Editorial

Bătrâna doamnă şi vitezele

Bătrâna Doamnă nu este chiar atât de bătrână… în curând va împlini doar 60 de anișori. Dar cele 60 de trepte au obosit-o peste măsură și se gândește serios la pensionare.
Publicitate

În 25 martie, va avea loc, la Roma, un fastuos și important summit al Uniunii Europene, menit să marcheze împlinirea a 60 de ani de la lansarea proiectului numit Comunitatea Europeană. Din păcate, acest summit este important nu atât prin dedicarea sa festivă, cât prin aceea că este chemat să înceapă o cugetare serioasă pe marginea unei întrebări spinoase: dacă UE mai are un viitor, care ar putea fi acela? Mai mult, această dată poate fi fatidică, fiindcă este posibil ca liderii europeni să înceteze de a zâmbi din colțul gurii, de a vorbi din vârful buzelor și de a se învârti în jurul adevărului ca vulpea în jurul cotețului, pentru a clama verde în față: Europa are numeroase și grave probleme și trebuie să încetăm să le abordăm prin moșmondire. Ca un făcut, problemele europene au apărut imediat după primirea României și a Bulgariei în Uniune. Oare le-am purtat ghinion? Greu de spus; părerea mea este că degringolada UE a început cu multă vreme înainte, iar respingerea de către Franța și Olanda a Tratatului Constituțional (frumos poreclit „Constituția Europeană"...), la doar o lună de la semnarea tratatului de aderare de către România și Bulgaria, este reflexul unei stări de nemulțumire care se instalase deja de ceva vreme.

Este un fapt bine cunoscut că rolul Europei în lume este în continuă și dramatică scădere. Dacă, în 1900, Europa reprezenta 25% din populația lumii, în 2060 ea va coborî sub 4%. În ultimii zece ani, ponderea Europei în produsul brut mondial a scăzut de la 26% la 22% și este în continuă și rapidă deteriorare, consfințind diminuarea rolului și importanței celui mai mic continent multinațiune al planetei. Bătrâna Doamnă nu mai poate ține pasul cu energicele națiuni pe care tot ea le considera recent „din lumea a treia", ceea ce poate să ne duca la gândul că o construcție europeană puternică și coerentă ar putea să însemne un atu extrem de important pentru prosperitatea, securitatea și, în perspectiva următorului secol, chiar supraviețuirea ei.

Vezi să nu! Orbiți de metehnele lor hegemonice, de viziunea lor îngust-naționalistă, decidenții europeni nu înțeleg cât de tensionat poate fi scenariul de viitor și cât de important este ca acum să se ia măsuri înțelepte. La 60 de ani de la lansare, UE dă impresia unei construcții care, chiar dacă nu se prăbușește, se destramă din interior spre exterior. Pornirile naționaliste sunt din ce în ce mai puternice și tulbură spiritul unui mare număr de europeni. Pornirile protecționiste stau și ele cu capul ridicat, fiind suficient să aruncăm o privire asupra disperării cu care statele vestice încearcă, cu sfidarea principiilor comunitare, să blocheze accesul forței de muncă est-europene (de altfel, în multhulitul Brexit exact despre aceasta este vorba...). Toate acestea fiind și un reflex născut de asaltul continuu al imigranților ilegali - deși, dacă ne uităm la perspectivele demografice, Bătrâna Doamnă ar avea nevoie, disperată chiar, de o infuzie de sânge proaspăt, indiferent de culoarea sa...

Pentru România miza este extrem de importantă. Apartenența la UE a fost, în ultimii 10 ai istoriei românești, un factor incredibil de modernizare a statului și a societății civile, iar piața comună a permis transformarea țării într-unul dintre „tigrișorii" economiei europene. Dar progresele de făcut rămân nenumărate, iar avantajele economice de-abia ar urma să le simțim cu adevărat. Și taman acum UE trece prin cele mai dificile momente de la întemeierea sa: Regatul Unit s-a cerut afară, naționaliștii contestatari ai principiilor europene cresc în putere în multe state membre, Grupul de la Vișegrad țipă de multă vreme împotriva discriminării la care țările central și est-europene sunt supuse.

Pentru a oferi soluții de ieșire din această criză, Comisia Europeană a produs o „Cartă albă", elaborată în stilul caracteristic al Bătrânei Doamne: așezat și fără vlagă. După ce trage un semnal de alarmă asupra pericolului născut de diminuarea rolului Europei pe plan internațional, Carta propune trei categorii de soluții care, sintetizate prozaic, zic cam așa: (1) rămâne totul ca acum, (2) facem mai mult sau (3) facem mai puțin. Aici avem de ales între trei variante și se pare că decidenții de prim rang au ales deja, fiindcă miniștrii de externe ai Germaniei și Franței au făcut greșeala oricărui judecător prost: s-au antepronunțat, anunțând că țările lor au optat pentru soluția „Europa cu două viteze". Cu asta, jocurile sunt făcute și nu mai încape nimic: pentru România, bila ruletei geopolitice a căzut în căsuța greșită.

România are o singură șansă dacă dorește continuarea unui parcurs european care să-i fie de folos: să facă corp comun cu cei mari și tari. Din păcate, o astfel de opțiune îi aduce un dublu handicap; o dată, fiindcă o astfel de asociere poate fi dezastruoasă, dacă un vas de fier și unul de lut sunt puse în aceeași căruță, vasul de lut va fi singurul spart. Pe urmă, fiindcă există pericolul real ca acești „granzi" ai politicii europene să ne refuze decis, considerând că țara a ajuns în mâinile unei clici corupte, pornită să-și spele păcatele penale și economice chiar prin mutilarea justiției și ale cărei adevărate simpatii politice se pot îndrepta mai degrabă către est (fie el roșu sau galben...). Să nu uităm, România fost primită cu tam-tam în NATO și EU pentru a contribui la extinderea militară și economică a Vestului în Balcani, în scopul diminuării influenței ruse. Suntem de 13 ani în NATO, de 10 ani în UE: a fost acest deziderat atins sau ar mai fi mult de lucru? După cum arată lucrurile pe eșichierul geopolitic, constatăm că dimpotrivă: influența rusă este din ce în ce mai prezentă, mai puternică, simpatii pro-ruse răsărind peste tot în Europa. În schimb, nici NATO, nici UE nu știu cum să ia atitudine față de această realitate.

Pe urmă, om avea noi „tradiționale" legături de prietenie cu Franța și cu Germania, exprimate și mai puternic după alegerea unui președinte atât de vădit pro-european. Dar relațiile cu țările din „grupul de la Vișegrad" sunt ambigue (să nu uităm intensele nostalgii maghiare post-Trianon), iar relațiile cu celelalte state de la „periferie" - Slovenia, Croația, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia - sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. După aderare, opțiunea României a fost cu precădere către NATO (perioada Băsescu) și către „granzii" Europei (perioada Iohannis). Or, în actualul context complicat, nici unii, nici alții, nu-și vor mai pune pielea în joc pentru România.

În consecință, după ce prietenii cei mari îi vor fi trântit ușa în nas, România se poate afla în pericolul de a se trezi, nedumerită și neliniștită, exilată într-o periferie europeană în care nu are niciun prieten adevărat. Adică, în portbagajul prăfuit al unui vehicul condus de o Bătrână Doamnă, care-și găsește cu greu drumul prin hârtoapele istoriei, cu privirea ei încețoșată, și se încurcă, cu mâini tremurânde, în viteze.

Publicitate

Taguri

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.