David şi Goliath

David şi Goliath
Pe nesimțite, tensiunea din ringul politicii românești a ajuns aproape de explozie. Iar cei doi eroi care se află acum în arenă sunt înfiptul Iohannis și perfidul Dragnea.

Dacă ar fi să ne luăm după statură, ne-am putea închipui că Iohannis are puterea de a-l lua pe Dragnea în mâini, să-l facă ghem și să-l trimită de-a rostogolul până în lada de gunoi a istoriei. Dar a apus demult vremea înfruntărilor cavalerești, în care contau forța și îndemânarea combatanților; trăim acum în vremea înfruntărilor curvăsărești, cu vorbe alese pe buze și intenții mișelești în inimă.

Așa că, în ciuda unui oarecare consens în rândurile celor care înțeleg din viață mai mult decât prețul berii, atitudinea societății românești este șovăielnică, ca să nu spunem complet zăpăcită și confuză!

Tiptil-tiptil, fără semnale de alarmă și fără declarații sforăitoare, Liviu Dragnea și-a croit drum spre balconul de elită al politicii. Averea colosală obținută pe căi doar de el (și de câțiva complici, desigur) știute i-a permis să se facă jupân nu numai peste cel mai sărac județ, ci și peste principalul partid al țării, partid care polarizează, doar fiindcă există și arborează o anumită culoare, aproape jumătate din opțiunile de vot ale zăpăciților electori români.

Crescut ca o iederă răbdătoare în umbra unor lideri cu vizibilitate ca Năstase, Geoană, Ponta, Liviu Dragnea s-a „împrietenit" (citiți „cumpărat") cu toții baronii partidului, dovedind că culmea rafinamentului în politică este să cumperi pe cei puțini folosindu-te de banii celor mulți.

Desigur, în goana sa după averi și putere, Dragnea a călcat, ca tot românul imparțial, pe bec... Dornic să devină jupânul recunoscut al României, el a uitat de cea mai elementară înțelepciune, pe care bunicul meu o rezuma plastic: „Când ți-e izmeana murdară, mai bine taci din gură!"

Dacă s-ar fi mulțumit să rămână în umbră și să evite lumina reflectoarelor, dacă s-ar fi mulțumit cu puterea ocultă pe care ți-o dau averea colosală și loialitatea oamenilor pe care i-ai cumpărat cu fărâme din acea avere, Dragnea ar fi avut o viață tihnită. Ar fi putut pescui liniștit pe Belina sa personală, s-ar fi bucurat de vilișoara din Brazilia și de toate celelalte pe care nu le știm încă. Iar beizadeaua Dragnea ar fi vândut cu veselie carne de porc din fermele familiei, visând la tunări și mai babane ale mașinilor personale.

Dar nu. Vorba proverbului francez, Dragnea a vrut să tragă un pârț mai sus decât îi este fundul. A vrut neapărat să fie prim-ministru, și asta nu ca să slujească sărmana țărișoară care votează în draci cu partidul său, ci ca să-și pregătească un (prim) mandat triumfal de președinte.

Stima noastră și mândria, Dragnea și România! Îngâmfarea încuiată a acestui personaj nu este întrecută decât de cinismul cu care afișează preocupare pentru viitorul națiunii și pentru triumful legalității și normalității într-o țară roasă de corupție și neputință instituționalizată.

Dragnea este acum prizonier în propria-i îndrăzneală. S-a visat „number one", jupân absolut peste țară și cu asta s-a întins mai mult decât îi era plapuma. Picioarele i-au rămas pe dinafară, puțind a hoție și corupție, iar rechinii justiției au dat fuga la o astfel de pradă atrăgătoare.

Întreaga existență a lui Dragnea este acum orientată spre lupta plină de cerbicie cu justiția, mai ales cu vârful ascuțit al acesteia numit DNA. Niciun fel de găselniță juridică, niciun abuz ministerial, nicio „dedicație" parlamentară nu sunt prea mici pentru a stâmpăra setea de răzbunare a baronului de Teleorman.

Prin achizițiile politice și personale făcute în decursul anilor, Dragnea are acum în tabăra sa cel mai important partid al țării. Are la cheremul său atât Parlamentul, cât și guvernul, în fruntea căruia se pare că acum a găsit lacheul perfect.

Are de partea sa și un număr colosal de președinți de consilii județene, de primari, de înalți demnitari de tot felul. Are și posturi de televiziune, și canale de știri care, motorizate de interese care de care mai mârșave, îi mănâncă din palmă și-l prezintă în culori duioase și drăgăstoase.

Și, cu aceste oștiri politice și mediatice aliniate la spatele său, Dragnea nu are drept oponent decât pe președintele Iohannis...

În bine-cunoscuta poveste biblică, imberbul David îl învinge pe fiorosul Goliath. Judecând după statura lor personală, ai zice că Dragnea nu are nicio șansă în fața vânjosului neamț din Sibiu, înfocat jucător de tenis și schior. Dar el are la cheremul său armate cât frunză și iarbă, în timp ce vajnicul președinte este cam singur...

Constrâns de leșinatele prerogative prezidențiale, nu poate să facă corp comun cu intens hulita DNA, în care penalii de serviciu trag din toate pozițiile. Imparțialitatea și rolul de mediator pe care Iohannis le ia (mult) prea în serios pentru gustul românilor, dornici de sforării și de scandal, funcționează ca niște cătușe aurite pe încheieturile președintelui.

El ar trebui să aibă de partea sa măcar un partid cu impact și influență. Dar PNL-ul care l-a propulsat în alegeri nu mai există, fiind acum o jalnică rămășită a unor înalte principii, care este incapabilă să lupte pe cont propriu împotriva caracatiței care și-a încolăcit brațele pe toți stâlpii României.

Singurul aliat al președintelui este acel segment al societății civile care înțelege cum stă treaba în politica românească și iese în stradă pentru a-și face auzită opinia. Dar acest segment va fi copleșit atunci când sacrosanctele principii democratice ar impune alegeri anticipate sau orice fel de alegeri, în care cei care hotărăsc destinul țării vor fi tot cei pe care Dragnea și ai săi i-au cadorisit și mințit, câștigându-i astfel de partea lor.

Eroii sunt în arenă. Și tare mă tem că, de această dată, David va ieși învins...

Loading...
Etichete
Comenteaza