Editorial

Clişeu mişcat din Bucovina

Oamenii rãmaşi în urmã primesc, dupã caz, aura unor supereroi ai vieţii grele de la munte sau eticheta de sãlbatici de sub pãdure. Sunt pe rând invidiaţi pentru aerosolii şi aerul ozonizat pe care îl respirã, compãtimiţi pentru dificultatea muncii la ţapinã, priviţi de sus când se iscã discuţii “serioase” despre politica de zi cu zi, dãdãciţi precum copiii retardaţi dacã este cazul sã li se explice procedurile cerute de legislaţia sau de recomandãrile europene.

Atât de rare sunt cazurile în care îi întreabã cineva care sunt lucrurile pe care şi le-ar dori ei pentru satul lor, încât deciziile care se iau şi îi privesc par sã vinã dintr-un loc misterios şi central, care îşi trãieşte existenţa într-un spaţiu-timp paralel. Aşa şi este. Iar când un orãşean le calcã în bãtãturã, se vor strãdui sã se facã plãcuţi şi ascultaţi, cu un amestec de timiditate, bun simţ şi mândrie localã.

Timpuri paralele se întâlnesc uneori în acelaşi sat, care adunã deopotrivã între hotarele sale internet-cafe-ul de lângã birt şi sala cãminului cultural, transformatã în manelotecã. Peretele desparte boxele - prin care Guţã încinge atmosfera - de cãrţile de socialism ştiinţific dosite în vreo salã ascunsã a bibliotecii comunale.

O bãtrânã pensionarã de CAP, nevoitã sã facã o copie dupã certificatul de naştere, intrã în biroul secretarei de la Primãrie cu sfialã şi priveşte uimitã cum într-o clipitã copia este scuipatã de aparat cu un zgomot nemaiauzit. Adunaţi pe bãncuţa din faţa porţii, bunicii satului îşi fac cruci largi când nepoata vecinului coboarã dintr-un “patru ori patru” la braţul logodnicului cãrunt ce îngaimã un salut neutru şi cautã confirmarea pronunţiei corecte în privirea plictisitã a fetei.

Viaţa curge la fel. Tratatul de aderare prevede ca fiecare localitate cu peste 5.000 de persoane sã beneficieze pânã în 2013 de sisteme de alimentare cu apã şi canalizare, iar pânã în 2018 toate aşezãrile vor trebui conectate la asemenea sisteme. Fântânile din zonele de munte, din care oamenii beau apã de când se ştiu, trebuie monitorizate pentru a se stabili dacã apa se încadreazã în parametrii fizico-chimici impuşi.

Turiştii strãini fac ochii cât cepele când aflã cã înainte de a ajunge în cana lor, apa nu trece printr-o instalaţie de clorurare, iar analize microbiologice nu s-au fãcut niciodatã. O fosã septicã în conformitate cu toate prevederile legislaţiei de mediu costã 8.000-10.000 de lei şi sunt puţini cei care au banii, sunt dispuşi sã-i cheltuiascã pe aşa ceva şi înţeleg motivele pentru care investiţia este necesarã.

 Pânã atunci, latrina din fundul curţii nu se umple şi nici nu se goleşte vreodatã, noroc cu solul permeabil. Doar în caz de nevoie, se scot câteva gãleţi şi se rãstoarnã peste arãtura nefertilã, în speranţa cã va spori recolta de cartofi de la anul.

De Sântãmãria Mare şi de hram, satul se transfigureazã şi pare luat parcã din poezia sãmãnãtoristã. în celelalte zile, îşi trãieşte drama socialã între douã lumi ireconciliabile, al cãror conflict face imposibilã evoluţia comunitãţii. La diferite niveluri, aceste disensiuni sunt observabile peste tot.

Viaţa dublã a oraşului, veşnicul conflict, adeseori violent, între centru şi periferie/periferii, sentimentul de alienare al provincialului în faţa Casei Poporului sau al românului verde sub L’Arc de Triomphe, toate sunt forme de manifestare ale aceluiaşi sindrom nãscut din evoluţia galopantã şi incoercibilã a speciei umane.

 Elasticul evoluţiei este tot mai întins, capetele sale tot mai depãrtate, iar încercãrile de a le apropia eşueazã din cauza defecţiunilor de comunicare. în vâltoarea fenomenului, lumea satului suferã schimbãri majore, apreciate de unii, deplânse de alţii, neînţelese de cei mai mulţi.

Ultima ora

Ce fac prietenii tai pe ziuadecj.ro