Editorial

Butoaie cu pulbere

În politica marilor cancelarii, pe vremuri, Balcanii erau numiți „Butoiul cu pulbere al Europei”. Azi, butoaie cu pulbere cresc pe toate continentele, în grădinile fetide ale intoleranței și urii.
Publicitate

Balcanii aveau acest stigmat pe obraz fiindcă mulțimea de țări și țărișoare, cu frontiere mereu schimbătoare, dormeau cu pistolul sub pernă. Și parcă diversitatea etnică și confesională nu ar fi fost suficientă, Balcanii au fost terenul de joacă preferat al marilor imperii. Care, culmea, erau și de confesiuni diferite, și promovau culturi diferite: Imperiul Austriac - catolic, Imperiul Rus - ortodox, Imperiul Otoman - musulman. Interesele celor trei imperii se intersectau savant pe teritoriul balcanic (din care, în accepțiunea vremii, făcea parte măcar Țara Românească), iar diversele popoare și state erau chemate, mai cu morcovul și zăhărelul, mai cu ghiontul și cu ghioaga, să slujească acele interese. După cea de-a doua conflagrație mondială, situația s-a stabilizat cât de cât, pentru ca dosarele Iugoslavia și Kosovo, soldate cu sute de mii de morți, să demonstreze cât de fragilă poate fi pacea în acest colțișor al planetei. O sechelă ciudată a acelor momente este un stat mic și frumos, cu o populație harnică, dar care nu are dreptul la un nume propriu: mă refer aici la „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei"... (zău așa, Grecia nu-și poate valorifica moștenirea istorică decât confiscând numele de „Macedonia"?).

De bine, de rău, în Balcani situația este sub control, deși ambițiile albanezilor care tânjesc la patria-mamă nu par deloc a se potoli. Poate cancelariile fostelor imperii europene și-au învățat lecțiile și nu vor mai da apă la moară pornirilor naționaliste și iredentiste care au făcut să curgă atât de mult sânge, sânge încă proaspăt în țărâna balcanică (au trecut doar 16 ani, o clipă pe genele istoriei...). Însă butoaie de pulbere, după cum spuneam, se află semănate pe întreaga suprafață a planetei, majoritatea fiind rodul inconștienței și nepăsării marilor imperii trecute și prezente.

Un prim butoi, foarte periculos, se află în Orientul Mijlociu (să folosim acest termen, făurit în vremurile când, pentru cancelariile imperiale, Orientul Apropiat erau de fapt Balcanii...). Acest butoi se numește Kurdistan. El se întinde pe o suprafață de aproape 500.000 km² și are o populație de aproape 30 de milioane de oameni. Și... nu există! Când puterile imperiale (Marea Britanie și Franța) s-au jucat în 1918 cu creionul pe hartă, au uitat cu desăvârșire de kurzi - de armeni nu mai putea fi vorba, fiindcă fuseseră căsăpiți de turci cu câțiva ani înainte... Așa s-a făcut că acest popor s-a trezit împărțit între patru state „moderne": Turcia, Siria, Irak și Iran. Kurzii s-au ridicat la luptă, cu rezultate contradictorii: în Irak există o provincie autonomă kurdă, în Iran există o provincie kurdă doar cu numele, în Siria numărul lor nu este prea mare, iar Turcia a ales să conteste kurzilor orice drepturi speciale. De unde - luptă armată, nesupunere civică, atentate sângeroase.

Era de așteptat că „istoria creșterii și descreșterii" Statului Islamic va aduce multă apă la moara kurzilor. Acolo unde autoritatea statală irakiană sau siriană s-a prăbușit, kurzii au luptat cu îndârjire împotriva califatului, ajutați intens de americani. Americani care, acum, se opun referendumului pentru independență pe care kurzii din Irak l-au anunțat pentru 25 septembrie; opoziție logică, fiindcă apariția unui Kurdistan independent complică iremediabil jocurile de putere din Orientul Mijlociu. Israelul a înfipt cuțitul drept în inima problemei, anunțând că susține crearea unui stat kurd. În acest timp, Irak, Iran și (mai ales...) Turcia bat cu prudență din amnare, știind că scânteile ar sări direct în butoiul cu pulbere.
În alt colț al lumii scânteile cad deja, precum minuscule, dar mortale rachete balistice, spre pulbere. Tensiunea creată de programul nuclear nord-coreean și de provocările constante izvorâte din acesta are demult aromă de pucioasă și sânge. De unde provine ura aceasta viscerală, care împinge mica țară asiatică să declare că Japonia ar trebui „scufundată în mare", iar SUA - „bătute până la moarte, ca pe un câine turbat"? Tot din jocurile geopolitice, de data aceasta de după încheierea celui de-al doilea război mondial. Pentru a împăca capra și varza învingătoare, Coreea fost împărțită în două părți, administrate de URSS și SUA. Dar războiul rece dintre cei doi coloși a dus, exact ca în cazul Germaniei, la transformare zonelor de ocupație în state „independente". După un sângeros și inutil război între cele două Corei (1950-1952), cele două state au evoluat pe traiectorii diferite. Sudul a devenit una dintre cele mai dinamice și mai bogate economii ale planetei, în timp ce Nordul, izolat și demonizat, a rămas ultima dictatură comunistă a planetei, cu economie de comandă, militarizare, lagăre și execuții.
Poate tocmai această situație a îndemnat Nordul să-i urască tot mai intens pe americani și să-și transforme această ură într-un program de înarmare nucleară care este pe cale de-a da „roade". Având în vedere apropierea extrem de periculoasă de Rusia, China și Japonia, butoiul de pulbere nord-coreean este acum cel mai fierbinte punct al planetei, confirmând că lucrurile nu ies niciodată bine atunci când puterile imperiale se joacă de-a geografia și de-a istoria, trăgând linii pe hartă peste trupurile și destinele popoarelor și indivizilor.

Chiar dacă nu este, și nici nu poate deveni, un butoi cu pulbere, tot doare în inima neamului... România și Moldova.

 

 

Publicitate

Taguri

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.