Editorial

Cine pleacă? România mai stă o tură.

Atunci când presa urla şi încerca să arate că mai nimeni nu ne calcă ţara şi înaltele feţe ale politicii de stat nu sunt băgate în seamă sau sunt tratate cu dispreţ, existau suficienţi lingăi care să atace liderii de opinie spunând că aceştia sunt răutăcioşi şi revanşarzi. Erau aceleaşi personaje care de 48 de ore încearcă să ne convingă că toţi, absolut toţi românii sunt vinovaţi de eşecul aderării la spaţiul Schengen şi că toată clasa politică în ansamblul ei ar trebui trasă la răspundere. Minciuni peste minciuni. Perdele de fum şi gogoaşe aruncate de către ultima redută din fosta oaste de scălămbăiaşi şi aplaudaci ai marelui cârmaci. Nu domnilor, nu mai minţiţi poporul, nu vă mai bateţi joc de inteligenţa românilor şi nu mai încercaţi să prelungiţi agonia. Răspunderea pentru eşecul aderării în luna martie 2011 a României la spaţiul Schengen poartă nume. Sunt oameni care astăzi, dacă ar avea bun simţ, ar trebui să plece. Şeful diplomaţiei române de facto şi de jure, Traian Băsescu ar trebui să ne explice ce înţelege domnia sa prin asumarea răspunderii în afara unei declaraţii sforăitoare cu iz politicianist.

Şeful diplomaţiei române de jure, distinsul “intelectual din cadă” Teodor Baconschi, ar trebui să aibă bunul simţ şi să renunţe la un portofoliu care îl depăşeşte. Ministrul de Externe ar mai trebui să explice românilor, aşa mulţi şi poate proşti cum sunt ei, de ce a preferat ca în ultimele trei luni să bată cătunele şi orăşelele patriei pentru a susţine pseudo-platforma creştin-democrată în cadrul PDL, în loc să bată până i se uzau obielele marmura rece şi covoarele pufoase din cancelariile europene. Domnul Baconschi, cel care ieri ne spunea cu un tupeu nemărginit, imediat după ce porumbelul a ieşit din gura ministrului maghiar Sandor Pinter, ce a ajuns prin traducere, EXTREM DE CORECTĂ, în media românească, faptul că domnia sa şi-a făcut datoria ca ministru şi că nu are nici un motiv să-şi dea demisia. Răspuns halucinant având în vedere că în acest moment şansele ca România să fie integrată în spaţiul Schengen peste două luni sunt egale cu şansa lui Lacina Traore de a fi vândut vreodată în această viaţă pe 10 milioane de euro. Sau egale, dacă vreţi, cu şansa ca România să câştige campionatul european de fotbal peste un an şi jumătate.

Cine a citit traducerea corectă şi completă a declaraţiei ministrului ungar a putut sesiza faptul că domnia sa nu a spus că România nu va intra în Schengen în martie. În schimb, a spus că la evaluarea din iunie se va vedea exact stadiul în care se află România şi condiţionalităţile care trebuiesc obligatoriu realizate. Dacă România ar fi integrată în luna martie, ministrul Pinter nu ar mai avea nici un motiv astăzi să vorbească despre evoluţia României până în iunie sau ulterior. Dar domnul Baconschi câştigă timp. Un timp care însă îi va fi fatal nu doar lui în momentul în care se va afla oficial că România stă şi aşteaptă. Sigur că dacă domnul Baconschi este atât de iubit de către Cotroceni, premierul ar putea încerca să spele imaginea guvernului obligându-i să plece doar pe Predoiu, ministrul Justiţiei, cel care încerca să ne trimită în urmă cu ceva timp prin Quebec pe toţi jurnaliştii gălăgioşi, sau pe sărmanul domn Igaş, cel care oricum nu înţelege încă exact ce se întâmplă în ministerul unde generalii îmbrobodesc după voie ministru după ministru.

Dar cineva trebuie să plătească pentru acest eşec indubitabil şi extrem de usturător pe care îl încasează România lui Traian Băsescu. Emil Boc trebuie să aibă curaj, cel puţin în ultimul ceas, şi să arunce “capul lui Moţoc” în arenă. Altfel, domnia sa va fi cel care va contabiliza singur un eşec usturător şi greu de şters din minţile românilor. S-ar putea ca pe Traian Băsescu să nu-l mai intereseze foarte mult şi să-şi guverneze propria ţară după principiul “după mine, potopul”, dar Emil Boc, cu toate păcatele şi slăbiciunile ori neajunsurile sale, este încă destul de tânăr pentru a putea spera la o carieră politică ulterioară celei de premier.

Balansul continuu şi nehotărârea deja anecdotică a premierului în ceea ce au însemnat remanierile guvernului său în ultimii doi ani ar trebui să înceteze pentru că altfel Emil Boc va fi de neoprit în alunecarea sa pe toboganul istoriei. Diplomatul din cadă, de altfel un intelectual redutabil, ar trebui să înţeleagă şi să plece singur. Eu încă aştept, ca simplu şi credul jurnalist de provincie ce mă aflu, să înţeleg ce a vrut să spună Traian Băsescu prin declaraţia făcută joi: “Îmi asum responsabilitatea întârzierii accesului în Schengen”. Oare a aflat domnul preşedinte al României că politica internaţională şi diplomaţia nu se pot face cu hăhăială de Cireşica sau cu un “give me five” dat cu amantul veşnic tânăr al românuţelor focoase din Italia ori cu un simplu schimb de replici de alcov cu piticul atomic al Carlei Bruni?

P.S. 1 Burzuluiala de Dâmboviţa la adresa marilor cancelarii europene nu are darul decât să demonstreze încă o dată incapacitatea unor lideri de a înţelege că diplomaţia şi relaţiile internaţionale nu pot fi făcute după principiul “Să moară capra vecinului” sau după Legea Talionului, decât dacă doreşti ca ţară să te izolezi complet, dar nu după modelul Elveţiei în Cel de-al Doilea Război Mondial, ci mai degrabă după cel al României lui Nicolae Ceauşescu din anii ’82-’84.

P.S. 2 Textul despre România anului 2011 promis în editorialul de miercuri îl amân pe luni, date fiind ultimele involuţii ale ţărişoarei.

Ultima ora

Ce fac prietenii tai pe ziuadecj.ro