Editorial
Grupul de la Bruxelles & Co. – moartea PD-L
de Ziua de Cluj, 26 ianuarie 2010, 22:17
Aşa cum şi PSD a fost cadorisit de către presă cu “grupul de la Cluj”, a apărut, ca din senin, un alt grup, de data asta ceva mai numeros, auto-susţinut de mai multe voci de “intelectuali”, unii aflaţi cu serviciul la Bruxelles, alţii pe la Preşedinţie; un grup care are, după cum putem vedea, ţelul vădit de a sparge unitatea PDL.
Tocmai când dl Băsescu a
câştigat pe spatele PDL - când partidul avea cel mai mare număr de
parlamentari, fapt care a creat posibilitatea (la limita Constituţiei) ca
acesta să dea premierul ultimelor guverne -, iată că marii intelectuali
proaspăt sosiţi pe uşa din dos în partid au decis că deţin, în exclusivitate,
cheia de reformare a partidului!
E de mirare că aceştia au hotărât în momentul
în care PDL este “pe val” că e neapărată nevoie de o reformă. Şi, tocmai de
aceea, adevăratul motiv al “busculadei” acestora trebuie căutat în altă parte.
Probabil că asta a dorit să sugereze şi dl Blaga când a reacţionat
dezaprobator. “Deja este prea mult!”, a
spus Domnia Sa şi probabil că se gândea la ceea ce nici unul dintre “marii
reformatori”, actualmente nişte “bursieri” de lux la Bruxelles, dar nici cei din
aripa “platformiştilor” lui Stolojan nu a avut curajul să ceară făţiş: acces la
funcţiile de conducere.
Cu toţii sunt de înţeles: dna
Monica Macovei, alături de Cristian Preda şi dl Cotoi Voinescu (aici putem să-i
socotim şi pe domnii Avramescu şi Traian Radu Ungureanu - ejusdem farinae) au de
pierdut imens. Faptul că ani de zile au minţit populaţia, pozând în
intelectuali “independenţi”, aparţinând “societăţii civile” şi militând de pe
poziţiile acestea false pentru dl Băsescu şi PDL, ca apoi, la un semn, să intre
cu arme şi bagaje oficial, în lupta politică, de aceeaşi parte pe care o
slujeau ca aşa-zişi independenţi, face ca pe planul adevăratei societăţi
civile, atâta cât este ea, nimeni să nu mai dea un ban pe ei.
Şi, pentru că tot am vorbit
de bani: probabil s-a socotit că
datoriile au fost deja plătite odată cu “bursele” de la Bruxelles, la care
putem adăuga salariile imense pe care le primeau (cei care scriau la comandă în
“Cotidianul”, de la dl Vântu, pentru a linge “independent” şi “deontologic”
dosul şefului suprem al PDL). Sau poate (după cum spun unii) au primit mai mult
decât li se cuvenea. în sensul acesta, poate fi urmărită seria de articole ale
dnei Alina Mungiu Pippidi, care a deschis ochii la timp şi a evitat ca numele
Domniei Sale (al dnei Pippidi chiar însemna ceva!) să fie amestecat în această
poveste mizerabilă.
Este de înţeles şi atitudinea
din ce în ce mai obraznică a dlui Stolojan, imaginându-şi că PDL este dispus să
preţuiască (de fapt, să preţăluiască!) gestul trădătorilor din Partidul Liberal
mai mult decât costă o nenorocită de trădare. Faptul că aceşti “intelectuali cu
limbă de catifea” şi-au evaluat gesturile de adulare greţoasă a dlui Traian
Băsescu la mai mult decât pot fi ele evaluate, cerând să ocupe funcţii pentru
care alţii au muncit ani de zile, pe toate fronturile (numai pentru cei ce n-au
muncit decât cu limba pare uşor să te ridici într-o organizaţie pe propriile
forţe şi pe propria muncă, pe propriii bani, cu ani grei de opoziţie!), a fost
sancţionat pe bună dreptate de greii din PDL.
Iar dl Stolojan, care nu a
fost în stare în toată cariera politică a Domniei Sale (cea de după funcţia de
şef al conturilor în valută ale lui Ceauşescu) decât să naţionalizeze valuta
românilor în 1993, apoi să dea vitejeşte înapoi când a fost nominalizat pentru
preşedinţie şi să facă la fel când dl Băsescu l-a nominalizat pentru a fi
premier. Singurele “chestiuni” care i-au ieşit acestui politician par a fi
afacerile cu Alro Slatina, cu fabrica de plăci aglomerate la Alba Iulia, dar şi
uitata afacere a fiului Domniei Sale, de pe vremea lui Petre Roman, cea cu
containerele. Şi atunci, nu e normal pentru PDL să se apere contra atacurilor
acestor scatofagi care au crezut că “le-a pus Dumnezeu mâna în cap”, aşa,
deodată, fără să fi muncit o secundă pentru partid?
PDL se află, în aceste momente, mai aproape ca
oricând de vrajba care, de obicei, duce la fragmentare. Şi ar fi mai mult decât
o inabilitate să dea curs aşa-zisei “reforme”, care ascunde mai transparent ca
oricând dorinţa aprigă a “reformatorilor” de a avea acces la funcţii pe care nu
le merită şi pentru care nu au nici o “calificare”. Dl deputat Mircea Toader,
într-o humoristică luare de poziţie faţă de aceşti reformatori, i-a poftit
să-şi facă un ONG. Numai că aici există o problemă: pot să-şi facă şi o sută.
Oricum, nu-i mai crede nimeni!