Cum putem să ne eliberăm în anul centenarului Marii Uniri din 1918 de sindromul vitaliano-teleormănean, „Vine Vaida pe la voi”

Cum putem să ne eliberăm în anul centenarului Marii Uniri din 1918 de sindromul vitaliano-teleormănean, „Vine Vaida pe la voi”
La sfârșitul unei emisiuni de muzică folclorică difuzată la TVR Cluj și Look TV, emisiune intitulată „Vine Vaida pe la voi", ne biciuiește o adevărată frază de pleaznă rostită perseverent și savuros.

Altfel spus, urmărind această emisiune constatăm că de foate mulți sau destui ani ne aflăm puși sub o plapumă „călduroasă" dar mincinoasă de o afirmație sentențioasă și încheietoare de... pluton cazon a unui prezentator televizorist numit Sergiu Vitalion Vaida, fost cadru militar, și anume că noi, românii, „om fi săraci dar nu suntem proști!". Şi Teleormanul este un ținut sărac dar are oameni „neproști", adică, șmecheri și vicleni. Acolo s-a răsturnat căruța cu deștepți, spre deosebire de un alt oraș dunăreano-danubian, Caracal, unde s-a răsturnat căruța cu proști.

Aparația televizoristului de la Cluj devine în acest caz convergentă cu apariția sau epifania teleormăneană în guvernarea politică de azi a României. Există în sentința vitaliană un ingredient seducător pentru unii dintre noi, și anume că suntem deștepți deși suntem săraci, adică avem un dar divin, din ceruri de a fi deștepți cu toate că pe ... pământ suntem săraci. In consecință, ar trebui în cele din urmă să ne mulțumim cu sărăcia și, în schimb, rămânem deștepți.

Este năucitor cât fatalism sau cât defetism întreține acest glumeț de serviciu deșuchiat care este Vitalian Vaida la televiziunile clujene. De asemenea, este cât se poate de izbitor de identic mesajul lui Vaida cu afirmațiile inscripționate ale lui I. Iliescu, acelea de a fi sărac dar cinstit, iar ipocrizia iliesciană coabita dar și încuraja îmbogățirea săracilor din caracuda fesenisto-pesedistă. Nu ar trebui să uităm, însă, cât de seducătoare este elogierea sărăciei și îngrijorării permanente pe care o etalează teribilist și emfatic jurnaliști și intelectuali de stânga sau de stânga stângii, mesianici și devoratori, orgasmici de „justiție" socială față de cei „oropsiți ai vieții", cu toate că nu se dau la o parte de la salarii de corporatiști sau de „contractualiști" din mass- media. Imbrăcați-vă, stimabililor în salopete, circulați cu mașini „Dacia", fiți profesori la sate fără curent electric sau în cartierele sărace! Intrați în apostolatul social cu bucuria neînfrântă de a fi comunist.

Tot așa mă întreb cât de sărac este televizoristul clujean sau dacă elogiul lui despre sărăcie ascunde retorica celui care predică apă dar bea vin. A fi sărac înseamnă așadar, a îți accepta condiția, după afirmațiile vitaliene, adică în mod indirect ne bagă într-o pasivitate și nelucrare cronică, într-un abandon masochist al condiției marginale. Este toxic și deopotrivă condamnabil să emiți astfel de judecăți descurajatoare și fals defensive. Pe de altă parte, ne place de Sergiu Vaida pentru că în țopăiala și agitația sa de prezentator asediat de scrisori, telefoane cu dedicații folclorice mai lansează și câteva glume deocheate culese din crâșmele cazone pe care le-a cunoscut, adică din cultura de popotă a caracudelor regimentale.

Este destul și în egală măsură de nedigerat să lansezi astfel de mesaje în spațiul public. În anul centenar al Marii Uniri poate că ardeleanul S. Vaida ar trebui să învețe cu osârdie că neamul nostru din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș care a înfăptuit actul crucial de la 1 Decembrie 1918 n-a fost un neam sărac. A fost și bogat și deștept. Am fost o națiune de oameni gospodari, vrednici, un popor luminat, conștient, care nu a ieșit dintr-o dată din condiția de robi din „Nabuco" ca să ajungă să pună sub propria semnătură decizia colectivă de la Alba Iulia.

Cu toate că noi, românii, am fost excluși multisecular din alcătuirile constituționale ale Transilvaniei maghiarilor, sașilor și secuilor, am subzistat cu maximă demnitate ca națiune și identitate etnico-culturală deși am fost o națiune politică nerecunoscută atât de mult timp. Cu propriile noastre puteri ne-am creat organizații, structuri politice și culturale. Am făcut politică de partid în cadrul Partidului Național Român. Am avut bănci românești, o burghezie românească formată din negustori și meseriași. Am avut o elită intelectuală strălucită și de factură europeană. Am avut o elită politică ce a susținut și întreținut în Parlament și în afara lui dezideratele naționale și politice. Ne-am depășit condiția sărăciei și stigmatului istoric prin muncă răbdătoare și emulativă, prin ridicarea „capului din țărână" și ne-am făcut lideri și fruntași politici. Am avut mecenați proveniți din rândul nostru, precum Emanoil Gojdu care, generoși și munificienți, au finanțat școli, burse pentru elevi, studenți, meseriași pentru a ne articula ca națiune europeană.

Am avut preoți și ierarhi luminați ai celor două biserici naționale, ortodoxă și greco-catolică. Am germinat Scoala Ardeleană cu exensii iluministe și post-iluministe care ne-a predat și ne-a recapitulat lecția conștiinței și demnității naționale, a misticii latinității și romanității noastre originare și nobile. Sergiu Vaida trebuie să știe că prenumele de Vitalian pe care i l-au dat părinții la botez exprimă o înaltă conștiință a identității noastre românești transilvănene, a unei genealogii nobile. Prenumele Vitalian, ca și altele de acest fel, ne-au înscris în linia genealogică de noblețe latină și ele fac parte dintr-o constelație onomastică romană. Prenumele primit astfel, nu putea fi transcris sau maghiarizat în actele de stare civilă maghiare. Este expresia pregnantă a unui neam care își cunoaște originile istorice, a unui neam instruit și educat și nu a unui neam de jos, marginal, mizer și sărac. In esență, am avut această „lucrare a poporului asupra lui însuși".

Am traversat istoria cu demnitate dar mai ales cu speranța și credința că ne putem depăși condiția marginală pe care ne-au impus-o stăpânii de odinioară a Transilvaniei prin muncă și rezistență (prelungirea acesteia sau actualitatea ei este #REZIST) prin educație și cultură. Centrele noastre insurecționale precum Blajul, Sibiul, Brașovul ne-au alimentat energiile prin care ne-am întreținut identitatea și conștiința de sine. Am avut banii cu care am finanțat partide, organizații politice, culturale și confesionale. Cum altfel am putea să-i explicăm lui S. Vaida, care celebrează retoric condiția marginală a sărăciei, că imediat după 1 Decembrie 1918 românii transilvăneni și-au făcut un stat românesc cu un guvern propriu numit Consiliu Dirigent și cu Marele Sfat Național care a condus Transilvania cu maximă competență și cu un înalt și imprescriptibil patriotism. A fost un guvern de netăgăduit mai bun decât cel al stângii „sărace" de astăzi, de extracție teleormăneană.

Am traversat istoria cu greutăți și împliniri, cu drame și bucurii și nu ne-am legitimat dreptatea istorică a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 prin suferințele trecutului. Nu am căzut sau decăzut în condiția tragismelor permanente și definitive, adică în ceea ce unii poeți, cu mari frustrări în toată biografia lor, ne „cântau" permanent „pătimirea noastră" că la noi este o totală deznădejde, o jale a codrului și plânsetul Mureșului și a celor trei Crișuri. Dacă am fi trăit într-o permanentă jale, lamentații și lacrimi nu ne-am fi reprodus biologic ca familii și neam și astfel, nu am mai fi existat ca să facem Marea Unire și azi nu am mai fi existat ca și corp etnic și național. Am avut însă „Nunta Zamfirei" a celui mai reprezentativ și mai ilustru poet transilvănean, și anume, George Coșbuc. Ne-a întreținut în viață și în bucuria de a trăi și marea poezie a lui George Coșbuc. Poate că Vitalian ar trebui să învețe pe de rost, sau dacă a învățat-o deja, să repete în fiecare emisiune prima strofă din „Nunta Zamfirei", și anume: „E lung pământul, ba e lat/ Dar ca Săgeată de bogat/ Nici astăzi domn pe lume nu-i/ Si-avea o fată - fata lui - / Icoană-ntr-un altar s-o pui/ La închinat./ Prin urmare, colonele Vaida, noi românii am avut și oameni bogați și fete frumoase.

Sărăcia nu este condiția exclusivă a inteligenței, după cum bogăția nu este întotdeauna apanajul deșteptăciunii și unei înalte situări intelectuale. Este jignitor și condamnabil să ne alocăm sărăciei ca trăsătură etnică sau caracteristică a identității noastre românești. Apreciind, totuși, emisiunile folclorice pe care le realizează Sergiu Vaida, îi îndemn pe cei care conduc posturile de televiziune respective să-l scoată din priză pe acest televizorist deocheat atunci când afirmă că „om fi noi săraci, dar nu suntem proști".

Loading...
Comenteaza