Editorial

Câte „fronturi" poate susţine politica externă a Statelor Unite în prezent? De ce rămânem proamericani?

Despre credibilitatea Marilor Puteri şi presiunile în creştere pentru schimbarea ordinii globale se scrie şi se vorbeşte mult în această perioadă, din cel puţin două perspective distincte: a valorilor (idealist) şi a intereselor (pragmatic).
Publicitate

Puncte cheie:

  • Coreea de Nord, Rusia, Siria, Iran sunt cele mai importante şi mai fierbinţi teme ale politicii externe americane, unele preluate, fireşte, de la vechea administraţie, altele cu escaladări recente, până la nivel de criză. Incompatibilitatea viziunilor fondatoare pe plan intern dar și a opțiunilor sistemice din relațiile internaționale separă adânc Statele Unite de regimurile menționate și de politicile lor;
  • Acestora li se mai adaugă însă o serie de asperităţi sau chiar deteriorări de dată mai recentă, mai mult sau mai puțin accentuate, în relaţiile cu China, Uniunea Europeană (Germania), Canada, Mexic, Turcia etc. fiecare din alte motive, de la piaţa liberă şi concurenţa economică apreciată drept „incorectă" până la insuficienta asumare a contribuţiilor financiare pentru securitatea spaţiului euroatlantic, respectiv migraţia ilegală pe continentul nord-american sau pur şi simplu neîncrederea în regimul respectiv şi deriva autoritară a guvernului local. Aşa cum lesne se poate înțelege, unele schisme sunt date de valori diferite, altele de interese diferite, şi, în fine, unele şi de valori şi de interese;
  • În fiecare dintre aceste dosare complicate, valorile în care noi (majoritatea românilor) credem ne spun că „Statele Unite au dreptate", cu singura observaţie că temele şi clivajele devin cam multe şi cam greu de gestionat în această epocă multipolară, chiar şi pentru prima putere a lumii şi pentru resursele enorme de care dispune, iar disiparea şi deschiderea prea multor teme conflictuale riscă să pună în pericol capacitatea Americii de a apăra ordinea globală pe care a creat-o după 1989;
  • Despre credibilitatea Marilor Puteri şi presiunile în creştere pentru schimbarea ordinii globale se scrie şi se vorbeşte mult în această perioadă, din cel puţin două perspective distincte: a valorilor (idealist) şi a intereselor (pragmatic). Ambele perspective sunt importante. În opinia mea, excluderea oricăreia dintre cele două dimensiuni vulnerabilizează profund politica externă şi de securitate a oricărui stat, fie el mare sau mic, făcându-l fie naiv (dacă nu își calculează interesele și posibilitățile suficient de atent), fie oscilant, speculativ și lipsit de aliați pe termen lung (dacă ignoră respectarea constantă a unui set fundamental de valori);
  • Una dintre condiţiile esenţiale pentru eficienţa unei Mari Puteri pe plan internaţional, pe care Washingtonul a îndeplinit-o magistral în ultimele decenii, cu siguranţă mai bine decât orice altă putere a lumii, a fost tocmai crearea şi menţinerea unei reţele globale şi regionale de aliaţi şi parteneri, răspândită pe toate continentele, care să potenţeze interesele şi politicile specifice şi mai ales să dea legitimitatea internaţională aproape consensuală, în numele căreia au vorbit Statele Unite ale Americii;
  • Pierderea unor aliaţi, mai mari sau mai mici, reducerea reţelei de susţinere internaţională din lumea occidentală și non-occidentală şi multiplicarea „fronturilor" deschise, oricât ar fi de justificate, nu sunt în măsură să ajute îndeplinirea obiectivelor de politică externă şi nici să îi bucure pe cei rămaşi în barca aliaţilor, care încep să-şi pună întrebări în privinţa eficacităţii cu care respectiva Mare Putere mai este capabilă să îşi ducă la îndeplinire promisiunile şi angajamentele;
  • Capacitatea de a-și impune voința în situații de interese conflictuale este așadar elementul-cheie. Este exact ceea ce făcea diferenţa, până nu demult, între Statele Unite, pe de o parte, şi Rusia sau China, pe de altă parte, sau, în aceeaşi tabără ideologică, între Statele Unite şi Franţa ori Marea Britanie. Pe scurt, relevanţa internaţională şi susţinerea globală sunt, dincolo de resursele interne, indicatorii cei mai fideli ai credibilităţii şi puterii unei mari naţiuni. Un obiectiv politic, odată enunţat, trebuie arătat că poate fi şi îndeplinit, aceasta fiind oglinda credibilităţii în sistemul relaţiilor internaţionale. Strategic vorbind, dacă simți că nu poți îndeplini un obiectiv, într-o anumită etapă a istoriei, mai bine nu îl formulezi public.

 

*

 

            Pentru generaţia mea, care a copilărit în comunism, tânjind după libertatea din Vest, ascultând rock și visând America din filme, dar care s-a format profesional şi intelectual imediat după 1989, în entuziasmul liberal pro-occidental din spaţiul universitar al anilor 90, este limpede că respingerea oricărei forme de autoritarism politic, de stânga sau de dreapta, şi asumarea valorilor democraţiei liberale vor rămâne până la sfârşitul vieţii repere de acţiune morală, civică şi politică de neclintit.

            Refuzul şi teama unei întoarceri la izolarea de dinainte de 1989, la mizeria, corupția şi mediocritatea date de perspectiva răsăriteană, şi mai ales convingerea că numai Statele Unite pot garanta libertatea şi apartenenţa Estului Europei la spaţiul civilizaţional occidental ne-au dat pentru totdeauna „busola strategică".

Poate este și o doză de naivitate aici, de idealism excesiv, dar este idealismul generației noastre, așa cum fiecare dintre generațiile anterioare îl va fi avut pe al ei. În alte epoci, mai îndepărtate, francofilii, anglofilii sau germanofilii României au avut şi ei, cu bună credinţă, marea lor opţiune strategică, dar lucrurile nu s-au terminat întotdeauna bine iar garanţiile europene nu au funcţionat. Oricum, ceea ce știm sigur este că nici generația dinaintea noastră nu a iubit Rusia. Și nici nu avea motive să o facă.

Acest refuz, aproape visceral, al restaurației lumii de inspirație rusească în regiunea noastră, indiferent de forma pe care ar putea-o lua în secolul XXI, este principalul motiv pentru care generaţia de mijloc a României este şi va rămâne proamericană, indiferent de fluctuaţiile discursive ale Casei Albe, de la un preşedinte la altul, cu care putem fi sau nu de acord. Nu înseamnă că nu suntem și proeuropeni. Dimpotrivă, ştim foarte bine că, din punct de vedere cultural și economic, America este mult mai departe de noi decât Franța, de exemplu.

Dar este vorba, în primul rând, de încredere. Ancora noastră politică rămâne solid înfiptă în solul valorilor şi principiilor democraţiei liberale, pe care simbolic şi intuitiv o identificăm, cel puţin până la proba contrarie, cu puterea de garant a Statelor Unite ale Americii. Rusia a fost, în întreaga ei istorie, și va rămâne, din punct de vedere al construcției politice, sociale și culturale interne, o reflecţie a colectivismului asiatic, incompatibilă cu valorile liberale şi cu respectul pentru individ şi statul de drept, iar românii au înţeles că numai Statele Unite se pot opune voinţei Rusiei de a-şi subordona Europa de Est.

Ce va fi după generaţia noastră, nu avem de unde şti, urmând să depindă exclusiv de educația, lecturile și experienţele de viaţă ale generaţiilor emergente. Sunt semne că atracția liberalismului este în declin și, cei care n-au trăit altceva, se întreabă dacă n-ar exista cumva o alternativă iliberală mai bună la ordinea actuală.

Dar cel puţin pentru cei în vârstă de 40-50 de ani, din clasa mijlocie, care au trăit în cele două lumi, putem garanta că nimic nu se va mai schimba în orientarea politică dominantă, oricât s-ar strădui să modifice Rusia și colaboratorii ei de aici, în nesfârşitele lor eforturi de război hibrid. Cum s-ar spune, să-i îndemnăm "să cânte la altă masă..."

Să dăm un alt exemplu, de ce rămânem proamericani. Vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron la Bucureşti nu a convins cu privire la intenţiile Franţei de a pune mare preţ pe pretinsul „parteneriat strategic bilateral" franco-român. Francezii din delegaţie au întrebat mai degrabă ce, cât şi când avem de gând să cumpărăm, cu bani publici bineînţeles, de la companiile franceze: elicoptere, armament etc., orice, dar să luăm odată ceva, să încheiem contracte guvernamentale mari, în care noi să fim cumpărătorii.

Plus că nu mai vor muncitori detaşaţi din ţările mai sărace ale Uniunii Europene, o temă falsă, populistă, atâta vreme cât muncitorii mai ieftini ajută, de fapt, la menţinerea competitivităţii companiilor şi economiei franceze, ca peste tot în lume, generând produse şi servicii la costuri mai mici.

Plus că, atunci când noi am întrebat de Schengen, răspunsul a fost clar nu: „în acest Schengen nu intraţi!". Când o să-l revizuim, când o să însemne altceva decât în prezent, vă chemăm la discuţii. Nu e genul de vizită din care Macron şi Franţa să-şi fi făcut cine ştie ce imagine în România. Şi nici în Franţa nu i-a fost, se pare, de mare folos, fiind intens criticat (e drept, de liderul stângii radicale, în mare vervă postelectorală, după scorul bun obţinut în aprilie) pentru declaraţiile recente de la Bucureşti.

Aşteptăm cu mare interes reforma Uniunii Europene, anunţată a începe după alegerile germane. E bine că ne-am propus să fim în grupul principal al schimbărilor, în nucleu, cum ne place să zicem, dar mă tem să nu avem surprize neplăcute în lunile şi anii care urmează. Nu ştiu dacă reformele gândite acum de Franţa şi Germania, după marile extinderi spre Est de acum 10-13 ani, pe care unii încă le regretă, sunt neapărat gândite să ajute apropierea ţărilor mai sărace.

Să nu avem surpriza să constatăm că este o reformă de inspiraţie protecţionistă, care pune pe primul plan interesele ţărilor dezvoltate, fondatoare şi nu numai, şi pe care cei de la periferie fie o acceptă aşa cum va fi pusă pe masă fie îşi semnează, în caz contrar, izolarea.

Risc un pronostic puţin verosimil astăzi, dar anticipez că inclusiv Polonia şi Ungaria, cu toată „rebeliunea" din prezent faţă de Bruxelles, puse în faţa unei decizii limită de către statele vest-europene, vor accepta reformele propuse de Berlin şi Paris. Deja Grupul de la Vişegrad s-a splitat, cu Cehia şi Slovacia revenind la agenda proeuropeană.

Fireşte că vom accepta şi noi, alternativa fiind categoric un dezastru naţional, dar să nu ne imaginăm că Merkel şi Macron vor rostogoli bulgărele reformei având neapărat în minte interesele de ţară asistată, săracă şi coruptă ale României. O fac, în primul rând, pentru naţiunile lor, ajunse la un înalt nivel de dezvoltare şi de integrare, în care nu mai vor ca unii îndărătnici sau incapabili să-i ţină în loc, blocând deciziile prin „lipsă de consens". Atenţie deci...

Revenind la politica externă a Statelor Unite, aflată în curs de (re)definire în noua administraţie, să spunem că o lume întreagă (şi mai ales aliaţii) aşteaptă cu sufletul la gură să vadă, concret, în ce direcţie o va apuca şi în ce măsură acţiunile Washingtonului vor reflecta cuvintele. Temele deschise sunt multe şi grele.

Deocamdată, să recunoaştem, mult zgomot, multă emoţie în presă, tweeturi furibunde şi multă incertitudine. Multe demisii, schimbări şi destulă instabilitate în echipa din jurul preşedintelui, ceea ce denotă că opţiunile nu sunt cristalizate iar relaţiile între oameni nu sunt aşezate. Suntem încă în primul an al administraţiei Trump şi, de regulă, marile decizii, clarificări strategice şi acţiuni vin spre jumătatea mandatului.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii, ameninţarea nucleară nord-coreeană nu va dispărea decât prin schimbarea regimului de la Phenian. Diplomaţia a eşuat şi nu e nicio şansă ca rezoluţiile ONU sau sancţiunile internaţionale să îi oprească. Nici China nu mai poate face mare lucru, Kim şi gruparea din jurul lui ieşind practic de sub controlul politic al Beijingului.

Nord-coreenii fac un alt tip de joc politic acum, joacă o carte mare, în care vor recunoaşterea statutului de Mare Putere (putere nucleară) şi negocieri de la egal la egal, ceea ce este inacceptabil, de către toate cele cinci puteri nucleare oficiale din Consiliul de Securitate (membrii permanenţi).

Phenianul nu mai are încredere totală în China şi nici în disponibilitatea Beijingului de a-i susţine necondiţionat. Trebuie să se apere singuri. Doar făcând acest joc, pe muchie de cuţit, crede Kim că poate supravieţui politic pe termen lung, perpetuând blocajul internaţional în care s-a intrat şi descurajând orice intenţie de schimbare a regimului. Dar schimbarea, mai devreme sau mai târziu, se va produce. Sperăm, înainte ca regimul nord-coreean să arunce Asia în aer.

Nu e rolul nostru să facem ierarhia temelor şi prioritizarea politicii externe americane. Sunt multe alte lucruri importante pe care Statele Unite le au de făcut în lume, în afară de a ne garanta nouă aici securitatea.

Dar, ca observaţie punctuală, nu pot să nu remarc că, în eventualitatea unui război în Peninsula Coreeană, atenţia şi resursele Statelor Unite se vor concentra aproape exclusiv în regiune, ceea ce este firesc. Situaţia ar putea astfel deveni o „fereastră de oportunitate" pentru Putin, în care Rusia ar putea profita în Europa de Est, făcând lucruri pe care americanii, câţiva ani la rând, nu ar mai avea nici interesul, nici posibilitatea să le blocheze.

Publicitate

Comentarii

Aceeasi Marie cu alta palarie Moscova sau Washington

thumb down thumb up
joi, 7 septembrie 2017, 09:06
de Clau

Si eu la 40 ani fac parte din generatia dvs. si ma mir avind in vedere capacitatea intelectuala pe care o aveti ca sustineti faptul ca am schimbat fiara ca ne stapinea cu capitala la Moscova cu alta fiara cu capitala mai incolo la Washington.Primi au carat alimente si resurse cam 20 ani de aici ultimi cara tiruri cu euro sau dolari, (miliarde pe o autostrada fictiva, alte miliarde pe avioane si rachete scond hand etc). Iar daca facem referire la valori importate din America oare distrugerea autoritatii de orice fel (a paritilor a profesorilor a statului ) sau decadenta morala , distrugerea identitatii nationale sunt valori de dorit. O atitudine ca cea a Poloniei sau Ungarie ar fi mult mai normala la niste oameni liberi dar noi am fost si suntem niste pupincuristi ba la comunisti sau mai nou la neomarxisti de la UE sau Washington
raspunde

Fără UDMR!

thumb down thumb up
vineri, 8 septembrie 2017, 13:31
de Dă mai departe!

FRAȚI ROMÂNI, CEREȚI PARLAMENTARILOR VOȘTRI SĂ RIDICE PRAGUL ELECTORAL LA 8% SAU 10%!
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.