Editorial

Basescu săgetat sau 10 ani de mandat făcuți praf. Cât e iubire și cât e ticăloşie?

"Dulce ca mierea e glonțul patriei!", domnule Băsescu!
Publicitate

La prima strigare, aflând că Traian Băsescu vrea să amendeze legislația penală astfel încât să grațieze condamnați până în 10 ani, să înjumătățească pedepsele date femeilor vinovate de corupție etc, am gândit că aș putea admira un bărbat care își pulverizează bruma de imagine pe care o mai are numai pentru a salva o domniță aflată la ananghie. Numai că dacă e un fost șef destat, și nu îl cheamă Ferdinand Marcos sau Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, am o problemă.

În 2004, Băsescu ne săgeta imaginația cu acel senzațional "Ne vedem la țepe, în Piața Victoriei!", adresat dușmanului: PSD-ul atotputernicului Adrian Năstase. A câștigat, căci românii așteptau un tătuc nou, jucător-împingător. Nici nu se uscaseră ștampilele, că Băsescu zămislea sintagma "soluția imorală", vecină cu "Felix, motanul". Un an mai târziu reușea să se autodenunțe pe calea cunoașterii, în povestea Marelui Licurici. Doar că Licuriciul dorea stat de drept. Sau de drepți?

Încă nu mi-e foarte clar. Licuriciul nu risca să împărtășească informații militare unei țări de unde ar fi putut să ajungă, din cauza corupției, în mâinile rușilor. Ca atare, Băsescu a accentuat cum devine chestiunea cu anticorupția. Devenea nasoală. No mercy! Mușchiul lui Van Damme altoit pe Saint-Just! A început lupta cu mogulii, cu mafia pesedistă, cu vârfurile de lance ale corupției endemice, Jafo Onești, cu 322, denunța, prin Elena Udrea, culmea ipocriziei (!!!) mizeriile lui Tăriceanu (și așa erau, să fim corecți), nu rămăsese piatră pe piatră.

Doar că luptele președintelui erau ca autostrăzile: pe hârtie. A întărit statul? Mă tem că doar l-a întărâtat! Sau l-a folosit spre scopul eliminării adversarilor. "Cel mai informat om din România" n-a aflat decât târziu de Microsoft, de jaful de la ANRP, de jaful din păduri, de distrugerea Oltchim și de mizeriile pe care colaboratorii și apropiații lui le săvârșeau.

N-a scăpat nimeni de limba sa ascuțită. Oprea - șeful mafiei personale a lui Năstase, Ponta - un pisicuț, Dottore, puști imatur și obraznic, Tăriceanu - o mare eroare! Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu! Adio, PDL! Și putem continua aducerea aminte.

Creșterea și descreșterea lui Traian Băsescu? O poveste tristă. Priviți-l! Nu sunt sigur că e aceeași persoană.

Încă ceva din galaxia Băsescu: discursul din 22 aprilie 2007, ținut în Piața Constituției, cu mesaje împotriva celor 322 care l-au suspendat. Două fragmente, ca să fie lucrurile limpezi:

ORA 19.05: Există oameni care cred că instituțiile statului sunt la dispoziția lor
ORA 19.10 Băsescu: Ei spun că președintele nu vrea să negocieze. Ce sa negocieze? Dosarele din Parchete? Legile și ordonanțele prin care se dau favoruri clientelei politice?
...și desigur, la finalul discursului, o bâtă în capul "oligarhilor tranziției".

Iată și câteva nestemate marca Elena, care lupta cu pieptul gol pentru consolidarea statului de drept:
Declarație în decembrie 2012: Traian Băsescu și-a luat o minimă garanție legată de acțiunea viitoare a Puterii înainte de a-l desemna premier pe Ponta: respectarea prevederilor constituționale, independența justiției și a instituțiilor (...)

Iulie 2014: Udrea a lansat un document intitulat Pact pentru statul de drept, cu ocazia unei dezbateri la care a participat și Traian Băsescu.

Declarație în septembrie 2014: OUG privind aleşii locali "atacă statul de drept".

Declarație în octombrie 2014: Traian Băsescu a construit în ultimii 10 ani un fundament solid pentru o casă frumoasă. A îngenuncheat sistemul securisto-comunist, a garantat independenţa Justiţiei, a construit statul de drept

Declarație, tot în octombrie 2014: Regimul Băsescu a întărit justiţia şi a făcut-o independentă.

În concluzie, vorba lui Petru Popescu: Dulce ca mierea e glonțul patriei! Sau, altă vorbă celebră: GHINION! Puteți să mă lămuriți cât e iubire și cât e ticăloșie in acțiunea de ieri a fostului Președinte, devenit din jucător un biet cartofor? Sau poate așa a fost întotdeauna, dar a mimat perfect preocuparea pentru întărirea Statului.

Îmi mai vine în minte o sintagmă marca Băsescu: "Trei de ai mei i-au luat pe alți trei de-ai mei!" Aici stă concluzia finala a Epocii Băsescu și a modului în care a înțeles acest actor ipocrit întărirea statului. Păcat pentru cei ce l-au admirat și confirmări peste confirmări pentru cei ce l-au desconsiderat.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.