Editorial

Germania în fața opțiunilor l Editorial de Andrei Marga

Dincolo de impresiile pe care le-a prilejuit, prezența cancelarului federal Angela Merkel la Casa Albă nu a fost un eveniment obișnuit. Din cel puțin două motive.
Publicitate

Vizita a avut loc tocmai în cursul reașezării politicii americane. Aflată sub presiune politică și mediatică, noua administrație de la Washington va acționa într-un fel sau altul. Dar oricine va decide în America, va opera schimbarea. Aceasta înseamnă, în esență, corectura globalizării, restructurarea fluxurilor comerciale, noua finanțare a alianțelor. Nu este nici izolaționism, nici părăsire a liberului schimb, nici abandonare a partenerilor, ci efort de reorientare într-o lume ea însăși schimbată.
În vizite lucrative nu doar ce se spune contează, ci ceea ce se pune în mișcare. A fost clar din nou că Germania nu poartă urmele crizelor și poate furniza repere. Cu neobișnuitul ei potențial tehnologic și cultural, ea dobândește o pondere nouă într-o lume a geometriei variabile a supraputerilor.
Multe elemente din abordarea de sine a Germaniei îi conferă această pondere și fac inteligibilă situația în care s-a intrat.
Catastrofa capitulării necondiționate din 1945 şi descoperirea lagărelor de exterminare ale naţional-socialismului au compromis curentul Sonderweg-ului, care a dominat Germania interbelică. Cunoscuta „controversă a istoricilor (Historikerstreit)" din anii nouăzeci a readus în dezbatere „înţelegerea de sine (Selbsverständnis)" a Germaniei. „Desigur - scria inițiatorul ei - de ambele părţi, orientarea spre Vest a Republicii Federale este apărată emfatic; dar o parte se lasă călăuzită mai curând de un concept politic al puterii şi se gândeşte, în primul rând, la alianţa militară şi la politica externă, în timp ce altă parte accentuează legătura cu cultura iluminismului Vestului" (Jürgen Habermas, Die Moderne - ein unvollen­detes Projekt, 1994, p. 160). Dar orientarea proatlantică și accentul pe democratizare au prevalat.
Germania postbelică a avut de asumat răspunderea pentru tragediile războiului. "Problema germană" a pus în mișcare spiritele. Au rezultat astfel lucrări de referință, de la Die verspätete Nation, a lui Helmut Plessner, la Gesellschaft und Demokratie in Deutschland, a lui Ralf Dahrendorf, şi la analiza lui Fritz C. Ringer, The Decline of the German Mandarins. The German Academic Community. 1890-1930, în care s-au numit fără rețineri cauzele alunecării în naţional-socialism, după ce Thomas Mann, Theodor W. Adorno, Herbert Marcuse, Hannah Arendt, Georg Lukács formulaseră puncte de vedere rezonante. Autoanaliza a rămas exemplară.
În dezbaterea publică din Germania Federală au câștigat teren două idei salutare: a) cercetarea naţional-socialismului dă rezultate numai dacă este fără resturi; b) înţelegerea a ceea ce s-a petrecut nu este posibilă - cum nu este posibilă nici atunci când este vorba de alte perioade - decât dacă cercetarea istorică recurge la teoria societăţii moderne. De aceea, nu "naţiunea întârziată", ci "modernitatea negată" este explicația care s-a asumat. În Germania, s-a optat pentru raportarea nelimitată la modernitate - adică la tradiţii politice proprii, desigur, dar și la democratizări deja atinse, mai ales în SUA. "Noul început" angajat de Germania Federală implica luarea în considerare a lui Kant și Hegel, cu care începe discursul modernităţii, a lui Marx, Nietzsche şi Max Weber, care îl continuă, şi a abordărilor ulterioare, care permit, împreună, orientarea în lume. "Deschiderea" creativă spre cultura lumii s-a dovedit a fi soluția.
În Germania Federală s-a asumat că „Auschwitz a schimbat condiţiile pentru continuarea corelaţiilor vieţii istorice - şi aceasta nu numai pentru Germania". În fapt, este vorba aici de imperativul legării statului național cu universalismul libertăților și drepturilor individului. Formula profundă a „patriotismului constituţional (Verfassungspatriotismus)", care își are baza în drepturile omului și democrație, a câștigat impresionant în Germania.
O percepție proaspătă a prilejuit reconcilierea germano-franceză. Germania, Franța și alte țări au conștientizat la timp faptul că nu mai sunt destul de puternice pentru a hotărî evoluția lumii, dar, dacă se unesc, sunt suficient de puternice ca să promoveze evoluții avantajoase. Germania a pledat pentru "îmbrățișare" europeană și a devenit avocatul cel mai convingător.
Guvernul de la Bonn a folosit perspicace oportunităţile ivite ca urmare a înţelegerilor Reagan/Bush - Gorbaciov şi Kohl - Gorbaciov pentru reunificare. Germania și-a asumat că o republică este stabilă în măsura în care principiile constituţiei democratice se înrădăcinează în convingeri şi practici cetățenești. "Civilitatea politică" asigură propulsia Germaniei, impactul ei și, în fond, reușitele ei exemplare.
Când este vorba de reconstrucția postbelică a Germaniei, se invocă planul Marshall, ca și cum așa ceva ar salva oriunde. Se invocă umbrela americană, ca și cum alianțele rezolvă totul. Trebuie spus însă că, pe lângă acestea, trei au fost premisele rapidei reconstrucții a Germaniei: înalta calificare a forței de muncă, care s-a păstrat în pofida nazismului, politici economice și sociale adecvate și o intelectualitate care a însoțit pas cu pas, cu conceptele și criticile ei, edificarea unei democrații funcționale. Exemplaritatea reconstrucției germane rezidă nu doar în reușită, care este cunoscută, ci și în forțele care au făcut-o posibilă.
Germania nu mai este de mult colosul economic și piticul politic proverbial. "Colosul" a devenit a treia economie a lumii, una dintre democrațiile de referință și o cultură de înaltă performanță. Fidelă proiectului european, Germania a propus în timp formule pe o gamă diversificată, de la integrare mai curând economică, la constituție europeană efectivă.
Astăzi, situația este de așa natură încât trebuie regândit cam totul. Expedientul austerității nu are cum să fie politică europeană. Disparitățile de dezvoltare nu se reduc doar prin "terapii de șoc". Democrațiile lăsate în derivă și colonizate de noul feudalism, stârnesc mișcări centrifuge. Birocrația bruxelleză nu poate conduce Europa.
Nu este vorba de a escamota realizările Europei unite - lunga pace pe continent, piața lărgită, cooperări fără precedent. Neajunsurile nu sunt însă oarecari: mărirea decalajului social, sărăcirea unor țări, crizele altora, scăderea valorii decidenților. Intrată în impas ca urmare a erorilor proprii, UE este conjurată acum să iasă din neoliberalismul care o paralizează și să revină la democrație și subsidiaritate. O victorie electorală sau alta nu dispensează de reorganizare. Iar echivalarea criticii cu "populismul" este doar confuzie de termeni.
Peste toate, este limpede că (așa cum am anticipat în Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică, Editura Academiei Române, 2013) Europa geopolitică intră în avanscenă, iar o reprofilare a politicilor naționale pe continent și în lume și-a început cursul. Foarte calificata analiză ce se desfășoară acum în Germania confirmă tendința.
Eminentul istoric Andreas Wirsching (Demokratie und Globalisierung. Europa seit 1989, C.H.Beck, München, 2015) atrage atenția asupra faptul că „Europa nu este ceva static" (p.12), încât ar trebui ieșit din interpretarea simplistă după care organizarea actuală a Europei ar fi ultima. Pe de o parte, "integrarea în forma tradițională, ca proiect specific vesteuropean al epocii postbelice, și-a încheiat istoria. Politica europeană franceză, de exemplu, dacă vrea să fie adecvată timpului, nu mai poate fi înainte de toate politică cu privire la Germania; Franța mai curând trebuie să-și găsească rolul său în noua, mai marea Europă. Același lucru este valabil pentru Germania reunită, care nu se mai află la marginea răsăriteană a Europei integrate, ci în mijlocul ei. În același timp, marile narațiunii despre integrarea Europei - începând cu Phönixul european renăscut din cenuță - s-au învechit. Noile state membre din Răsăritul Europei Centrale aduc cu ele o cu totul altă experiență a războiului și epocii postbelice, adesea controversată" (p.228-229). Pe de altă parte, experiența extinderii spre Răsărit arată că Europa oferă o „politică care reprezintă valori universale, dar interese particulare", ceea ce-i creează dificultăți.
Prestigiosul geostrateg Carlo Masala (Weltunordnung. Die globalen Krisen und das Versagen des Westens, C.H.Beck, München, 2016) constată că „încercarea de occidentalizare a lumii din ultimii 25 de ani a eșuat" (p.11), iar „absența ordinii (Unordnung)" nu este pasageră (p.13). Nici gândirea ghidată de dorință, nici moralizarea politicii, nici agitarea de pericole imaginare, nici obstinația dogmatică într-o lume ce nu mai este nu dau rezultate. Este nevoie de realism, în fapt, „de o politică externă și de securitate care trebuie să procedeze selectiv și în coaliții ale celor care vor (Koalitionen der Willigen). Selectiv, în cazul unui stat ca Republica Federală Germania, înseamnă ca acțiunea sa să se orienteze strict în funcție de propriile interese" (p.256). Aceasta nu înseamnă nicidecum abandonarea răspunderilor și cooperărilor, ci implică evaluări lucide cu privire la ceea ce stă în puterea țării și, desigur, acțiuni în consecință.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.