Editorial

Condiția social-democrației

Continuând examinarea pluralismului actual, aș spune că social-democrația rezultă din istorie, nu din convenții, cum susțin nelipsiții detractori.
Publicitate

În fond, decalajele grave din societate și abuzurile de toate felurile nu pot fi tăgăduite decât în imaginație. Cu jumătate din populație la limita sărăciei, cu democrația feudalizată și nedreptățile care se comit, România nici nu are cum să progreseze fără social-democrație.

Poate fi însă socotit social-democrat vreun partid actual? Un renumit sociolog observa că astăzi se vorbește la „stânga", dar se trăiește pe „dreapta" (p.53) într-o situație de "empirie neclarificată și cu idei nelămurite" (Armin Nassehi, Die letzte Stunde der Wahrheit. Warum rechts und links keine Alternative mehr sind und Gesellschaft ganz anders beschrieben werden muss, Murmann, Hamburg, 2015, p.62). Aș adăuga doar că experiența de la Carpați aduce ceva în plus - se vorbește la „stânga", dar nu numai că se trăiește pe „dreapta", ci se și gândește sub influența „dreptei". Unii social-democrați de la noi ajung să declare că reprezintă clasa de mijloc. Această opțiune le reduce relevanța.

Istoricește privind lucrurile, după 1989, social-democrația românească a amânat democratizarea, apoi, ea a fost blocată și, mai nou, este lovită, dinăuntru și din afară. Ea a admis târziu, abia în 1996, alternanța democratică la guvernare. În 2004, social-democrații au câștigat alegerile parlamentare, dar aliatul lor, „umaniștii" de atunci, a trădat. În 2009, alegerile prezidențiale au fost fraudate în detrimentul lor. În 2016, ei au majoritatea parlamentară, dar președintele social-democrat a fost împiedicat să formeze guvernul. În guvern li se impun figuri cu alte obediențe. Din nefericire, în România de acum, instrumentându-se fără reținere serviciile secrete și justiția, rezultatul alegerilor se relativizează.

Cine discută despre social-democrația din România de azi, când se cheltuie energii uriașe pe dezinformare și mobilizări aiurea, este întâmpinat cu invocarea unor fapte recente. Am spus de la prima oră că Ordonanța 13/2017 era nu numai un pas spre normalizarea justiției din România, dar și legal, și legitim, și tehnic în regulă. Apoi, se face mare caz de legea salarizării. Aceasta este un moment de veritabilă politică social-democrată, ce vine, de altfel, în prelungirea celor mai importante abordări economice din lumea actuală (vezi, de pildă, James Gallbraith, Anthony Atkinson, Thomas Piketty etc.), care au succedat stearpa politică a austerității, propunând noi mecanisme ale dezvoltării. Se face mare caz de obligarea supermarketurilor de a vinde produse indigene, dar acest pas îl face orice economie care se respectă. Se invocă schimbarea guvernului prin moțiune de cenzură de către partidul aflat la guvernare. Dar, în afară de cramponarea în funcții când lipsește suportul politic și de abuzul ce face ca desemnarea primului ministru să nu rezulte din urne, nimic nu este nou. Franța, Italia, oricare altă țară schimbă vârful guvernului înăuntrul aceluiași partid, fără tevatură.

Nu în normalizarea justiției, actualizarea salarizării, valorificarea producției locale sau schimbarea guvernului se află problemele social-democrației din România. Acestea sunt cu totul altele.
O problemă a social-democrației din România actuală este îmbogățirea disproporționată a unor lideri de ieri și de azi. Vârfurile social-democraților români s-au îmbogățit mult mai rapid decât cele italiene, germane sau din alte țări. Lista este impresionantă. Apare astfel o întrebare: sunt milionarii creați peste noapte într-o țară sărăcită social-democrați? În multe țări, liderii social-democrației provin, totuși, dintre angajații firmelor sau, oricum, dintre cei care nu au făcut din îmbogățire idealul de viață. Willy Brandt sau Bruno Kreisky sau Mario Soarez nu erau nevoiași, dar puteau pretinde reprezentativitate ca stil de viață. În orice caz, social-democrația are nevoie de personalități devotate democrației sociale, care au capacitatea de a fi și oameni de stat. Helmut Schmidt rămâne și azi exemplar.

În România, după 1989, mulți social-democrați au apucat calea căpătuirii prin diplome. Nu s-a înțeles că nu diploma face omul public, ci pregătirea și valoarea civică. Altfel spus, absența diplomei nu trebuie înlocuită cu fetișizarea diplomei, obținută oricum. Din nefericire, România nu mai are un sistem al diplomelor și titlurilor demn de încredere. Se poate observa, pe documente, că reprezentanții social-democrației au lucrat, și înainte de 1996 și după 2000, la a crea șanse de obținere de diplome, fie și scăzând nivelul studiilor. Consiliul de autorizare și acreditare universitară pe care ei l-au condus, oricare a fost titulatura și anul, s-a compromis devreme și durabil în România. Cu timpul, cum nu se știu evalua persoane, nu se știu evalua nici programe și instituții. Nu numai social-democrații au profitat de relaxarea exigențelor, ci și mulți alții, dar exponenții lor au luat multe decizii.

În toate partidele românești de astăzi și-au creat spațiu aventurierii. Mama unuia mărturisea că odrasla sa s-a oprit la social-democrați, căci aici „i s-a oferit ceva". Paradigma fiind nu convingerile și valorile, ci „ce-mi oferi?", s-a ajuns ca social-democrații să fie căutați și ei de șmecherași, care le dau acum de lucru. În toate partidele din țară, inclusiv în cele mai noi, și-a făcut loc combinația de parvenitism, fals academism și securism, care alimentează de fapt degradarea statului! Nu va fi posibilă ieșirea din crizele din România fără a le pune capăt!
Aproape în toate țările europene actuale, social-democrația se confruntă cu insuficienta actualizare a concepției. Germania și Franța oferă ele însele probe. La noi, însă, slaba orientare într-o lume complexă trece în debusolare culturală, încât, așa cum se observă la tineri militanți, unii vor social-democrație cu Nae Ionescu, cu Sfinții Părinți, cu relativismul filosofic. Aceasta, în locul continuării tradiției social-democrației, câtă este, și, desigur, al unui contact cu lumea de azi! Gânditori actuali dintre cei mai proeminenți - Jürgen Habermas, Jacques Attali, Michael Sandel - apără opțiunile unei democrații avansate, iar frecventarea lor ar întări social-democrația. Evident, nu doar social-democrația este lovită de amatorismul organizat care s-a așezat ca o pelagră peste societatea românească din ultimii ani. Dar și ea poartă răspunderea.

În fața asocierilor nefaste de după 2004, care au dus la un „stat mafiot", iar, mai nou, spre „statul disciplinar", se părea că social-democrația rezistă, în baza valorilor ei. Alegătorii i-au acordat creditul în 2016. Numai că, recent, situația a devenit problematică.

În primul rând, văzând ceea ce se petrece, nu poți să nu îți amintești că piesele „sistemului" - serviciile secrete pretins reformate și procuratura instrumentată - s-au creat sub social-democrați, că primul minister postbelic al propagandei a fost creat la București, în 2001. Mai direct spus, nici social-democrații nu par feriți de maladia promovării oculte de persoane în funcții de stat, adică, nici democratic și nici meritocratic. În al doilea rând, mobilizarea din zilele acestea împotriva creșterii salariilor și valorificării producției indigene se vede cu ochiul liber. Ea este necugetată, ridicolă și prezintă un pericol. În al treilea rând, ridicarea vălului de pe pensiile vârfurilor din instituțiile de forță ale statului lasă să se vadă gravitatea situației. Anume, că statul actual este „disciplinar" nu doar pentru că serviciile secrete, procuratura și judecătorii au acorduri secrete, ci și pentru că statul plătește exagerat, ca în nici o altă democrație, salarii și pensii pentru servicii de forță umflate peste normal. Oare statul nu ar trebui să se îndrepte, cum se face în orice democrație care se respectă, mai întâi spre domenii și cetățeni creativi, care aduc plusuri acestei țări, chiar dacă nu exercită „forța"? Oare nu datoria patriotică îi mână în luptă pe cei cu titluri pompoase din societate? Oare statul român nu poate fi servit decât dacă plata este disproporționată? Nu cumva România s-a umplut de „patrioți" ghiftuiți cu titluri, funcții și venituri, care fac praf meritocrația, împiedică democratizarea și perpetuează rămânerea în urmă a țării? Nu cumva ar fi de luat în seamă vocea milioanelor care abia își duc zilele, deși lucrează cu pricepere și devoțiune acolo unde sunt?

Social-democrații de azi iau măsuri adesea adecvate pentru a scoate societatea românească la liman. Ca fapt istoric atestat de documente, atașarea României la Uniunea Europeană și la NATO, de exemplu, este opera Convenției Democratice și a Partidului Social-Democrat. Exponenții acestuia, însă, nu știu prezenta inițiativele. Purtătorii de cuvânt social-democrați plasează stângaci măsurile propriei guvernări în registrul temelor dezvoltării, democratizării, înlăturării opresiunii și umilirii și lasă suprafață mare de atac deloc puținilor pescuitori în ape tulburi.

Locul social-democrației nu-l poate lua altcineva, dacă România este să fie democratică, primitoare pentru trăit și nu o țară care se părăsește la prima ocazie. Dar acest loc este prea des riscat de dragul descurcării sau al aranjamentelor cu forțe care nu țin de o democrație și vor să-și subordoneze social-democrația.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.