

încă o dată, nu doar concepţia afişată, oricât de atrăgătoare, contează atunci când este vorba de un preşedinte – mai ales de preşedintele principalei superputeri a lumii de astăzi. Contează tot atât de mult deciziile pe care preşedintele le adoptă şi măsurile pe care le promovează. Concepţia este însă cea care pregăteşte deciziile şi măsurile, încât este înţelept să fie luată în seamă şi analizată, chiar înainte de a avea în faţă, spre evaluare, decizii şi măsuri.

Ultima ora

Ce fac prietenii tai pe ziuadecj.ro