Editorial
Confuzii şi soluţii care distrug
de Andrei Marga, 05 februarie 2012, 21:22
Stabilirea unei noi administraţii academice este un moment firesc de reflecţie, schimbări de optică, reconsiderări, oriunde în lume.
Din păcate, pentru universităţile din ţară, acest moment intervine în perioada celei mai grave crize din istoria modernă a României, pe fondul colapsului administraţiei centrale şi al degradării instituţionale, civice şi morale. În particular, situaţia aduce îngrijorări pentru Universitatea Babeş-Bolyai - nu numai cea mai mare şi mai complexă universitate din ţară, dar şi prima universitate din ţară aflată în pragul Shanghai 500, cu răspunderi cunoscute pentru reprezentarea culturilor română, maghiară, germană şi a diverselor colegii (extensiuni) din teritoriu. Ca Rector al acestei instituţii în cincisprezece din ultimii nouăsprezece ani, am răspunderea să atrag atenţia asupra unor soluţii şi confuzii care distrug instituţia.
Tendinţele pe care le semnalez, succint deocamdată, rezultă din Legea educaţiei din 2011, care elimină, direct sau prin implicaţie, intelectualii profilaţi şi profesorii responsabili din competiţia pentru funcţiile de răspundere, precum rector, prorector, decan. Nu evoc acum numeroase nume din Universitatea Babeş-Bolyai care se califică, prin prestigiu, pricepere managerială, ţinută civică şi morală pentru aceste funcţii, dar care sunt scoase din discuţie. Are oare România interesul să îşi coboare nivelul vieţii universitare? Sunt dator să amintesc că - prin lege şi prin reglementările ce adesea exced legea, ale Ministerului Educaţiei - vin pe scenă persoane care au fost dovedite în încercări de fraudă, care au dus acasă programe sau au încercat să plaseze aparatură scumpă în familie, persoane care au fost instrumentate de firme sau servicii oculte de diferite provenienţe. Vin pe scenă persoane vizibil nepregătite pentru aceste funcţii, care-şi caută alte suporturi.
Se poate observa uşor, de către cititorul competent, că programele acelor persoane sunt pline de confuzii conceptuale. Se confundă, de pildă, universitatea cu o alianţă civică, se confundă contribuţia ştiinţifică cu publicarea de articole, se confundă informaţia de mult consacrată cu cultura instituţională, se confundă opinii neinformate cu libertatea de gândire, se confundă exprimarea civică cu politizarea. Se comit confuzii multiple, iar incoerenţa este abundentă în programele candidaţilor. Unul dintre programe abundă în superlative despre situaţia actuală a Universităţii Babeş-Bolyai - "cea mai importantă şi complexă instituţie de învăţământ superior din România", "model tradiţional şi structură inovativă în acelaşi timp", "cea mai mare instituţie de învăţământ superior din România, adevărată emblemă a Clujului şi a ţării", "largi palete de unităţi proprii" în cercetarea ştiinţifică, "plasarea în Top 12", "bază materială extinsă şi diversificată" - pentru ca apoi să propună tot felul de "iniţiative" de mult realizate în instituţie.
Soluţiile care rezultă deja din Legea educaţiei duc, la rândul lor, la distrugerea structurii Universităţii Babeş-Bolyai. Să iau doar două exemple.
Prin prevederile legii se aplică vot universal pentru orice alegere în consiliile profesorale şi Senat. Universitatea Babeş-Bolyai nu putea fi organizată ca universitate multiculturală fără înţelegerea româno-maghiară-germană din 1995, sprijinită de toate forţele politice. Conform acestei înţelegeri, fiecare comunitate (română, maghiară, germană) îşi alege propriii reprezentanţi. A fost un vechi deziderat transilvănean al românilor, maghiarilor, germanilor. Legea educaţiei din 2011 împiedică organizarea de mai sus şi face, practic, imposibilă funcţionarea Universităţii Babeş-Bolyai, în continuare, ca universitate multiculturală, întrucât lasă la voia întâmplării reprezentarea fiecărei comunităţi.
Prin aplicarea de către Ministerul Educaţiei a legii din 2011, colegiile universitare, înfiinţate de Universitatea Babeş-Bolyai după 1997 (la Sfântu Gheorghe, Satu Mare, Sighetu Marmaţiei, Zalău etc.), nu numai că devin "extensiuni" (ceea ce le reduce importanţa), dar sunt socotite părţi de departamente. Se distruge astfel autonomia firească a acestor unităţi şi şansa ca ele să fie relevante pentru cultura şi dezvoltarea locală. "Extensiunile" nu mai au şanse de a dispune de direcţiune proprie şi de reprezentare în consilii profesorale şi în Senatul Universităţii Babeş-Bolyai, întrucât reprezentarea lor în aceste organisme de decizie devine aleatorie.
Dincoace de acestea, prin măsurile autorităţilor centrale, se distruge autonomia universitară, Carta universităţii părăsindu-şi calitatea de expresie a gândirii comunităţii şi devenind o copie a documentelor discutabile, de o gramatică îndoielnică, ale ministerului. Nicăieri în Europa, Carta nu se schimbă odată cu guvernarea. Iar în cazul Universităţii Babeş-Bolyai, Carta (1995, 2003) rămâne incomparabil mai bună.