Editorial

Frică, politică și putere | Opinie de Doru Radosav

Schimbările politice și de guvern provoacă de cele mai multe ori, în cadrul administrațiilor și instituțiilor locale și centrale, o stare permanentă de neliniște, mai ales de frică.
Publicitate

Există o teamă adâncă la schimbare, o frică istorică față de noii șefi, miniștri, jupâni și zapcii. S-a instalat în mentalitatea colectivă a românilor, de-a lungul istoriei, o adevărată „cultură" a fricii. Altfel spus, există o îndelungată experiență a fricii atunci când voievodul, boierul, ministrul, ciocoiul căftănit întrețin, dinspre secrețiile sau umorile puterii dobândite, o atitudine de stapân discreționar și necruțător.

Privirea stăpânului și a șefului se distribuie înspre servitori, supuși și subalterni de cele mai multe ori superior-sadică sau batjocoritor-îngăduitoare. Repet, este un comportament cultivat istoric de la realitățile turco-valaho-fanariote la brătienismul construit în politica românească de către partidul liberal începând cu secolul al XIX-lea. Acesta s-a întreținut sau reprodus prin fidelitățile temătoare ale familiarilor de partid liberal față de viziratul brătienist, dinastic, ereditar și, în egală măsură, legendar.

Ierarhiile anchilozate, servituțile, ploconelile fac parte din universul politicii dâmbovițene, de cele mai multe ori abuzivă și coruptă, politică ce își tranzacționa intransigența cu atitudini de umilire sau de autoumilire a subalternilor, de supușenie permanentă, de slugărnicie ca strategii de supraviețuire din partea „celor mici".

Majoritatea politicienilor stăpâni sau de curând ajunși la puterea deciziei absolute au priviri încrâncenate, de o maximă severitate, ochioși și plini de sine, neconcesivi asemenea slugilor ajunse stăpâni. Aceasta este esența fenomenului ciocoiesc din trecutul și prezentul nostru, adică „cicoii vechi și noi" (vezi opera scriitorilor Nicolae Filimon și Duiliu Zamfirescu).

Recrutați, în general, din lumpen proletariatul vegetativ de odinioară și mai nou dintre parveniții „glazurați" intelectual de universități particulare și de plesneală și cu doctoranturi furate, ei reproduc impasibil lunga tradiție a raportului frică-putere-politică.

Astăzi, ei au adus însă și ceva nou, și anume, genul feminin în puterea politică, mai pe înțeles „femeile de partid", în cazul cărora se amplifică autoritatea cu accente radicale și severitatea afișată cu priviri viperine, permanent predispuse, însă, să ațâțe sau să întrețină umorile masculine ale șefului de partid tribal (tema dramatică „Răzvan și Vidra" în noi și noi ediții).

Funcționarii mărunți din ministere trăiesc cu frica în sân schimbările miniștrilor de partid, ei fiind aflați la discreția ciocoiască a recenților numiți în funcții. Probabil că tocmai de aceea avem o față de prim-ministru umbroasă, încruntată, înspăimântătoare, sigură de sine.

Venirea unor astfel de „obraze" la putere ce răspândesc frica și neliniștea trimite spre sosirea iminentă a revizorului gogolian cu note comice în care frica supușilor eșuează, în cazul nostru în unanimitatea „lejerității" dâmbovițene. Trebuie spus că pentru a fi serios nu trebuie să fii neapărat și trist, tot așa după cum a fi autoritar nu înseamnă să fii mereu încruntat.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.