Editorial
Ce-i potrivit violenţei clujene
de Ziua de Cluj, 21 martie 2008, 21:48
Gesturi care ţin departe umorul şi aduc aminte de întrebările antropologilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cum ar fi legitima “Este omul om în afara civilizaţiei şi în afara râsului?”.
Savanţii vremurilor acelea, sub o perfectă oblăduire etică a timpului,
căutau răspuns prin experimentele pe nefericiţii prunci ce creşteau în
sălbăticie. Reumanizarea copiilor crescuţi în sălbăticie (pe care destui o
considerau a-priorică) le-a dat mult de furcă antropologilor vremii, de cele
mai multe ori pe dosar aplicându-se ştampila “Eşec”.
Socializarea “pierduţilor” era aproape imposibilă, iar râsul, incapabil
să se lipească de “subiecţi”. într-una din încercările de desluşire a evoluţiei
creierului unui copil crescut singur ori într-o societate non-umană, chiar şi
doar dacă nu e perfect ştiinţifică şi mai degrabă cinematografică, un astfel de
copil, pentru a se testa existenţa simţământului de dreptate, este pedepsit
pentru un fapt pentru care, până atunci, a fost lădat.
Rezultatul: o revărsare de mânie, de violenţă, de revoltă. (Evident, în
secolul XXI astfel de producţii cinematografice şi preocupări antropologice
având acea bază de studiu sunt considerate, puţin spus, ne-etice, dacă nu
barbare).
Concluziile, la acea vreme, au
fost contestate atât ca metodă, cât şi religios. Totuşi, s-a acceptat în acele
vremuri că printre posibilele cauze ale violenţei ar fi, la acea vârstă,
izolarea de societate, precum şi pedeapsa într-un act reflex. Secolul XX adaugă
o alte sumedenie de cauze, printre care şi moştenirea genetică şi anturajul.
Putem încadra undeva ce s-a întâmplat în Cluj în ultima vreme? Curajoşi
ca servilul funcţionar al lui Funar din Primărie – este şi în prezent la fel de
în Primărie – gen Ionuţ Ţene ori liderul şi mai necunoscut al “Noii Drepte”
îmbărbătează tinerii cu “Afară, afară, cu ungurii din ţară”, iar îndemnul este
respectat aproape ad literam de doi flăcăi ce coboară din troleibuz şi îl umplu
de sânge pe un tânăr maghiar clujean care se îndrepta spre manifestarea
comunităţii sale în 15 martie.
Evident, curajosul Ţene se dezice
de actele reprobabile şi, împăciutor, cere organelor să se sesizeze şi eventual
să-l şi înfunde pe tânărul bătut. Motivul? în opinia marelui apărător al
românismului, bătutul – citez! – “se plimba pe stradă în municipiul nostru cu
steagul Ungariei în mână, pe jumătate fâlfâind, încălcând Legea privind
arborarea Drapelului Naţional”.
Dacă drapelul nu era numai pe
jumătate fâlfâind şi fâlfâia pe de-a-ntregul, oare, d-le Ţene, ce pedeapsă
merita tânărul maghiar care şi-a permis, apoi, să şi murdărească cu sânge
asfaltul strămoşesc?
Mai trece o zi, şi pe “Ion Moina” sunt luaţi la ciomăgeală câţiva
cetăţeni - unii cu legitimaţii de presă în mână, alţii, fără - de firma care
avea contract să asigure securitatea în arenă. Scuzele sunt la fel de
uluitoare: “Nu am ştiut că sunt ziarişti” (Aici chiar nu mai e nimic de
adăugat, pentru că musculoşii de la firma de “protecţie” erau o colectivitate
sudată, unde se simţeau bine împreună!).
Aşa, şi tot din registrul “dau un pumn, dar dau în faţă”, nu trebuie
uitată cotonogeala de pe final la U Mobitelco – CSU Sibiu… Acolo, e adevărat,
în spaţii închise, s-au folosit şi mijloace mai sofisticate, precum spray-urile
lacrimogene.
Desigur, cazuri izolate, o statistică de după virgula marjei de eroare. Mai
mare ca marja de eroare apare, la nivelul senzorial comun, agresiunea asupra
simbolurilor clujene. Reuşita Nokia este îndeobşte asimilată simbolistic ca
ieşirea din evul mediu xenofob în care s-a zbătut Clujul sub administraţia
fostului edil.
O cercetare a DNA a unor presupuse tranzacţii cu terenuri la Jucu,
înainte de venirea – cât de aşteptată – a gigantului finlandez, relevă că nu am
scăpat de obsesia troleibuzului: “Dacă ai fost în acelaşi troleibuz cu X, care
apoi a jefuit banca, la câteva luni distanţă, oare nu ai şi tu legătură?”. Şi
ne mirăm că după astfel de asocieri, a doua zi ni se întoarce spatele. Doar
bătându-ne cu pumnul în piept în interiorul zidurilor cetăţii, nu vedem că
toate acestea contează după ziduri.
Un om de afaceri clujean ne-a relatat o replică a unui partener de-al
său neamţ, după ce, senzaţional, exclusiv, şoc, DNA s-a interesat de Jucu, iar
la Jucu e Nokia: “Ce dracu’ faceţi, iar aţi luat-o de la capăt cu perioada aia
neagră?”. Paralel, fără să ştie întrebarea, un răspuns de la “tribunul” Vadim:
“Funar, du-te şi candidează la Cluj”. Adică, parafrazând, vom lupta împotriva
violenţei până nu mai rămâne piatră pe piatră…