Editorial
Ce este calitatea?
de Ziua de Cluj, 20 decembrie 2009, 21:12
Şi în România, mulţi oameni cer calitate în educaţie, pe bună dreptate. Dacă, însă, perseverezi voind să vezi ce înţeleg acei oameni prin calitate, nu obţii mare lucru: conotarea calităţii este vagă, de multe ori confuză.
Pe de altă parte, vorbesc
frecvent despre calitate persoane care nu satisfac cerinţele calităţii, iar în
universităţi înfloreşte o categorie de aşa-zişi “experţi în calitate”, de fapt
o nouă birocraţie sterilă.
Această situaţie nu face decât să întărească nevoia
de a lămuri ce este calitatea. Se ştie bine că în calitate avem de fapt un
concept dificil de operaţionalizat. Să-l luăm, însă, în serios şi să înţelegem
prin calitate nu doar ceea ce face ca un obiect să fie acel obiect (Aristotel
ne ajută încă, desigur!), ci şi (aşa cum se vrea să se înţeleagă astăzi) ceea
ce face competitivă o activitate. în ce constă calitatea unei catedre, a unei
facultăţi, a unei universităţi? îmi asum că discuţia despre cine are mai multă
calitate este mai productivă pe terenul întrebării: cum ajungem la calitate
într-o instituţie universitară? De aceea, sintetizez răspunsul meu în şase
teze.
Prima teză: personalităţile
universitare – adică oameni care au, într-adevăr, o pregătire oarecum completă
şi pot da soluţii originale mai bune decât cele ale altor concurenţi – conferă
calitate universitară. Aceştia sunt
cheia. Aş spune – exagerând conştient – că acolo unde acţionează personalităţi
de acest calibru, nu mai este nevoie de serviciile de “asigurare a calităţii
(quality assurance)”, atât de cerute astăzi.
A doua teză: pregătirea
absolvenţilor are calitate dacă este compusă din multiple capacităţi:
capacitate de a rezolva probleme în profesie, autonomie de decizie, morală a
cooperării, inventivitate. Calitatea nu se reduce la una sau altele dintre
însuşiri, ci le presupune pe toate, încât discuţia despre calitatea pregătirii
universitare este, inevitabil, complexă şi cere timp pentru verificare.
A treia teză: o universitate
se preocupă de calitate identificând condiţiile care o favorizează şi
amplificându-le. Nimeni nu produce calitate în mod instantaneu.
A patra teză: în funcţie de
multiplele faţete ale calităţii şi de variatele condiţii care fac posibilă
calitatea, putem vorbi de multiple criterii ale calităţii unei unităţi:
explicitarea misiunii; forma curriculară; anvergura personalului didactic;
feedback cu studenţii; starea infrastructurii; mărimea resurselor extrabugetare
atrase; sustenabilitatea proprie; competitivitatea ştiinţifică; feedback cu
economia; generarea inovării.
A cincea teză: o unitate
universitară întruneşte calitate asigurându-se de satisfacerea multiplelor
criterii, şi nu a unuia singur, oricât de important ar fi. De aceea,
ierarhizarea catedrelor, facultăţilor, universităţilor este mereu discutabilă,
căci este dificilă corelarea multiplelor criterii. Multitudinea este impusă de
natura lucrurilor şi nu se lasă ignorată.
A şasea teză: dintre
multiplele criterii se poate alege de fiecare dată un singur criteriu (cum fac,
de pildă, actualele ierarhizări de universităţi precum Shanghai) sau câteva
(ierarhizările Fokus sau Der Spiegel, de pildă), dar trebuie precizat mereu că
este vorba de un singur criteriu sau de câteva. Nu există criteriu care să le
rezume pe toate. Trebuie acceptat, însă, după o lungă istorie a
universităţilor, că performanţa ştiinţifică competitivă, cu rezultate
tehnologice, rămâne cel mai integrativ indicator al anvergurii unei catedre,
facultăţi sau universităţi.