Festele purismului

Festele purismului
Cotitura din 1989 a oferit României, după decenii de civism atrofiat și moravuri pervertite, șansa revenirii la moralitate. Cum se stă astăzi?

Destui sunt cei care se consideră în ordine. Ba chiar se flatează cât de „ajunși" sunt, ei și cei apropiați. Numai că din felul obținerii „succesurilor" a rezultat o Românie la coada Europei - cea mai săracă țară și mai bănuită, cu cea mai mare emigrație în condiții de pace.

Nu este, așadar, totul „să ajungi" atunci când criteriile sunt slăbite. Un motiv pentru a ține treaz bunul simț! Firește, sunt și oameni care au preferat onestitatea și au construit în tăcere acțiuni, poate înfăptuiri remarcabile, biografii. Numai că nu aceștia dau tonul în societatea actuală.

Cu totul alții luptă pentru a-i imprima direcția. Sunt cei care au convertit deviza purității, morale și civice, într-un iatagan al răfuielii și agită acum o nouă ideologie - purismul. Conform acesteia, cine este apelat de către "justiția" de azi este "penal" sau deja "infractor". Se stigmatizează astfel cetățeni care nu au fost judecați sau care se apără degeaba într-o justiție încă străină de dreptate. Iar stigmatizarea vine mai ales de la inși ei înșiși în conflict cu legea!

Fenomenul nu este marginal. România este în ultimele luni scena confruntării dintre eforturi de a normaliza o justiție controlată și agitatori opaci și plini de ură, care caută să ocupe scena publică cu ceea ce a fost. Pentru aceștia, ceilalți sunt mai curând "hoți", "necitiți", "continuatorii trecutului". În vreme ce, în alte țări, conștiințe lucide își asumă dramele vieții actuale, la noi se perorează.

În timp ce personalități integre pun ceea ce au în joc contra nedreptății și umilințelor din societățile de azi, noii propagandiști carpatici luptă pentru căpătuire. Să discutăm trecutul este firesc, dar nu ar trebui discutat oare și prezentul, cu derapaje cu tot? Rezultatele noului val demagogic sunt ca și ale rudei sale din vremuri apropiate - „critica regimului burghezo-moșieresc" din anii cincizeci. Ele se văd cu ochiul liber.

Nici unul dintre cei care afișează purismul nu probează vreo stăpânire a temelor puse în discuție și nu a dat vreo analiză demnă de nume. Discuția publică a fost abătută însă de la teme cruciale (în definitiv, de ce nu se ocupă DNA, de pildă, de devalizarea averii publice? de expansiunea corupției la firul ierbii, care macină bunurile și instituțiile?).

Deunăzi, chiar televiziunea germană ZDF era mirată de lipsa de reacție, într-o țară ai cărei lideri se laudă cu lupta anticorupție, la tăierea sălbatică a propriilor păduri. Iar din momentul în care avocații purismului sunt mai veroși decât cei pe care îi vituperează, înseși criteriile morale pierd din prestigiu.

Peste toate, în România ultimelor decenii s-a produs încă o dată eliminarea din viața publică a mii și mii de oameni capabili și înlocuirea lor fatală cu diletanți. Nici un sector - economia, administrația, cultura, educația, politica - nu a fost scutit!

Se înțelege, problema nu este de a păstra în funcții persoane care s-au compromis prin necalificare, ilegalități, oportunism. Nu despre păstrare în asemenea cazuri este vorba. Este vorba de cu totul altceva. Pentru a face limpede ideea, e destul să amintesc ceea ce un ministru recent al educației a declarat cu înfrigurare, anume, că Legea educației din 2011 a scos de-a valma, numai din învățământul superior, din motive în fond politice, peste 1100 de profesori titulari.

Evident, mai mult decât sutele scoși în 1948 sau prin acțiunea legionarilor din perioada interbelică (cum arăta Lucian Boia în Capcanele istoriei. Elita românească între 1930 și 1950, 2011)! Chiar sub ochii actualelor generații, în România s-a bătut astfel recordul european în materie de epurări de specialiști. Mussolini, inițiatorul eliminării de profesori care nu votau cu el schimbând legislația, a înregistrat o victorie postumă la Carpați.

În fața tabloului epurărilor și al degradării profesionalismului se pot constata multe. Bunăoară, puriștii nu au mișcat un deget în fața samavolniciei care a lovit sectoare vitale ale industriei, administrației, creației. Cum se vede din nou, puritatea și ura nu fac casă bună. Purismul este departe de morală, dar este și mai departe de democrație.

Cine meditează asupra moralei își dă repede seama că ceea ce un om socotește regulă inflexibilă, altul leagă de circumstanțe și de scopuri. Max Weber a distins, acum un secol, „etica convingerii (Gesinnungsethik )" și „etica răspunderii (Veratwortungsethik)". Prima îmbrățișează o valoare, a doua consideră consecințele.

Între timp, ca ulterior născuți, ne dăm seama că există și a treia etică - „etica realizării dreptății" - care promovează valori, respectând fiecare cetățean. Nu este deloc moral să cauți să impui propriile trăiri altcuiva, cu mijloacele unor instituții. Purismul, cum se observă ușor pe texte, are nevoie mereu de intervenția în forță a cuiva. El duce la malul altei dictaturi, cum a și dus pe față în ultimul deceniu.

O morală devine convingătoare dacă, înainte de orice, este întruchipată de avocații ei. Exceptându-l pe Corneliu Coposu, nici unul dintre avocații moralizării de după 1989 nu a putut pretinde că a fost la înălțimea morale a cărei lipsă o reproșa altora. Contează, desigur, ceea ce a făcut fiecare persoană atunci când decizia a fost în propriile-i mâini.

Dar în nici o situație nu a fost obligație să mergi în alcovul șefilor vremii și să le acompaniezi veleitățile, iar apoi, după 1989, să te dai pur și să-i arăți cu degetul pe alții. Cine invocă puritatea trebuie să fie pregătit să se uite în oglindă. Nu se poate nici astăzi limita corupția câtă vreme cei care spun că o combat sunt ei înșiși corupți.

Peste toate, exigența purității dă rezultate perverse în absența unor premise. Bunăoară, fără democratizare, cerințele morale lucrează în gol, ca acțiune a unei coterii care, atunci când are ocazia, calcă în picioare drepturile altora. Democrația aduce, firește, șansa purității, dar împreună cu datoria ca fiecare să fie respectat. Bine înțeleasă, democrația nu are de-a face cu excluderea de cetățeni de la drepturi, cum vor puriștii de azi.

La rândul ei, exercitatea unei criticii salutare presupune minimă cunoaștere - adică stăpânirea unor cunoștințe de drept, de economie și sociologie, și nu disprețuirea lor. Cunoștințele de drept sunt altceva decât comunicatele unei "justiții" de care orice țară își ferește cetățenii proprii!

În sfârșit, mai trebuie stăruit în lecturi. Vaclav Havel citea din greu Horkheimer și Adorno, Heidegger, Rorty, căutînd să înțeleagă ce se petrece în societățile recente. La noi, cei care vor să-l imite și astăzi nu numai că nu înțeleg, dar sunt resentimentari și provinciali. Cum să dai orientări de succes unei țări, când nu știi pe ce lume te afli?

Sunt de părere că un curent al moralizării efective - adică receptivă la suferințele din jur și preocupată de democratizări instituționale - este de sprijinit. Nu este soluție la dificultățile țării fără o altă morală a vieții publice și fără morală în general. Dar morala, care înseamnă, într-adevăr, exigențe de puritate și verticalitate, rămâne mereu altceva decât "purismul", care o degradează în ideologie.

Au fost numeroase situațiile din România în care, în numele "purismului", s-au dat soluții oneroase. De pildă, s-a oprit aducerea lui Mihai Botez în fruntea guvernului, într-un moment de cumpănă, căci nu corespundea "purismului". O știu dintr-o discuție directă cu acesta, la reuniunea bursierilor "Woodrow Wilson".

S-a șubrezit apoi suportul unei președinții cu înfăptuiri, susținută de Convenția Democratică, căci exponenții "purismului", lipsiți evident de cultură civică și politică, s-au înstrăinat și de chibzuință. Cu "purismul" în brațe, ei au sprijinit, în schimb, un regim al cărui șef recunoaște că a patronat "statul mafiot". Acum, pe străzi, s-a ajuns ca, ventilând același "purism", să se protesteze contra libertăților pentru toți, contra democratizării, contra ameliorărilor economice și instituționale pentru orice cetățean.

Rareori în istorie oamenii au protestat contra unor condiții de viață mai bune și împotriva eliberării lor. Acest fapt are loc, din nefericire, într-o Românie lovită de sărăcie și nedreptăți! Puritatea morală este o valoare cheie a conviețuirii. Când devine "purism", mai exact o ideologie a căpătuirii, rezultatele sunt pe dos.

Loading...
Comenteaza