Editorial
Clujul Domnului Anania
de Ziua de Cluj, 18 mai 2009, 21:58
Dintru început trebuie să spun că nepricepându-mă să vorbesc despre “chestiunile” bisericeşti şi nici despre cariera teologică a dlui Valeriu Anania, voi evita orice fel de comentariu pe această temă. În plus, nu vreau să fiu de partea celor care îl venerează, dar nici a detractorilor D-sale sau a celor care au curajul să judece un astfel de om.
Ceea ce doresc este, pur şi
simplu, să atrag atenţia asupra destinului acestui om remarcabil; un destin
legat strâns de oraşul Cluj şi de Ardeal, deci cu atât mai preţios de cunoscut
pentru oricare trăitor (de orice religie, naţionalitate sau etnie) din Cluj şi
din întreaga Transilvanie. Cred, cu tărie, că o carte de memorii cum este aceea
a dlui Anania se găseşte cu greu azi şi este cu atât mai de preţ, cu cât acest
Om, ce “se povesteşte” pe sine pe parcursul a aproape şapte sute de pagini,
constituie, poate, unul dintre cele mai extraordinare modele, demne de urmat
într-o perioadă de timp în care modelele aproape că lipsesc.
Fie că ne istoriseşte experienţe din cadrul
bisericii, al vieţii mănăstireşti, experienţe de creaţie, viaţă literară sau,
pur şi simplu, fapte de viaţă, dl Anania ne învaţă şi ne aminteşte acum un fapt
pe care mulţi dintre noi - mai ales
tinerele generaţii - nu doresc şi nici nu prea au de unde să-l cunoască: acela
că Ardealul şi Clujul au avut o istorie. O istorie unică, irepetabilă şi plină
de evenimente care nu arareori i-au schimbat acestei părţi de ţară, dar şi
oraşului Cluj sau cetăţenilor lui, destinul.
Dacă punem la socoteală că oraşul Cluj este
unul din marile centre universitare ale ţării, vreau să cred că mai ales pentru
aceşti tineri, care peste ani îşi vor aduce aminte că au fost absolvenţii
acestei “şcoli” prestigioase, ar fi extrem de interesant şi important să
cunoască mai în amănunt istoria ei, pe cât de prestigioasă, pe atât de
zbuciumată. Refugiul de la Sibiu, revenirea în 45 la Cluj, diferendul
studenţilor români (pe care puţini din cei care opinează azi îl cunosc!) cu cei
maghiari, susţinuţi de comunişti şi Securitate, dar şi amănunte despre pleiada
de profesori eminenţi, nu vor face decât să sporească mândria de a fi, chiar şi
pentru patru-cinci ani, student şi trăitor în oraşul străbătut de Someş.
Mulţi dintre tinerii care studiază azi la UBB
vor afla de la un talentat povestitor cum este dl Anania că “Papilian” nu este
doar numele unei cărţi din care învaţă mediciniştii, “Ion Moina” nu e,
întâmplător, doar numele unui stadion, iar “Haţieganu” nu e numai un parc
oarecare. Am ales să vorbesc celor ce vor citi acest text mai mult despre
amintirile marelui scriitor şi teolog în ceea ce priveşte Clujul şi
Universitatea. Dar “Memoriile” dlui Anania sunt mai mult decât atât: ele
vorbesc despre un destin aparte; de multe ori, de un tragism greu de imaginat,
străbătut- ca de o lumină picurată în fiecare din anii acestei vieţi- de un
simţ al prieteniei, al fair-play-ului, al curajului, al adevărului şi onoarei
demn de invidiat.
Personal, mărturisesc că deşi
nu cunosc scrierile literare ale autorului, am fost oarecum familiarizat cu
memorialistica acestuia încă dinainte de 1989, când oamenii care ştiau ce e
bine de citit făceau imense eforturi pentru a prinde un exemplar din “Rotonda
plopilor aprinşi”, apărută printr-o minune în acele vremuri. Oricum, cel ce va
lectura “Memoriile” dlui Valeriu Anania va avea, indiferent de palierul la care
esenţele cărţii vor fi receptate, un imens câştig al memoriei şi al sufletului
.